Rude

[Ion Lazăr da Coza]

 

Așa-i tot românul nostru

pân’ n-o face un pic

de zgâncă moare

mooaare

de-ar tăcea spuzei măcar…

„– Nu vrem, mă,

Nu vrem gaz de șist!...”

dar e cel dintâi care-și

cumpără o butelie

c-atât îl ține pe el bizdigheaua

trei zile

că pe asta se și bazează canceroii

care ne vând

necântăriți

la imperialiștii veroși

– iertat fie-mi pleonasmul –

trei zile stau ca

râmacii-n păpușoi

și-apoi ne râd în nas hi

hi

gândindu-se la conturile de seu

din carnea grasă

dar cu care

nu se pot făli – asta fiindu-le

adevărata lor durere plesni-le-ar

fierea-n obraz

pân’ s-or spurcăci pe ei

de durere

că de-aici îmi amintii

Petrea Șucu era în fruntea

celor ce nu voiau

și nu voiau

pădurar străin în pădurea lor

însă-i oferise primul odaie-n casa-mare

veneticului fără chirie

ăsta

ca tot căpraru’

ținea să arate încă de la-nceput

cine-i jupân în codru

– Stai! Cum te cheamă!?!

se stropși la Sandu Mărgăuței Șucului

că-l prinse în pădure

cu o croşnă de crengi uscate și rășchirate

ca picioarele lui bătrâne

picurându-se în pantaloni

(numai de amendă n-avea nevoie)

moș Sandu Șucu își spuse numele

– Ești cumva rudă cu gazda mea?!

– Îs frate cu văru’ Petrea!...

se grăbi sărmanu’ să răspundă

oprind chicușul.

                            din ciclul: La Ghizunie

[Gabriela Grădinariu]

Impresionantă fidelitatea cu care sunt oglindite fapte ale realităţii  săteşti. Acestea par a se prezenta singure, autorul-povestitor fotografiindu-le în substanţa lor brută, transfigurarea poetică constând în recompunerea lor degajată, cu aer de snoavă ţărănească. Preţuire!