Pomul vieții

[Corneliu Neagu]

Privesc fără-ncetare spre lumea neştiută,

prin porţile deschise de gândul călător,   

iar timpu-mi luminază voinţa absolută

cu faruri de speranţă aprinse-n viitor.

Nu am găsit minunea pe căile umblate,

m-am rătăcit adesea pe drumurile noi,

am mers însă-nainte, cu visurile toate,

fără-a privi vreodată cu teamă înapoi.

Am adunat cu trudă învăţătura dreaptă,

luciri nemărginite destinului să-i dau,

am chibzuit temeinic ca fiecare faptă

lumină să-mi aducă pe locu-n care stau.

Discipolii, adesea, au mers la pas cu mine

pe calea-ntrevăzută în orizontul lor,                

cu gândul și cu fapta i-am îndreptat spre bine  

ca zborul lor prin viață să fie mai uşor.

Privind acum în urmă la tot ce am lăsat,

din gândurile mele, din sufletu-nsorit,

prieteni dragi, aş spune că pot fi împăcat,

că pomul vieţii mele e încă înflorit.

 

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese cu drag, Monica Pester pentru acest comentariu care m-a învăluit cu o mantie a prieteniei!

[Maria Moise]

O mărturisire de lumină și curaj, scrisă cu pașii unui călător al spiritului. Fiecare vers e o fereastră deschisă spre seninul unei vieți trăite cu sens, în care semințele visului au rodit în inimi și zboruri noi. Un suflet care nu doar a mers, ci a luminat cărarea. Imaginea “pomului vieții”, simbol central al creației lirice, devine pomul roditor al cunoașterii, al iubirii de oameni și al înțelepciunii împărtășite. O lecție de viață discretă, dar adâncă! Felicitări!

[Monica Pester]

O nostalgie, aș spune, cu iz de sațietate, privind în urma momentelor vieții. Foarte importantă, de altfel, starea prezentului.

În rest, mânuirea condeiului pe arcușul rimelor, absolut impecabilă.