În țara lui Păcală

[Corneliu Neagu]

Stă cugetul pe prispa unui troc

cu gândurile strânse ca-ntr-o plasă

pe întrebări care revin ad-hoc

din sfera minții încercând să iasă.

Sunt întrebări ce-și caută răspuns

pe nesfârșite clipe de-ndoială

rămase-ntr-un trecut de nepătruns

țesut în umbre negre de cabală.

Privești-napoi, total nedumerit,

ajuns târziu pe margini de tăcere

cu-avântul tău, cândva nestăvilit,

oprit acum pe umbra care piere.

Dar truda ta, ce crezi că îți aduce? –

te-ntrebi adesea, când privești-napoi –

te lupți din greu, muncind până te-ndoi,

ducând în suflet nevăzuta-ți cruce…

E crucea grea a existenței tale,

o duci crezând că vei răzbi cumva,

dar cum să crezi că singur ai putea

când proștii fără rost îți stau în cale?!

Încerci mai mult și te frămânți din greu,

sperând că poți să îl învingi pe Prost

pe Gură Cască sau pe Derbedeu, 

pe toți ce-n viață umblă fără rost.

În țara marelui erou Păcală,

nu te gândi că poți răzbi cu oști –

adună-nțelepciune ancestrală

ca să-i învingi definitiv pe proști!

 

 

[Corneliu Neagu]

Bucuros de reîntâlnire, doamnă Maria Moise! Comentariul dumneavoastră excelează, ca întotdeauna, prin finețe și echilibru, păstrând o distanță justificată față de personajul Păcală,cunoscut de noi toți ca un bârfitor înnăscut, fără vocația de a ajuta pe cineva ci numai de a-și bate joc de semenii lui...Vă mulțumesc cu prietenie și respect pentru acest comentariu echilibrat și echidistant!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri cu drag și prietenie Ada pentru frumosul tău comentariu. Nimic de zis despre ceea ce spui privitor la Păcală - un impostor care îsi bate joc de semeni lui ori de câte ori are ocazia!

[Maria Moise]

O reflecție profundă, amară și atât de realistă despre lupta omului cu adevărat valoros într-o lume nedreaptă, în care prostia are câștig de cauză. Prima parte, o introspecție, care reflectă o luptă interioară a poetului cu propria conștiință și cu sensul vieții într-o lume derutantă și nedreaptă. Partea a doua, în „țara lui Păcală”, unde totul pare întors pe dos, singura armă a celui înțelept rămâne luciditatea și înțelepciunea profundă, nu forța brută. Este, în egală măsură, un strigăt de disperare lucidă și înțeleaptă, dar și un apel la reziliență prin spirit și minte „adună-nțelepciune ancestrală”, „ca să-i învingi definitiv pe proști!”.

 

[Ada Nemescu]

Un poem manifest! Un omagiu adus inteligenței native, adevărate.

Despre personajul emblematic al poporului român, se poate scrie cu umor...aici însă are un mesaj incisiv!

aDa