O voce din trecut

[Corneliu Neagu]

Ce leneș pasul mă ducea

pe străzile curgând în pantă,

tălâmb, cuțitul de rindea

striga aiurea dintr-o geantă.

 

Năluca mă privea de sus,

ținându-și briciul într-o mână,

ca să-l ascută spre apus

pe un arcer adus din lună.

 

Ea mi-a făcut un singur semn,

rotindu-și capul într-o parte…

Ah, Doamne, ce cumplit îndemn

spre briciul dătător de moarte!

 

Dar cum stăteam nehotărât,

cu brațul rezemat de poartă,

striga o voce din trecut –

mai poți fugi încă de soartă!

 

A auzit de sus și ea,

și briciul i-a scăpat din mână,

râdea cuțitul de rindea

dansând sub razele de lună.

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese cu prietenie, Chris!

[Chris]

frumos, cutremurator!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese cu prietenie Nikol MerBreM pentru prezența ta în lumea versurilor din această poezie și pentru comentariul lăsat aici!

[Nikol MerBreM]

Vocea salvatoare a trecutului a apărut în momentul oportun și a spart dramatismul generat de prezența acelei săbii a lui Damocles.  O poezie intensă!

Drag,

Nikol

[Corneliu Neagu]

Un fel de Ivan Turbincă care reușește să păcălească moartea...Mă bucur foarte mult că v-a plăcut!

[Vasilisia Lazăr]

Waw! Ce poem! Te cutremură, te ține cu sufletul la gură pentru ca, la final, să respiri ușurat. Dar cum zicea Grig... oare până când?

Reverență!

[Corneliu Neagu]

Frumos comentariu, Grig! Și tot atât de frumoase interpretările tale... Mulțumiri alese cu prietenie din partea mea!

[Grig Salvan]

Stranie și dătătoare de fiori scenetă. Prin care trecem adesea, uneori fără să fim conștienți de briciul ce ne amenință firul fragil al veții, dar scăpăm încă și încă o dată de soartă, doar că, vorba cântecului, „nu se știe până când”...

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri cu drag pentru popas, lectură și aprecieri!

[petrut dan]

Un poem ce curge lin, consecvent lui însuși, implacabil, cu stimă și plăcerea lecturii!