statul paralel

[petrut dan]

ceea ce fac implică o anumită stare și abilități

mai mult decât amestecul de medicamente și alcool

inițial mi-a plăcut să dorm singur

în poziția consacrată vieții în starea ei pură

nu puneam întrebări

doar ceream

câte-o carte până întrebările pe care le aveam

nu-mi mai erau de niciun folos

timpul căruia aparțineau se îndepărtase atât de mult

încât nicio gândire

niciun sistem filozofic

nu mai era capabil să repare

 

niciodată nu am implicat natura în stările mele

viața mi se părea incompatibilă cu ideea de întâmplare

din coloana infinitului

am reținut cuvintele

„v-am lăsat proști și săraci, v-am găsit mai proști, mai săraci”

 

ca să nu pun la socoteală influența numerelor

verticala a fost prima dintre cuceririle omului primitiv

asta dacă nu cumva evoluția nu vă inspiră nimic și în cazul acesta

cerul nu mai este o țintă

doar un punct de plecare în căutarea unei săli cu acustică bună

 

cei care știu nu-și bat capul cu Dumnezeu

privesc din perspectiva omului mărunt convins că într-o zi îi va veni și lui rândul

să deprindă tehnica de a mânui stelele

 

dușmanul nostru nu este moartea ci timpul

de multe ori vreau să uit și atunci mă afund într-o imagine cu păduri seculare

prietenoase și calde precum părul tău negru

cu miros de trandafiri proaspeți înfloriți ce-i amețesc și pe demoni

așa cum

plăcerea de imita actul creației pune în mișcare dorința de a urca și coborî

precum îngerii pe scara lui Iacob

 

amândoi pe roata olarului

 

 

 

 

 

[Vasilisia Lazăr]

Iarăși ne pui față în față cu un poem complex, unul care tratează mai multe teme de introspecție profundă asupra stării interioare a eului liric. În prima parte, descrii o perioadă în care preferi să te retragi în solitudine, într-o stare de contemplare și reflecție, de întrebări și căutare de răspunsuri, dar, în cele din urmă, constați că nici măcar cărțile nu-ți mai sunt utile în aflarea sensului vieții. Este o contemplare lăuntrică asupra existenței umane cu tot ceea ce presupune aceasta. Există un contrast, o stare de incompatibilitate între stările interioare și lumea înconjurătoare, exterioară, materială. Poemul tău atinge tema evoluției umane și a relației cu universul într-un registru liric original și provocator. Asocierea verticalității cu cuceririle umanității, face ca cerul să devină nu doar un obiectiv de atins, ci și un punct de plecare către alte descoperiri, către o căutare mult mai adâncă a înțelegerii și a armoniei. Versurile invită lectorul la meditație asupra naturii umane, asupra evoluției și aspirațiilor noastre cele mai înalte. Ultima strofă reliefează imaginea cea mai puternică și mai plină de simboluri. Ideea că timpul poate fi perceput ca dușman este una absolută, efemeritatea vieții și lupta cu trecerea inexorabilă a acestuia au preocupat dintotdeauna și continuă să preocupe omenirea. Și cât de frumos călătorești la final în acea lume plină de păduri seculare, acolo unde dragostea e cel mai minunat lucru ce ți se poate întâmpla, cât de minunat ne oferi evadarea din realitatea anostă și uneori crudă a existenței, evadare de care fiecare avem nevoie, acest splendid refugiu în frumusețea și misterul iubirii... Pentru mine, această strofă este de departe și cea mai frumoasă. E ca o legătură dintre iubire – simbol al permanenței și continuității, creativitate și procesul de creație. Este o imagine pe cât de profundă ca semnificație, pe atât de senzuală. Prin analogia cu imaginea îngerilor urcând și coborând pe scara lui Iacob și cea a modelării lutului pe roata olarului, dragostea pământeană capătă dimensiuni unice și inefabile. Întregul context metaforic este absolut SUPERB!

dușmanul nostru nu este moartea ci timpul

de multe ori vreau să uit și atunci mă afund într-o imagine cu păduri seculare

prietenoase și calde precum părul tău negru

cu miros de trandafiri proaspeți înfloriți ce-i amețesc și pe demoni

așa cum

plăcerea de imita actul creației pune în mișcare dorința de a urca și coborî

precum îngerii pe scara lui Iacob

 

amândoi pe roata olarului

[Mihai Katin]

si   timpul  spuse  mortii:

incearca  sa curgi!

moartea  ii  raspunse :

daca  imi  vinzi  secundele!

[petrut dan]

Monica, mi-a plăcut ''iubirea dezbrăcată de început și sfârșit'', se vede evoluția și în comentarii și nu neapărat din cuvintele folosite ci datorită siguranței cu care le spui, Lisia are dreptate, faptul de a comenta poate influența în bine evoluția/progresul literar ( în cazul nostru) emoții sau rețineri ai doar când nu te pricepi sau nu ești sigur/ ă pe tine, dar, altfel, mă bucur de prezența ta și semnele lăsate, bună dimineața, cu drag!

[petrut dan]

Ada, îți mulțumesc pentru lectură, prezență și comentariu, cu drag!

[Monica Pester]

Sorry !

Întru nu într-u ! (văzut târziu)

[Monica Pester]

Și, mai mult decât atât, construiești în jurul iubirii un larg portal , cu intrări multiple, de care nu știm sau de care nu suntem conștienți să le putem defini noi înșine. 

În afară de parfumul romanului de dragoste pe care ni-l etalezi, tu, Poete, pari un învățător care ne arata și veghează cărările iubirii, purtându-ne în lumi și tărâmuri diferite, ca și cum ne-ai pofti să vedem dacă vreuna din aceste veșminte ni se potrivește.

Și  da, Poete, mai ai multe de arătat, de explorat într-u binele cititorului !

[Monica Pester]

Iubire plasata însă în măreția eternului. De la pictura carnala , oarecum obisnuita la dualitatea infinită  uman-divin. 

Nu potsa nu mă las încă o dată inleaganul visului atât de ɓine instrumentat de imaginația absolut fermecătoare cu care ne ne amintești pașii  iubirii eterne.

Poete,

[Monica Pester]

Nu știu dacă  mă  pricep sau nu, această ilustrație în cuvinte aș trece-o la un prozo poem de inaltă calitate.Deși în exprimări diferite, ambele variante converg, aproape în chip siamez, către minunatul tărâm al iubirii, issue de referință în opera , adică, ființa ta. 

Această nouă abordare te face mai întâi să treci printr-o descriere aproape naturală a stărilor umane obișnuite. De fapt, este un intro minuțios, profund, ca o explicație psihologică a împărtășirii finale, iubirea dezbrăcată de început si sfarsit,  

[Ada Nemescu]

Timpul? ne este dușman și avere!

Dumicăm secundă cu secundă, umezim pleoapele clipei cu lacrimi de rouă

întrebările n-au sens când se adună răspunsuri noian încât singurele înălțări sunt către sufletele noastre

aDa