Ziua iertării

[Monica Pester]

E timpul să cuceresc spațiile,

misterioasele necunoscute.

E timpul să călăresc

vântul de Miazăzi,

în căutarea unui nou Sine.

Nu mi-a fost teamă

când Vâlva pădurilor

mi-a dat amenințător târcoale, 

nici când tornada roșie 

 mi-a pustiit  grădina cu safire.

Am primit torentul ploilor

într-un loc slab apărat

de vulturii mei golași.

Unde să plec?

De ce să plec?

Astăzi e ziua iertării.

Îmi iert furia de

a întoarce spatele

dimineții ce-mi era umbră,

de a nega lumina solară, 

a minții mele opace.

Și de a străbate  prea în fugă

drumurile ciclice

pe care credeam că voi întîlni

întrebări fără răspuns. 

Mă iert . . .

Și știu că n-am să plec

niciodată din mine,

chiar dacă Sinele-mi plânge, 

îmi cere să  pornim la un alt drum,

pe un traseu necunoscut,

să cucerim spații

îndepărtate și misterioase . 

[Mariana Bilic]

”Și știu că n-am să plec

niciodată din mine,

chiar dacă Sinele-mi plânge, 

îmi cere să  pornim la un alt drum”

un poem deosebit, cu semnificații profunde, de introspecție a sinelui. Deosebită considerație! Am citit cu drag!

[Chris]

mie imi suna ca un eseu pe tema cautarii sinelui. poate ar trebui sa lasati mai mult partea sufleteasca sa scrie, iar partea rationala sa ramana in plan secundar, asa cum ati facut la alte texte in vers liber.

[Grig Salvan]

Ideea de Sine e interesantă și poate genera foarte multe speculații și tribulații lirice. De fapt Sinele e cu două instanțe: cel făcător și cel judecător, unul face, altul judecă, unul comite greșeli și regretă, celălalt ceartă și iartă...

[bolache alexandru]

Din când în când trebuie să ne iertăm că să mergem mai departe... O poezie a iertării, a regăsirii și a puteri de a porni în noi călătorii...

[Monica Pester]

Floare, tot ce-mi spui îmi mângâie sufletul.

Mulțumesc frumos !

[Monica Pester]

Cred că nu e vorba de un ritual de iertare. Este  vorba de o trăire interioară puternică ce mă face uneori să mă întreb unde este adevărul tainic al vieții, unde se află secretul fiecăruia și ce ne face să mergem înainte. E greu să trăiești în beznă sau semi umbre, fără asumare sau fără siguranță. Îți recunoști greseli și te afunzi în celulele sinelui până găsești lumina.

Îți mulțumesc, Poete !

[Monica Pester]

Da, Lisia, cred că nu are prea mult fior liric poezia aceasta. Cred că și eu eram într-o fază mai filozofică și așa am simțit să-mi pun gândurile pe hârtie.

Oricum, mulțumesc frumos pentru apreciere. 

[petrut dan]

Am auzit și eu despre ritualul acela prin care omul  trebuie să-și privească zilnic fața în oglindă și să se ierte pentru tot ce găsea el de cuviință că este potrivit, pentru nereușite și gândurile negative sau crizele alea existențiale când vrem să fim răi, fără nicio explicație, doar de dragul de a încerca/produce și alte senzații și mă întrebam dacă funcționează! Primul căruia i-am spus pentru că acolo ne-a condus discuția a fost un șofer de taxi care nu a mai vrut să-mi ia banii după ce i-am spus asta, deci, uite zic, are efect!)) Ia să încerc la vreun restaurant!))) Glumesc, îți dai seama, am plătit și cursa, nu de alta, dar voiam ca omul să-mi rămână dator, că e mai ferice să dai decât...! De aceea ți-am scris așa, pentru că citind poemul tău am regăsit ideea aceea cu iertarea proprie și mi-am amintit întâmplarea și ...mi-a plăcut, cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Aici nu am simțit fiorul liric, din păcate. Dar poate că eu nu am pe moment starea de poezie. Mai vedem și alte impresii.