Mi-este teamă că voi începe

Să-ţi vorbesc fără cuvinte

Iar tu vei răspunde ca o fată morgana

Aşteptând pe ultimul peron de metrou să apar

Dincolo de asfinţitul ce încă mai există

Printre labirinturi verticale în care

Totul este un trafic

De emoţii,

De parole,

De lumini giratorii

 Şi vexatoria formă a celor îndrăgostiţi pentru un minut

Cât devorează un hamburger pentru care

Plătesc cu zâmbete derulate în cloud

Atunci îmi este teamă

Dacă ne vor virusa bătăile inimii şi sângele

Cu care adăpam dimineaţa iubirea aceea firavă

Ce se va ascunde în cochilia trecutului pudibond

Sau a trecutului imprescriptibil căci ştiu

Ne vor judeca pentru simetria paşilor când fugăream luna

Ce încă se ascundea prin parc neştiind că unii

Vor s-o defloreze cu sabiile lor de titan

Mi-este teamă că doar şoaptele nu vor fi de ajuns

Să ne apărăm în faţa atâtor adevăruri pe care ei

Semi zeii genetici şi impuri extratereştrii,

Ni le strigă, ni le impun ca raţie nutritivă

Sunt atât de cinici aceşti telali de comete

Ce nu mai au coadă şi poate prea credule

S-au uitat în gura ăstora care cred

Că infinitul se poate trata cu o formulă

De ei îmi este teamă

 Când vor insista să ne codificăm sentimentele

Să declarăm că indiferent ce sex ni se implanta vom simula

Patosul iubirilor crucificate

De efebii călugări ai music awards

Şi din acel moment

Rămâne doar să credem că într-o zi vom putea evada

În mirifica zona a asfinţitului terestru.

Unde mai vin pescăruşii,

Da, aceia foarte albi,

Să strige

Numele fiecăruia dintre cei

 Ce ne urmează prin talazurile de azur...

 

 

 

 

 

Vizualizări: 47

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Chris pe Mai 31, 2023 la 10:21am

frumoasa confesiune...

Comentariu publicat de Maria Mitea pe Mai 28, 2023 la 5:47pm

Mihai; greu de trecut cu vederea aceast ănceput de confesiune poetică ”

Mi-este teamă că voi începe

Să-ţi vorbesc fără cuvinte ” 

”Rămâne doar să credem că într-o zi vom putea evada ...”  :)

Un poem remarcabil! 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Stâncă și eternul a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vorbe, vorbe a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Miezul verii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Miezul verii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Miezul verii a lui Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Miezul verii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog flash-uri de duminică a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog flash-uri de duminică a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Cum ninge la mijloc de vară a lui Amanda Spulber
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum ninge la mijloc de vară a utilizatorului Amanda Spulber
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a utilizatorului Maria Mitea
cu 10 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Miezul verii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Miezul verii a lui Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vorbe, vorbe a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog flash-uri de duminică a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul trece ca un trăsnet a utilizatorului Costel Zăgan
cu 23 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor