scrisoare

[Dinca Valerian]

îți scriu în memoria timpului pierdut

iubirea se ascundea introspectivă după colț

pe culoarele clădirii

mi-aduc aminte că pentru toate orele de curs

aveai cuvinte care se puneau pe plâns

într-un avânt nebun de la un capăt la altul

toate diminețile sfârșeau prin a fi

descompuse în cifre exacte

de pe cotorul tratatelor doldora de cuvinte

sufletele înfășurau delicat cercul polar

aproximând albul ghețarilor mereu prin lipsă

ca o măduva goală de gând

orice privire fixa înspre mine

perechea unor diguri de aer presat

mereu o ceremonie gravă se petrecea dincolo

și nespuse fărâme răspândeau în azur

un joc de rătăciri peste acul busolei

mai ros decât întrebările

permisul de intrare la bibliotecă

tocea întortocheat firul unui zâmbet 

chiar de n-ar fi fost nimic să fie

nimicul aducea clipa de gravitație zero

în punctul din care 

toți sorii se aprindeau deodată

[Dinca Valerian]

@Vasilisia Lazar Gradinariu Biblioteca timpului pierdut. Multumesc pentru popas si comentariu.

[Dinca Valerian]

@Mihaela Popa Nu mai stiu unde am citit ca nu exista batranete, doar o varsta cu mai multe amintiri. Multumesc pentru popas.

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Nostalgia unei perioade care pentru noi toți a rămas una unică - studenția. M-a impresionat faptul că, deși specialitatea ținea de științele exacte, totuși biblioteca era locul unde „toți sorii se aprindeau deodată”, acolo era lumina. Eu cel puțin asta am înțeles, de-oi fi pe lângă... asta e. :)

Felicitări!

[Mihaela Popa]

nostalgic

în versul "că o măduva goală de gând" s-a vrut "ca o măduvă goală de gând"?

[Dinca Valerian]

@Stanescu Valentin Multumesc pentru comentariu si apreciere.

[Stanescu Valentin]

 

Magnific - aş putea răspunde  acestor versuri pline de esenţă acestor gânduri pline de prezenţă sub care autorul se ascunde....

 

’’chiar de n-ar fi fost nimic să fie

nimicul aducea clipa de gravitație zero

în punctul din care 

toți sorii se aprindeau deodată’’

 

 

 

când fiecare vers e-o poezie

şi fiecare gând e-o piatră rară

emoţia te prinde-n zi şi seară

te-nvăluie în caldă frenezie...

 

de rătăceşti prin stări de râs şi plâns

plutind pe ape limpezi cum gondola

când fără voie-n apă scapi busola

în ‚’’firul unui zâmbet ai ajuns’’...

[Dinca Valerian]

@Munteanu Mihaela, CornaciuNicoleta Ramona - Multumesc pentru apreciere (like)

[Dinca Valerian]

@Denisa Curea Popa Multumesc foarte mult, aprecierea ma onoreaza

[Denisa Curea-Popa]

Deosebită apreciere!