Câteodată, sparg viața în dinți,

ca pe o nucă, tare și amară,

până ajung la miez.

De acolo încep alegerile,

totul se colorează și dansează

într-un stroboscop permanent.

Vreau să cobor, nu pot

decât cu misiunea încheiată.

Nu mă aflu între îngeri și arhangheli,

nu cobor din mers, nici de frică,

și, mai ales, nu cobor fără bagaje.

Linia orizontului îmi e azimut și fac salturi

pe o scară al cărei capăt nu îl disting.

Misterul creației mă învăluie 

și mă îmbogățește,

iar din suflet pornește cordonul de argint

comandat la venire.

Doar el mă poartă pe o aripă de lotus

spre cunoașterea propriului Sine,

acolo unde am strâns istoria lumii 

și a Universului.

Înot în pacea amintirilor ancestrale

și-mi revăd cu uimire harurile, și

iubirile învelite în tristețe.

O baie de argint continuă să-mi spele

lacrimile și cuvântul, tăcerea mi  se

deschide în piept, ca un mugure

dezinvolt și liber.

În sfârșit, Natali ai ajuns în lumea ta . . . 

Vizualizări: 101

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Iulie 6, 2025 la 2:39pm

Așa e viața, adesea, o nucă tare cu miezul amar. O călătorie mitică și mistică, în care totul apare în proporții cosmice și apocaliptice. O poveste fascinantă.

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Iulie 4, 2025 la 12:15pm

"tăcerea mi  se

deschide în piept, ca un mugure

dezinvolt și liber."

o revelație ca o floare de nufăr

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Iulie 3, 2025 la 4:53am

Frumoasă poezie, Monica! O poezie despre viața ca o călătorie pentru că de fapt asta suntem niște călători. Bagajele despre care vorbești sunt faptele noastre, iubirile noastre. Doar cu ele putem coborî! Și doar atunci când ai ajuns la destinație! Când rolul nostru s-a terminat!

Comentariu publicat de Monica Pester pe Iulie 1, 2025 la 7:21am

Încă o dată.

Total impresionant întregul comment.

Sunt uluită !

Multumirea în simple cuvinte e banală. Mi‐ai încălzit sufletul, mentorul meu, Lisia dragă!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 1, 2025 la 2:37am

Acest poem este o reflecție profundă asupra unei călătorii spirituale și existențiale, în care introspecția, suferința, cunoașterea de sine și purificarea sunt pași esențiali. Poemul evidențiază puterea sufletului, misterioasa creație universală și necesitatea de a-ți urma misiunea personală pentru a atinge împlinirea. 
Este un poem meditativ, plin de simbolism și de o frumusețe lirică subtilă, ce invită cititorul la reflecție asupra propriului drum interior. O să-mi permit o disecare. 

Câteodată, sparg viața în dinți,/ ca pe o nucă, tare și amară,/ până ajung la miez.
Această metaforă sugerează o introspecție dureroasă, o despicare a experienței de viață pentru a ajunge la esență, la adevăr.

Totul se colorează și dansează/ într-un stroboscop permanent.
Imaginile creează o senzație de tumult senzorial, de percepție amplificată, ca într-un spectacol continuu.

Vreau să cobor, nu pot/ decât cu misiunea încheiată.
Indică faptul că această călătorie are un scop clar, o misiune de îndeplinit, și că realizarea ei este condiționată de finalizarea acesteia.

Nu mă aflu între îngeri și arhangheli,/ nu cobor din mers, nici de frică,/ și, mai ales, nu cobor fără bagaje.
Este o afirmație despre responsabilitate, despre faptul că nu se află într-o zonă pur spirituală, ci are „bagaje” — experiențe, înțelepciune sau poveri.

Linia orizontului îmi e azimut și fac salturi/ pe o scară al cărei capăt nu îl disting.
Simbolizează direcția clară spre scop, dar și misterul și necunoscutul care îl învăluie.

Misterul creației mă învăluie/ și mă îmbogățește,
din suflet pornește cordonul de argint/ comandat la venire.
Aici, sufletul devine un ghid, un fir de legătură cu taina creației.

Doar el mă poartă pe o aripă de lotus/ spre cunoașterea propriului Sine.
Lotusul simbolizează puritatea și iluminarea spirituală, iar călătoria spre sine este esențială.

Am strâns istoria lumii/ și a Universului,
iubirile învelite în tristețe.”
Aceste imagini sugerează o conștientizare a conexiunii cu tot ceea ce a fost și trăit.

O baie de argint continuă să-mi spele/ lacrimile și cuvântul,”
tăcerea mi se deschide în piept,/ ca un mugure dezinvolt și liber.
Simboluri de purificare, de eliberare de durere, de renaștere interioară.

În sfârșit, Natali ai ajuns în lumea ta...
Se pare că odată cu această călătorie, poeta și-a împlinit destinul, a ajuns la propriul său univers interior, la propria identitate.

Minunat, Monica! 

Comentariu publicat de Monica Pester pe Iunie 29, 2025 la 4:48pm

la Ultimul păcat, dar  chiorenia mea nu are leac.

Iertare 

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 29, 2025 la 4:44pm

? La ce e comentariul tău? Observ că aici nu am comentat, o să comentez.

Comentariu publicat de Monica Pester pe Iunie 29, 2025 la 4:44pm

D-le Katin, ca de obicei, toată considerația

Comentariu publicat de Monica Pester pe Iunie 29, 2025 la 4:41pm

Absolut impresionant, Lisia

Mulțumiri infinite !

Comentariu publicat de Monica Pester pe Iunie 29, 2025 la 4:39pm

Ești mai mult decât un  clarvăzător, citești sufletul omului ca după prompter !

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul trece ca un trăsnet a utilizatorului Costel Zăgan
cu 31 minute în urmă
Postări de log efectuate de Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Lui Dorina Cracană i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Lui Dorina Cracană i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Lui Dorina Cracană i-a plăcut fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog flash-uri de duminică a lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către noapte a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vorbe, vorbe a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a postat o fotografie
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Vindecare iluzorie a lui Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vindecare iluzorie a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog să fi primit vestea la timp a lui Tudor Cicu
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog să fi primit vestea la timp a utilizatorului Tudor Cicu
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Visul trece ca un trăsnet a lui Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul trece ca un trăsnet a utilizatorului Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Către noapte a lui Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către noapte a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Vorbe, vorbe a lui Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor