Mușcând din visul țării

[gabriel cristea]

Suntem copiii ploii scurgându-se-n rigole;
Și iarba umilinței ne crește printre dinți;
Ni-i gândul rătăcirea sub matele cupole;
Dorința libertății și rugile fierbinți
nu-s pentru noi făcute, cum pentru păsări nu e
aripa-ntemnițată, tânjind la câte-o gruie.

Am adunat din lacrimi caimacul țării noastre;
Și pe la studii nalte părinții ne-au trimis!
Ce-am învățat acolo, doar obiceiuri proaste?
Sau poate cum să vindem ce este interzis -
pământul și izvorul, pădurea basarabă,
chiar ciutura de stele căzând pe spice salbă…

N-am înțeles o iotă din rostul răsăririi,
din neamul cel de piatră cu inimă de foc;
Suntem copiii ploii ce-și adulează zbirii,
făcând din demnitate o vită de talcioc.
Ce seacă mi-e fântâna, ce ierburi iluzorii,
Cu-atâtea cozi de bardă mușcând din visul țării!

[Mick Lorem]

Versuri scrise cu putere, am savurat structura. Felicitări!

[Vasilisia Lazăr]

Frumos! Frumos și dureros! Acum depinde încotro vede fiecare salvarea. Țara trece într-adevăr printr-un moment critic. Și nu neapărat ca mod de trai, se trăiește mult mai bine azi ca altădată, ci mai degrabă ca risc de a nu ne întoarce înapoi... 

[Mihai Katin]

N-am înțeles o iotă din rostul răsăririi,
din neamul cel de piatră cu inimă de foc;
Suntem copiii ploii ce-și adulează zbirii,
făcând din demnitate o vită de talcioc.
Ce seacă mi-e fântâna, ce ierburi iluzorii,
Cu-atâtea cozi de bardă mușcând din visul țării!   este  ipostaza  geniala  în  care  un  popor  este  surprins la  răspântii de  vremuri,cele  de drumuri   sunt  mai  ușor  de  înțeles...rămâne  un mare  regret   acela ca  un  poem ca  "Mușcând din visul țării" nu   poate  deveni  viral în cel  mai   bun  sens  al   cuvântului  pentru  ca  are  în el   acel  mesaj    de deșteaptă-te romane de care cu  adevărat  acum  este  nevoie!

 

[Stanescu Valentin]

 

Gabriel, îţi înţeleg durerea mă-ntreb ce-i de făcut trăim momente crunte în secolul visat

trădarea a ajuns la rang de top în stat... ne-ateaptă altă cizmă dintr-un necunoscut?

 

          un strigăt în pustie pe Ştefan nu-l învie

     în vremi când adevărul e scris cu slove mici

trec fiii-noştri-n goană capcana cea pustie

     iar ţara-i hăituită prin Yaltele mai noi

          ce să mai facă oare armata de bunici?...

[Monica Pester]

Glia noastră mult obidită ne smulge fiecăruia lacrimi. Nouă, celor mulți.

Și atât . . .

Gabi,

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Versuri scrise din suflet, ce trezesc sentimente puternice , de iubire perntru țara noastră.

[Ana-Maria Butuza]

Ce grea este idea poemului! Eu încă sper să fiu copilul soarelui din mine!👏🎩