Duminicală (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

Din lirica soțului meu, scriitorul Ion Lazãr da Coza, o poezie de un dramatism și o frumusețe aparte, premonitorie aș putea spune, și care apare în volumul postum „Ieșirea din labirint”, volum îngrijit de mine și tipărit în 2020, la câteva luni după marea trecere.

 

 

Duminicală 

 

Sunt mort, iubito... sau

poate sunt doar trist.

Hai, fă-mi hatârul şi îngână

un cântec lung – 

un bocet...

 

Imponderabil

oscilez

între mine şi tine

ca un corb spânzurat deasupra curţii

ce sperie, prin moartea sa,

alţi corbi.

...Hai, îngână, iubito, un cântec lung – 

un bocet…

Între moarte şi tristeţe

nu-i nici o diferenţă.

Ascunde-ţi decolteul. Astăzi

bat clopote.

E duminică?

Bat pentru mine?

 

...Sunt trist, iubito, sau

poate că sunt mort.

[Mick Lorem]

Magistrală lucrare! 

...Sunt trist, iubito, sau

poate că sunt mort.

Tulburător de frumos!

[Vasilisia Lazăr]

Cu adâncă recunoștință, scriitorului Christian W. Schenk, pentru această deosebită analiză și pentru publicarea în Convorbiri literare!

Ion Lazăr da Coza – Poetul labirintului interior 

.

Ion Lazăr da Coza a fost un scriitor de o sensibilitate aparte, un poet al dramatismului și al introspecției, ale cărui versuri se înscriu într-o lirică de o profundă intensitate emoțională. Volumul său postum, „Ieșirea din labirint” (2020), îngrijit cu devotament de soția sa, Vasilisia Lazãr Grãdinariu, reunește poezii care, dincolo de dimensiunea lor estetică, capătă o valoare premonitorie. […]

Poezia „Duminicală” este un exemplu excelent al stilului său inconfundabil, oscilând între meditație existențială și expresionism liric, între lirismul sumbru și sugestia unui destin implacabil. Versurile sunt scurte, tăioase, aproape sentențioase, creând o atmosferă de incertitudine și melancolie adâncă. […]

Ion Lazãr da Coza își construiește poemul pe o ambiguitate semantică, în care tristețea și moartea devin interșanjabile:

„Sunt mort, iubito… sau / poate sunt doar trist.”

Această antiteză între „mort” și „trist” sugerează o stare de alienare, o existență suspendată între realitate și neființă. Replicile aparent simple, dar tulburătoare, creează un efect de replică dramatică, ca într-un monolog teatral. O altă imagine de o forță aparte este simbolul corbului, care în literatura universală este asociat cu moartea, destinul și prevestirea sumbră:

„Imponderabil / oscilez / între mine şi tine / ca un corb spânzurat deasupra curţii / ce sperie, prin moartea sa, / alţi corbi.” […]

Această scenă aproape suprarealistă amintește de viziunea poeziei lui Edgar Allan Poe („The Raven”), dar și de tradiția baladescă în care moartea devine un personaj activ. […] În final, clopotele care bat adâncesc ideea unei duminici triste, funerare, unde granița dintre viață și moarte este estompată:

„Între moarte şi tristeţe / nu-i nici o diferenţă.”

Aceasta este una dintre cele mai puternice paradoxuri ale poeziei – dacă moartea și tristețea sunt una și aceeași, atunci nu mai există nicio certitudine existențială. Identitatea e sfâșiată între prezență și absență, între a fi și a nu mai fi.

[…] și iată la final un splendid labirint poetic:

„Sunt trist, iubito, sau / poate că sunt mort.”

Volumul „Ieșirea din labirint” este nu doar un testament poetic, ci și o fereastră deschisă spre un univers liric unde moartea, tristețea și iubirea se întrepătrund într-un dans melancolic și hipnotic.

                                         

                                                                                                                   

                                                                                                                      Dr. Christian W. Schenk

                                                                                                                             Convorbiri literare

[Mihai Katin]

...Hai, îngână, iubito, un cântec lung –

un bocet…acest  ecou  al   premoniției ,virtutea  sufletului  se pare  ca  este  aceea  de a se descoperi  în  oglinda  vieții  și  de a-și  afla  începutul și  sfârșitul :

...Sunt trist, iubito, sau

poate că sunt mort.     .....

[Ada Nemescu]

Tulburător! Dincolo de granițele cuvintelor, timpului, amintirilor....

[Stanescu Valentin]

No comment!