Mușcând din visul țării

[gabriel cristea]

Suntem copiii ploii scurgându-se-n rigole;
Și iarba umilinței ne crește printre dinți;
Ni-i gândul rătăcirea sub matele cupole;
Dorința libertății și rugile fierbinți
nu-s pentru noi făcute, cum pentru păsări nu e
aripa-ntemnițată, tânjind la câte-o gruie.

Am adunat din lacrimi caimacul țării noastre;
Și pe la studii nalte părinții ne-au trimis!
Ce-am învățat acolo, doar obiceiuri proaste?
Sau poate cum să vindem ce este interzis -
pământul și izvorul, pădurea basarabă,
chiar ciutura de stele căzând pe spice salbă…

N-am înțeles o iotă din rostul răsăririi,
din neamul cel de piatră cu inimă de foc;
Suntem copiii ploii ce-și adulează zbirii,
făcând din demnitate o vită de talcioc.
Ce seacă mi-e fântâna, ce ierburi iluzorii,
Cu-atâtea cozi de bardă mușcând din visul țării!

[Stanescu Valentin]

 

Gabriel, îţi înţeleg durerea mă-ntreb ce-i de făcut trăim momente crunte în secolul visat

trădarea a ajuns la rang de top în stat... ne-ateaptă altă cizmă dintr-un necunoscut?

 

          un strigăt în pustie pe Ştefan nu-l învie

     în vremi când adevărul e scris cu slove mici

trec fiii-noştri-n goană capcana cea pustie

     iar ţara-i hăituită prin Yaltele mai noi

          ce să mai facă oare armata de bunici?...

[Monica Pester]

Glia noastră mult obidită ne smulge fiecăruia lacrimi. Nouă, celor mulți.

Și atât . . .

Gabi,

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Versuri scrise din suflet, ce trezesc sentimente puternice , de iubire perntru țara noastră.

[Ana-Maria Butuza]

Ce grea este idea poemului! Eu încă sper să fiu copilul soarelui din mine!👏🎩