În pragul infinitului

[Monica Pester]

În vremea păcii, mă întorc cu armele cuvântului

să însoțesc dansul pașilor ce îmi târăsc amintirile în beznă.

Vocile mă urmăresc încă în arhipelagul umbrelor,

deși leg și dezleg vorbe surprinzător de vechi în locuri sfinte, 

depărtate, de unde respir adânc chemarea ploilor.

Voi pleca, da, voi pleca în celălalt capăt al eternității, 

acolo unde nu există lacrimi, acolo unde mă cheamă 

mandolinele trezite.

Cobor și urc cu gleznele căprioarei rănite,

în vastul univers al uitării, și nu mă uit înapoi, ca nu cumva,

în iureșul amintirilor, să pierd controlul avalanșei.

Ea trebuie să înghită hulpav, ca un malaxor vrăjit,

resturile arse ale iubirilor damnate.

Și când, în pragul infinitului,

îmi voi lăsa umbra să se odihnească,

voi ști ce înseamnă libertatea unui spirit 

ce își caută aripile.

[Stanescu Valentin]

 Doamnă Monica, ’’în pragul infinitului’’ trec prin mine către mine cel ce-oi fi pe când am fost trecând ochi de găuri negre să aleg din nou un trup răsucind amplu spirala timpului spre comprimare să fiu tu iar tu chiar eu... Versul liber vă încearcă şi vă prinde-ntre cuvinte... Felicitări!

[Monica Pester]

Mulțumesc, Nicoleta.

Moartea și viața sunt fețe ale aceleeași monezi.

[Monica Pester]

Gabi, aprecierea ta contează mult pentru mine. Adevărat, deși scrierile îmi sunt mai mult în rimă, versul alb mă face să mă simt bine.

Mulțumesc frumos.

[Monica Pester]

Da, dle Katin, încerc continuu să urc treptele evoluției personale, prin povești, incursiuni  sufletești și credință.

Mulțumesc din suflet.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Un poem  ce surprinde prin  degajarea cu care este privită trecerea în neființă, ” îmi voi lăsa umbra să se odihnească”.

Am citit cu drag!

[gabriel cristea]

Minunat poem, Monica! Versul alb îți îmbracă poezia cel mai bine.

[Mihai Katin]

Și când, în pragul infinitului,

îmi voi lăsa umbra să se odihnească,

voi ști ce înseamnă libertatea unui spirit

ce își caută aripile. aceste  ultime versuri  nu  sunt  solutia   unei  cosmogonii  personale  ci  doar  transparenta  oglinzii  sufletesti   in  care  toate  vibreaza  dupa  cum  se aud  pasii ratiunii...