Trec prin satul de-altădată

     şi străin îl simt şi-mi pare,

          case-n amintiri sunt rare

               un alt drum mi se-arată.

 

               Ce-aş mai mângâia iar cerul

          cel brăzdat de noi cu zmee,

     cozile în alizee

pieptănând întreg eterul.

 

Port o floare albă-n mână,

     gândul plin de ne-nţelesuri

          rătăcit printre eresuri

                mi-l privesc într-o fântână.

 

Unde-i cred, trecuţi de noi,

     dincolo de-oglindă, mici,

          pe părinţi şi pe bunici

               ce ne-aşteaptă-ntr-un apoi.

 

               Iar când să adun cu zor

          un tot risipit niciunde,

     un alt corb ce mi se-ascunde

îmi cuvântă nevermore !

 

     Trec prin satul de-altădată,

ca o umbră-n ziduri vechi,

corbu-mi ţipă în urechi

     cu o vorbă bestemată...

Vizualizări: 94

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Stanescu Valentin cu 19 ore în urmă

Grig, am adus în seara de Ajun emoţie în sufletul tău. Şi tu ai adus emoţie în sufletul meu prin cuvintele transmise. Poate ca în anul ce vine să mai ajung odată în Bistriţa. Cred că s-au schimbat multe din 1996... Vreau să contrazic un corb!

Comentariu publicat de Grig Salvan cu 19 ore în urmă

Deosebit de frumoase și duioase rememorări, în care mă regăsesc întru totul. Trec prin satul de-altădată și-l simt străin, aș mângâia cerul lui senin ca pe o boltă de bisericuță, mă uit în fântâna bunicilor și-mi văd chipul de altădată, iar corbul lui Poe cu al său „nevermore” îmi răsună și mie în gând la amintirea celor de odinioară. O lectură emoționantă!

Comentariu publicat de Chris ieri

frumoasa trecere. ce supriza corbul lui Poe, frumos omagiu!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin Duminică

Doamnă Vasilisia, cei mai mulţi de aici suntem elevi care trăiesc în ţara poeziei. Nu poate exista supărare dacă zmee uită să fie zmeie sau se mai pierde uşor ritmul... Mulţumesc că aţi aflat o clipă pentru a ajunge aici! Zile luminoase în suflet!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr Sâmbătă

un alt drum mi se-arată. / un alt drum mi se arată. (fără cratimă, pentru un ritm corect)

corect zmeie

Dacă titlul este cuprins în primul vers, după acesta se pun puncte de suspensie.

Foarte frumos poemul, chiar dacă doare.

Comentariu publicat de Stanescu Valentin Sâmbătă

Doamnă Gina Zaharia, fiecare dintre noi trece, cu o floare albă-n mână, din când în când, prin locul începutului. V-am trezit amintiri. Trebuie să ridicăm privirile spre cer şi să mergem înainte. Nu putem întoarce nimic. Nevermore! Vă doresc Sărbători liniştite!

Comentariu publicat de gina zaharia Sâmbătă

Nostalgic, dar frumos poem! Are atâta adevăr în versuri! Am citit cu drag!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin Vineri

Dan, mâine, azi, ieri iată axa de timp unidimensională din planul somnului, cealaltă  axă, duirnă, ne roade versul şi gata cu poezia vieţii. Suntem prea înguşti să experimentăm firescul somnului recuperator. Nu există suferinţă mai mare decât pierderea zilnică a contactului subim!

Comentariu publicat de petrut dan Vineri

O lectură plăcută, un poem reușit, cu stimă!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Decembrie 17, 2024 la 5:02pm

Maria, te cunosc după gândurile tale şi sunt uluit pentru balanţa pe care ai folosit-o cântărindu-mi spusele poetice de om plecat de la ţară la ’’Scolile înalte’’ din oraşul în care nu mi-a plăcut vreodată. Starea pe care ai simţit-o a fost rezultatul unei trăiri autentice. ’’ ca o umbră-n ziduri vechi’’ a fost chemarea permanantă iar rezultatul este acela că m-am întors acasă chiar dacă acasă este acum numai în sufletul meu de ţăran... Mulţumesc pentru clipele comune în prezentul trecutului!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog simplicisima luminatorilor a lui nicolae vaduva
cu 1 minut în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Scenaristul a lui Monica Pester
cu 1 minut în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate – lecție a lui Mihaela Popa
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Trec a lui Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Dor de ler a lui Răduță If. Toader
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Pregătire a lui carmen popescu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Colind cu cuvinte uitate (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog ajunul furat a lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog simplicisima luminatorilor a lui nicolae vaduva
cu 12 ore în urmă
Lui Dorina Cracană i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Colind cu cuvinte uitate (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ultima întâlnire de dragoste a utilizatorului Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog simplicisima luminatorilor a lui nicolae vaduva
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog simplicisima luminatorilor a utilizatorului nicolae vaduva
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Scenaristul a lui Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scenaristul a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog ajunul furat a lui petrut dan
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ajunul furat a utilizatorului petrut dan
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog suflet cald a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor