luna fugea odată cu mine

[Ariana Zburlea]

te-am sărutat și m-am simțit ca atunci

când fugeam

și luna

părea că mă urmărește.

                                 

sarabanda cerului

îmi făcea respirație gură la gură

și în pieptul meu punea

mistralele, zenitul

iar eu, cu brațele curajoase

adunam durerea iepurilor

din câmpiile de ciulini

și toți oamenii goi

care sufocă norii

cu foamea lor.

                                

ieșeam din casă și-alergam împreună

spre pădurea care speria giganticii

și-i arătam abisului

strângerea mâinilor noastre

                      

când

                                       

toate insectele aveau dinți strălucitori

și le-adunam sub bluză

ca mai târziu să le învăț

să cânte,

să cheme noaptea

doar cu vocea ta, dacă vreodată

printr-o respirație greșită

nu vei mai fi,

când cerul mi te va lua.

[Ariana Zburlea]

Va multumesc frumos dragilor pentru cuvintele minunate !

[bolache alexandru]

O poveste frumoasă, o metaforă a vieții, o poveste de dragoste!

[Chris]

frumos incepand de la titlu!

[Vasilisia Lazăr]

Cât de bine ai redat starea, Ariana! Și cât de impresionante metafore... Foarte reușit poem! Felicitări!

[Grig Salvan]

Povestea unui sărut! Ca un cutremur în suflet și în fire, năvalnică alegare și amestecare cu elementele lumii din jur, „de-a rostogolul”, cum zicea cândva un mare poet. O dragoste ce degajă o energie și o vitalitate debordantă, sfidând efemeritatea și lumea din jur, totul susprins în imagini și expresii inedite.

[Monica Pester]

Minunat talent de povestitor. Cu intense trairi care captează.

Ariana,

[Ada Nemescu]

recitesc, cu ochii larg închiși amintesc aceeași fugă pe-ntrecute cu luna, și-o prindeam între degete și mi se părea mică ea și lumea, acum vraja s-a spulberat, e departe...frumos povestit, am intrat în stare, bravo

aDa