Romanță de toamnă (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

E timpul de plâns pe budane,

La fetida lumină a unui biet felinar,

Ca pe sânul amantelor sterpe

Îngenuncheate lângă altar.

 

Să renunţăm bărbaţi la virilitate

– Vinul ne-ajunge pe-o mie de ani! –

Femeile noastre n-au decât să-i învie,

Din legende, pe vechii spartani!

 

În prag, cu suita lui de bacante,

Dionysos de-apare, de plăceri vlăguit,

Va vedea vestale virgine şi triste,

Ca un dar ce s-a vrut dăruit…

 

Nici vinul, nici zâmbetul celest de vestală,

Nici bacante lascive, mimând veselia,

Nu sunt, nu vor fi monede de schimb

Să-mi răscumpere melancolia.

[petrut dan]

Un poem a cărui melancolie impune prin ținută lirică, sobră, dar și cu note ușor ironice, un poem ce mulțumește atât spiritul cât și gustul pentru frumos într-un sfârșit de toamnă ce-i satisface autorului capriciul de a transpune din trăiri în forma plăcută și naturală a poeziei, un clasic în viață la momentul respectiv,  am citit cu plăcere, respect!

[Grig Salvan]

Câtă melancolie, amărăciune și dezamăgire în această litanie de toamnă, scrisă în stilul clasic în care fiecare vers e grav, dar și ușor zeflemitor,  percutant și sonor, ca dăltuit în bronz vechi, mi-a plăcut mult. 

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumiri dragi pentru aprecieri și atenționare, Amanda! Acesta era stilul lui Ion, da. Ai văzut bine.

Cu prețuire!

[Amanda Spulber]

Simt o sobrietate amestecată într-un mod discret cu ludic. De altfel, nu e prima oară când observ îmbinarea elegantă dintre un ușor ton glumeț, ironic și solemnitate. Îmi place și felul natural în care miticul se împletește cu prozaicul. E mică scăpare, lipsește N la „Dioysos".