E timpul de plâns pe budane,

La fetida lumină a unui biet felinar,

Ca pe sânul amantelor sterpe

Îngenuncheate lângă altar.

 

Să renunţăm bărbaţi la virilitate

– Vinul ne-ajunge pe-o mie de ani! –

Femeile noastre n-au decât să-i învie,

Din legende, pe vechii spartani!

 

În prag, cu suita lui de bacante,

Dionysos de-apare, de plăceri vlăguit,

Va vedea vestale virgine şi triste,

Ca un dar ce s-a vrut dăruit…

 

Nici vinul, nici zâmbetul celest de vestală,

Nici bacante lascive, mimând veselia,

Nu sunt, nu vor fi monede de schimb

Să-mi răscumpere melancolia.

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan cu 4 ore în urmă

Un poem a cărui melancolie impune prin ținută lirică, sobră, dar și cu note ușor ironice, un poem ce mulțumește atât spiritul cât și gustul pentru frumos într-un sfârșit de toamnă ce-i satisface autorului capriciul de a transpune din trăiri în forma plăcută și naturală a poeziei, un clasic în viață la momentul respectiv,  am citit cu plăcere, respect!

Comentariu publicat de Grig Salvan cu 16 ore în urmă

Câtă melancolie, amărăciune și dezamăgire în această litanie de toamnă, scrisă în stilul clasic în care fiecare vers e grav, dar și ușor zeflemitor,  percutant și sonor, ca dăltuit în bronz vechi, mi-a plăcut mult. 

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr ieri

Mulțumiri dragi pentru aprecieri și atenționare, Amanda! Acesta era stilul lui Ion, da. Ai văzut bine.

Cu prețuire!

Comentariu publicat de Amanda Spulber ieri
Simt o sobrietate amestecată într-un mod discret cu ludic. De altfel, nu e prima oară când observ îmbinarea elegantă dintre un ușor ton glumeț, ironic și solemnitate. Îmi place și felul natural în care miticul se împletește cu prozaicul. E mică scăpare, lipsește N la „Dioysos".

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vine o vreme a utilizatorului Dumitru Mocanu
cu 1 oră în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vine o vreme a utilizatorului Dumitru Mocanu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Dorință a lui Dacu
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog caisa cu pistrui a lui Mihaela Popa
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caisa cu pistrui a utilizatorului Mihaela Popa
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Răsărit în apus a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsărit în apus a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Amintiri de avangardă a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri de avangardă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog O noapte cu dor și stele a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O noapte cu dor și stele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog concert de muzică de gaga a utilizatorului nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog concert de muzică de gaga a lui nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dacu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Frigul este gri a lui Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frigul este gri a utilizatorului Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La iarnă voi veni a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Claustrofobie a utilizatorului Amanda Spulber
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog cifra doi a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor