Căpșunarul

[petrut dan]

Mi-au adus ce-a rămas de la alții. Am aruncat farfuria cât colo.

Iar m-au bătut. Mi-au pus foarfeca-n păr, m-au târât, m-au călcat

în picioare.

Le-a fost frică prea mult. Doar viața poate lovi așa de rău.

Stăteam cu mâna întinsă, parcă cerșeam. Nu știam ce se-aude: apa din streașină

ori sângele meu, clocotitul.

Ceilalți copii dormeau prost; dădeau vina pe mine. Educatoarea și-a scos haina și-

a zis: nu așa se educă un suflet!

Am început să văd prin pereți. Șoapte cu forme gotice sau altfel de cum citisem în

cărți, dar absolut goale; palmele mamei.

Visam.

Nicio line-ntreagă. De la încheietură la vârfuri.

Faguri de căpșuni.

Îmi era ciudă să vorbesc răgușit așa că i-am scris:

ia-mă acasă!

Doctorul mi-a pus mâna în piept: ăsta moare râzând, dați-i sânge.

Sau mai faceți!

Nimeni nu îndrăznea să mă taie. Femeia în alb mi-a zâmbit.

Îți e frică?

Ba nu!

 

Mirosea a mâncare!

[bolache alexandru]

Tablouri descriptive încărcate cu emoții care îți încarcă sufletul în sensul bun. Poezie adevărată într-un stil modern!

[Vasilisia Lazăr]

Eeee, era o glumă... Știu exact.

[petrut dan]

Lisia, mulțumesc pentru comentariul intens, nici nu știu dacă poezia se învață a scrie, adică hodoronc-tronc ne trezim într-o zi că vrem să scrie poezie și ne apucăm să umplem toate site urile sau spațiile de profil cu tot felul de prostioare sau naivitați așa cum se întâmplă de o bună vreme încoace, altfel mulțumesc de aprecieri, te mai aștept, cu drag!)

[petrut dan]

Monica, apreciez comentariul și interpretarea, nu departe de adevăr, cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Un poem extraordinar! Poezie pură, eliberată de orice constrângere. Un ocean de libertate a sufletului descătușat de margini. Revolta și țipătul liricului străbat din fiecare celulă a poeziei. M-ai lăsat fără cuvinte. Doar emoție... Precum o apă vie ce-mi înviorează sângele. Efectiv, m-ai ciuruit. De unde atâta imaginație? Cine te-a învățat pe tine să scrii poezie așa, Tudorițo nene?! :)

[Monica Pester]

Tabloul acesta expus în minime cuvinte ce ar putea construi fraze, pare suprarealist dacă nu vezi că, de fapt este un fragment de viață, real și trist . Nu, nu contează dacă autorul e răvășit de amintiriledin copilărie și a ales să spicuiască momentul unei suferințe când aflat pe pat de infirmerie, cu febra duduindu-i sângele.Poate fi suferință oricărui copil departe de mamă,  figură pregnantă a tabloului.

Important stilul liric descriptiv, de o cutremurătoare emoție care te face să trăiești, pur și simplu drama suferinței copilului. Înțeleg când spui, Poete, că poezia nu are nevoie de fraza încărcate în care să cauți mesajul, ci doar de cuvinte puternice, responsabile prin ele însele de a transmite emoții la fel de puternice. Intr-o scurta expunere, tu ne-aipovestit o întreagă viață a personajului.

Admirație !

Poete,

[petrut dan]

Ada, mă bucură prezența în pagină și reacția, te mai aștept, cu drag!

[petrut dan]

Ariana, pe tine te cred, mulțumesc pentru lectură și semn! Cu drag!

[Ada Nemescu]

Încă un text supradimensionat ca trăire, cât un scenariu de film. Se vede totul cu ochii minții, dar undele seismului ajung în suflete. Nimic mai curat decât  sufletul unui copil, dezarmează un batalion de îngeri...

aDa

[Ariana Zburlea]

Faguri*, scuzați de typo.