Uneori simt ochii copacilor

[Mihai Katin]

 

 

Uneori simt ochii copacilor

Cum se uită lung în urma ta

Şi clipesc uimiţi

Când le răvăşeşti verdele cu un surâs

Uneori simetria străzii

Este rama de argint fumuriu

Prin care se ridică toţi paşii în stoluri vibrând

De nelinişte şi foame

Foamea de secunde,

De minute în care

Cineva aruncă de sub nori cu firimituri de fericire

Şi cine nu ar vrea să fie o clipă porumbelul

Ori vrabia ciugulind din nesperatul dar

Al unui înger ce se joacă de-a destinul

Şi ne împarte speranţe...

Dar noi nu ştim ce înseamnă a spera,

A crede, a dori

Noi doar urmăm scările,

Coridoarele,

Labirintul ne este

Locul preferat în care adorăm frica,

Idolatrizăm oglinzile stresului

Până când aflăm

Gustul de vanilie al tăcerii...

Şi atunci femeia din tine coboară odată cu luna,

Iar nopţile se albesc precum lotuşii

În care uneori tu şi eu

Rememoram serile

când Gauthama Budha

Ne invită să savurăm

Sublima cafea de Himalaya.

 

 

 

[bolache alexandru]

Am citit cu o deosebită plăcere acest poem! Cine n-ar vrea să fie oorumbelul care culege firimiturile de fericire aruncate de îngerul care se joacă de-a destinele...

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Un poem frumos,  precum lotusul.

[Vasilisia Lazăr]

Cineva aruncă de sub nori cu firimituri de fericire

Şi cine nu ar vrea să fie o clipă porumbelul

Ori vrabia ciugulind din nesperatul dar

Al unui înger ce se joacă de-a destinul

Şi ne împarte speranţe...

Sublim! Din păcate, astăzi căutăm fericirea dincolo de granițele ei...

Felicitări pentru acest poem minunat!

[Stanescu Valentin]

Mihai, am scris de multe ori despre ochii copacilor ce mă urmăreau după ce îi îmbrăţişam. Intre mine şi ei nu a fost însă ea decât mai târziu. ’’Verdele răvăşit’’ m-a uimit iar întreg poemul de dragoste m-a cuprins în mod unic la ceas de seară şi m-a purtat în vremuri de amintiri când trăiam poezia... Acum mă aflu pe o

 

                                                                             punte de galben

                                                                                  floarea de tei

                                                                                           numără

                                                                                                paşii

                                                                                                     ei

 

                                                                                                       punte de galben

                                                                                                       zboară-n decor

                                                                                                       gânduri în

                                                                                                       stol de

                                                                                                       dor

[Mihai Katin]

Dacă am putea vedea în mod clar miracolul unei flori, întreaga noastră viaţă s-ar schimba din temelii.

Buddha    ...multumesc celor  ce au pretuit acest poem

[Grig Salvan]

M-a frapat din start ideea de a vedea ochii copacilor din jur, pentru că eu încă „din fragedă copilărie” parcă vedeam ochii tuturor lucrurilor privindu-mă, nu numai ai copacilor. „Și clipesc uimiți”, îmi place această imagine care parcă-mi aduce aminte de poveștile stranii ilustrate prin cărțile de demult. Fabuloasă trecerea ei prin decorul bulversat de pașii alintați și verdele lor răvășit de zâmbetul ei. Un poem scris cu o bună doză de originalitate și prospețime, cu tandrețe și eleganță.

[Ada Nemescu]

Ce frumos * verde răvășit* ...eu, iubitoarea de verde, ochi verzi, curaj verzui...

ce poem! simt gustul de vanilie al tăcerii..

aDa, cu bucurie!

[Jeler Eleonora Maria]

Versuri izvorâte din tăcere...și-n tăcere le-am primit...Recunoștință!

[Mihai Katin]

„Singurul secret al existenței este să nu-ți fie teamă. Niciodată sa nu-ți fie teamă de ce vei deveni.”

Buddha