când toamna te îmbracă în verde

[Vasilisia Lazăr]

nu știam cine ești și nici unde să te caut

dar trebuia să te găsesc

aveam ceva ce-ți aparținea – câteva clipe din mine

și niște ani

 

mânată de amintirea unei străvechi adorații

îmi îmbrăcasem simțurile în rochii de seară

pășeam spre tine

cu setea de aer a spânzuraților

dorința lăsa urme însângerate pe piele

flori roșii ca nerăbdarea

 

când te-am găsit era deja toamnă

totul începea să cadă

dar noi stam drepți cu inima vindecată

 

miroase a ploaie caldă

și-a iarbă cosită târziu

suntem atât de fericiți încât diavolul s-a plictisit

să tot pândească din unghere

s-a așezat cu noi la masă

 

iubesc cuvintele

pe care le rostogolești ca pe frunze

vântul

căldura mâinilor tale

aprinzându-mă

și ploaia aceasta măruntă peste pământul însetat

 

degetele mele se umplu de consistența făpturii tale

visele se lipesc de palmă

nu regret nimic

 

nu regreți nimic

[bolache alexandru]

suntem atât de fericiți încât diavolul s-a plictisit

să tot pândească din unghere

s-a așezat cu noi la masă/ versuri cu un puternic impact care arată puterea dragostei... Ai creionat încă din titlu o iubire puternică. Când iubești chiar și toamna te îmbracă în verde!

 

 

[Chris]

ce frumos! incepand de la titlu...

[Ada Nemescu]

*cu setea de aer a spânzuraților*

Definitiv gest amestecat cu dorință, clipa deghizată în punct se mistuie... un poem în care regretele se absorb în Marea dragostei, mare...

aDa

[petrut dan]

Un poem ce îți încălzește sufletul, îți face respirația mai rapidă pe măsură ce înaintezi în verdele său tineresc, primăvăratic, de parcă te-ai îndrepta spre emoțiile și anii primei iubiri pe care speri/te aștepți să o găsești la capătul unei lecturi ce nu poate fi întreruptă nici de sfârșitul lumii nici de zgomotele orașului! O construcție vie, pliată pe mintea și inima cititorului parcă vrând să-i modeleze simțurile/gândurile, o structură lirică venind din trecut pentru a te fixa în prezentul unei iubiri conștiente de puterea sa vindecătoare, prin cuvinte rostogolite asemenea frunzelor purtate de vântul imaginației ce împrăștie orice neîncredere sau sentiment negativ prin dansul lor delicat deasupra celor aflați în căutarea  acelei fericiri pe care ți-o dă numai convingerea că el/ea te iubește! Într-adevăr un poem pe care nu regreți că l-ai întâlnit și în al cărui verde  oricine își poate pune speranța că va face iubirea să fie, my lady, cu drag!)

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc mult, Gabriela! Cu drag!

[BOTICI GABRIELA]

Superb poem. Felicitări!

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Anghel, onorată și mereu îndatorată, pentru timpul acordat și frumoasele cuvinte pe care mi le lăsați în pagină! Considerație!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc frumos pentru lectură și comentariu, Floare!

[Vasilisia Lazăr]

Grig, îți mulțumesc cu recunoștință pentru cuvintele calde și pentru apreciere! Cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Drag de trecere și cuvânt, Giorgiana!