singurătate

[gina zaharia]

ca o umbră trecea ca un val de ninsoare
nu-și croise un drum
printre nori peticiți îl vedeam tresărind
și ce crezi
cineva îi turna
niște vin
în pahare

să-nchinăm se-auzi la fereastră un glas
să-nchinăm și pe bună dreptate
ce te miri
zău așa
eu beau doar un pahar
ia și tu
bea-l pe tot de se poate
visul tău nu-l lăsa să se stingă
sunt a ta a mai zis
și-ncepuse să plângă

nu striga nu jelea nu era mânioasă
știi ceva
i-a șoptit
uneori parcă ești mai frumoasă
ca un nufăr pribeag
pe o mare
ca un șarpe de flori ca un scâncet de zori
dacă vrei te sărut
la plecare
-----------------------------------------
peste drum de tăceri noaptea-i deasă
și acum îi zăresc
ea îi toarnă-n pahar
el o duce de mână
acasă

[chindea maria elena]

Singurătatea asurzitoare de tumultul prezențelor care ne dinamitează somnolențele, iluziile, însingurările dureroase ascunse-n adâncuri! Plecările de la și spre noi îmbracă straie discrete dar arsura lor este necesară ieșirii noastre din zgură, Gina! Fain periplu prin lumea din tine!

[Grig Salvan]

Farmecul poemului, pentru mine, stă în dezinvoltura limbajului colocvial, cald și apropiat, dar și plin parcă de tainice viziuni și trăiri paradoxale, totul într-o textură de tablou vivant, aș cita câteva crâmpeie care mi-au plăcut și m-au emoționat maxim, dar sunt prea multe...

[gina zaharia]

Vă mulțumesc, dle Tudor Cicu pentru comentariu. Tabloul singurătății „mele”aduce interpretări frumoase. Și cum să nu mă bucur?

Alexandru, am închis ochii și am văzut toate acestea. Mulțumesc!

Lisia, ce frumos ai „cântat” poemul meu! Stelele aplaudă, ai lăsat raze pe drumul singurătății, cuvinte de lumină. Ești minunată, draga mea! Mulțumesc!

Dle Mihai Katin, vă mulțumesc! Iubirea și singurătatea privesc peste umeri...

Gabriel, îți mulțumesc tare mult. Mă bucură trecerea ta.

Petruț, mulțumesc! Dansul iubirii, cu suișuri și... despărțiri... Ca-n poeme! Mă bucur că ai trecut pe la „singurătatea” mea!

Monica, ce frumos ai spus întâmplare de iubire! Mulțumesc, cu drag,

[Monica Pester]

Interesant cum finalul trece povestea ce pare proprie la persoana a treia,

doar ca să mai reducă din intensitatea întâmplării de iubire. Da, de multe ori , după cum cred , aici, iubirea este o întâmplare nefericita ce lasă o amprentă dură a singurătății, pe un suflet retras.

Gina, frumoasă ipostază !

[petrut dan]

Un poem despre singurătate, dar finalul dă cititorului motiv să mai spere deși scrierea ta îl conduce pe drumuri presărate cu imagini poetice, cu ferestre din care se aud vocile conducând un dans al iubirii în jur căutând să convingă și să dispună! Un poem frumos, am citit cu drag!

[gabriel cristea]

Felicitări, Gina! Un poem ireductibi... 

[Mihai Katin]

uneori parcă ești mai frumoasă
ca un nufăr pribeag
pe o mare
ca un șarpe de flori ca un scâncet de zori
dacă vrei te sărut
la plecare retin  partea  de maxima  inspiratie  a poemului  care   este  de fapt   o   desfacere  din  singuratate  , o  metaforica   intrupare  a iubirii  prin  singularitatile  misterioase  ale  personajelor

[Vasilisia Lazăr]

Iluzia iubirii te aruncă spre stele, te face să crezi că te plimbi printre ele, apoi te lasă. Cazi, te lovești cu fața de asfalt și brusc realizezi care e realitatea, de fapt. Ce e mai real decât iluzia și decât realitatea în sine e durerea căderii. Aceea e mereu groaznică. În iluzia iubirii trăiești doar suferința cu adevărat, durerea e întotdeauna reală. Ca și singurătatea de după.

Cât de frumos se aude acest cântec al singurătății la tine! Superb! Mai vreau...

[bolache alexandru]

uneori parcă ești mai frumoasă

ca un nufăr pribeag

pe o mare

ca un șarpe de flori ca un scâncet de zori... imagini superbe...

[Tudor Cicu]

...„ca o umbră trecea”! Parcă îl și văd pe „baladierul” acelui cântec cu al său „Cozma Răcoare” răstignit în şa – „într-un ameţitor, sonor balans” al cântecelor grele. Aici, postând în voievod al poeziei: „visul tău nu-l lăsa să se stingă”, că la un pahar de vin ne-am întreba parcă: „sufletul este (sau nu este?)”. Aşa suna o întrebare a unuia care ne aduna la acel cântec de demult pentru întărirea sufletului. Dar cum nouă ne plac poveştile adevărate şi prea adevărate (vorba poetului dar şi criticului F. Mugur), pocnetul consoanelor, muzica vocalelor (de care se îndoia criticul) e singurul deliciu real al unei vieţi şi aşa zbuciumate, pe care tu Gina l-ai pus în acest cântec ce aduce a baladă, acolo unde „peste drum de tăceri noaptea-i deasă”. Cum să nu tresari... și să nu plângi pe umerii singurătății în acest poem?