Sunt fata din copacul vieții tale

[Mirela Grigore]

Sunt fata din copacul vieții tale,

care-ți anină creanga printre raze,

îți pune-n noapte frumuseți vestale

și, din deșertul clipei, face oaze.

Eu îți iubesc tot verdele privirii,

din seva lui, în nopțile de mai,

eu ți-am crescut vlăstarul nemuririi

și-n trunchiul tău ți-am așezat un Rai.

 

Sunt fata din coroana-ți foșnitoare,

care-ți aprinde focul în petale,

stingându-l într-o apă curgătoare

și-n cele patru puncte cardinale.

Eu îți iubesc și iernile din vreascuri,

și toamnele ce-ți fură frunza deasă,

dar și aromele ce ies din teascuri,

făcând licori și leacuri pentru casă.

 

Sunt fata dintre crengile uscate,

care-ți aduce tril de ciocârlii

în zile grele-n muguri adunate,

când vântu-ți poartă frunza pe câmpii.

Eu îți iubesc tot tumultul din ramuri

și din furtună-ți fac doar armonii,

din uragane țes alese hamuri,

ca să cobor din Ceruri simfonii.

 

Sunt fata din copacul vieții tale,

care îți udă, tainic, rădăcina

și îți ridică-n zare piedestale,

să-ți fie mângâiere doar lumina.

Eu îți iubesc toți puii de sub umbră,

iar vârful lor îl cresc cu drag spre soare,

ca să-i feresc de viața rea și sumbră

și în bobocii lor, eu prind o floare.

 

[Corneliu Neagu]

O fată din copacul vieții cuiva, cernând versuri de o frumusețe copleșitoare! Aș scrie, totuși " Eu îți iubesc tumultul tot din ramuri". Cu plăcerea unei lecturi remarcabile, Corneliu

[Adrian Erbiceanu]

Adagio la comentarea doamnei Sofia Sincă:

Reiterarea imaginilor amplifică lumina ce transcende dincolo de realitatea imediat perceptibilă.

Frumos!

[Sofia Sincă]

O frumoasă poezie de dragoste, cu simplitate și cântec dulce. Foarte plastic ținut versul, ritmul corect, dar e cam mult... Întinderea poeziei e cam mare, duce la plictis, deoarece exprimarea este pe aceeași temă, chiar dacă în alte cuvinte. Erau de ajuns doar două strofe, oricum ele sunt duble.

Dar este doar părerea mea,

Sofi