S-a dus aprilie

[Grig Salvan]

pe pământ a trecut înfioratul aprilie
melcii pe pajiști au ieșit din cochilie
a trecut cocorul peste grâul meu verde
prin mine o primăvară grăbită se pierde

în mâluri s-au prăsit insecte și pești
cu rouă se adapă ochii mei lumești
s-a-mbrăcat în verde mătase și balta
ca lumea ce s-a dus nu va mai fi alta

soarele s-a dus și s-a pierdut în abis
de soare m-am prins ca o floare de-un vis
aprilie a trecut... așa cum am zis...
ca el și eu voi trece... așa cum e scris

[Grig Salvan]

Rectific: Lucian Blaga! Evident! :) Scriam sub oboseala nopții... :)

[Grig Salvan]

Deci, discutăm ”în paralel”, vorbi aceeași limbă dar limbaje diferite :) Ce spun eu - cu exemple - și ce spuneți dvs. fără să țineți seama de sutele și miile de exemple din poezia mai veche ori mai nouă. Vasilisia Lazăr, revin, versul ”liber” e liber de măsură, ritm accent dar este cu rimă - revedeți miile de exemple - cel ”alb” este inclusiv fără rimă, deci ”absolut liber” de orice constrângere, asta e o chestiune de mult încetățenită și practicată ca atare. Nu mai revin cu definiții că sunt suficiente pe net. Pentru d-l Valerian Bedrule revin doar cu unul dintre cele mai frumoase exemple din poezia română modernă, o bijuterie literară a lui Octavian Blaga care răspunde întrebării d-sale: ” Vers liber cu rimă împerecheată și cu strofe precise, a câte patru versuri fiecare?” Da! Iată cât de frumos sună în versuri libere, cu rime și strofe de... patru versuri ”Catrenele fetei frumoase” 

I.

Deoarece soarele nu poate să apună
fără de a-şi întoarce privirea după fecioarele
cetătii, mă-ntreb:
de ce-as fi altfel decât soarele?

II
O fată frumoasă e
O fereastră deschisă spre paradis.
Mai verosimil decât adevărul
e câteodată un vis.

III
O fată frumoasă e
lutul ce-şi umple tiparele,
deşăvârsindu-se pe-o treaptă
unde poveştile aşteaptă.

IV
Ce umbră curată
aruncă-n lumină o fată!
E aproape ca nimicul,
singurul lucru fără de pată.

V
O fată frumoasă e
a traiului cerişte,
cerul cerului,
podoabă inelului.

VI
Frumuseţe din frumuseţe te-ai ivit
întruchipată fără veste,
cum "într-o mie şi una de nopti"
povestea naşte din poveste.

VII
O fată frumoasă e
o închipuire ca fumul,
de ale cărei tălpi, când umblă,
s-ar atârna ţărna şi drumul.

VIII
O fată frumoasă e
mirajul din zariste,
aurul graiului,
lacrima raiului.

IX
O fată frumoasă e
cum ne-o arată soarele:
pe cale veche o minune nouă,
curcubeul ce sare din rouă.

X
Tu, fată frumoasă, vei rămânea
tărâmului nostru o prelungire
de vis, iar printre legende
singura adevărată amintire.

Iar cu aceasta propun să punem punct acestei discuții care nu va duce la nimic util... :) 

[Vasilisia Lazăr]

Versul liber este acel vers care nu se supune niciunei structuri regulate, nu are metru, rimă și nu este încadrabil în strofe. Unde ați găsit dstră că ar avea rimă?! El se opune versului tradițional, pentru că acesta respecta un număr fix de silabe în fiecare vers și un număr fix de versuri în fiecare strofă. Este parțial sinonim cu un alt termen literar, vers alb, cu precizarea că acesta din urmă are totuși un picior metric.

Deci versul alb are totuși picior metric, versul liber nu are nici unul dintre elementele prozodice. Să zicem că are un anume ritm interior. Cred că ar trebui să vă clarificați această latură a teoriei poetice...

[Grig Salvan]

:) Deja m-am obișnuit cu un anume ”fixism” când e vorba de unele dintre poezii. Există poezie clasică, cu prozodie riguroasă, dar și poezie modernă, rimată dar nu și ritmată după un șablon strict. Acesta e cazul de față. Nu înțeleg de ce s-ar vrea siluirea unei poezii moderne după canoanele celei clasice! Scriu poezie clasică, respect canoanele prozodice în cazul ei! Dar scriu și poezie modernă în VERS LIBER, ca în cazul de față, (a nu se confunda cu VERS ALB care nu numai că n-are ritm, măsură, picior metric etc. dar nu mai are  nici rimă și versurile sunt foarte diferite ca lungime!) Iată cu definesc unii versul liber modern: ”

În versul liber, rima, ritmul și măsura sunt aplicate după voie. Anticipat de Grigore Alexandrescu în fabulele sale, versul liber este cultivat de poeții simboliști, care contestă monotonia ritmică a poeziei tradiționale. Ceea ce urmăresc ei este renunțarea nu la ritmul în sine, ci la ritmul rezultat din aplicarea consecventă a unor formule metrice repetitive. Experiența simbolistă a versului liber a fost apoi continuată de către poeți.” Sau: ”

versul liber = este acel vers care nu se supune unei structuri regulate, nu are metru sau nu este încadrabil in strofe, este vers cu rima.” Pentru a deschide orizontul discuției vă recomand să recitiți poeziile lui Tudor Arghezi, majoritatea în vers liber! :) De asemenea, dintre cei actuali, vă recomand pe unul dintre cei mai mari poeți români contemporani, Constantin Preda: https://constantinpreda.wordpress.com/poezii/  Dar ca exemple am putea da zeci și zeci de poeți, mai vechi ori mai noi :)

[Valeria Merca]

Nu, nu e vorba de  existența unui „spirit de turmă” în comentarii, dar și eu simt lipsa prozodiei. :) E doar o părere personală. Poate ar fi ieșit altfel dacă ai fi renunțat de tot la rimă. :)

[Sofia Sincă]

Dragă, Grig sunt de acord cu Valerian Bedrule. Poezia clasică este valabilă doar cu prozodie. Fără? Da: poezia cu vers liber, fără ritm, fără rimă sau cu rimă pe ici, pe colo, fără strofe organizate, cea mai adorată de mine. Însă dacă citesc o poezie clasică, mă împiedic mult la ritmul incorect și pierd tot: mesaj, descriere, figuri de stil.

Însă este voia autorului.

Sofi

[Grig Salvan]

Valerian Bedrule, e o poezie... fără prozodie! :) Cum se scrie mult în poezia modernă, există încă de la autoriii din secolul trecut această manieră a versului liber, cu rimă, dar fără măsură strictă a silabelor, fără ritm egal și fără accent obligatoriu. În principiu eu sunt adeptul prozodiei clasice, care dă un farmec și o incantație deosebită versurilor dar... nu o consider obligatorie ci opțională de la caz la caz... :) 

[Grig Salvan]

Gabriel Cristea, mulțumesc! Sărbători luminate îți doresc!

[gabriel cristea]

Minunat poem! Sărbători cu soare!