****

Și rând pe rând

cocoarele pornesc

spre zările visate-n cuib de dor,

zâmbesc

speranțelor ce cresc

în aripile avântate-n zbor,

săgeată zările

avid adulmecând

spre unde,

cum și când

își vor croi drum bun spre alt decor,

spre un alt cuib,

spre cuibul…

****

Neobosită,

moșica a renăscut căsuța

așa cum a visat-o de copil,

un rai

al sufletelor alungate

din raiul lui Adam dintâi,

fin purgatoriu

al mâinilor muncite

de neodihnă și migală,

al palmelor bătătorite,

al feței arămită-n soare...

Doar inima

zâmbește-a…

   ****

La carul mare,               

trăgea o căprioară șchiopătând,

o Diană

cu arcul rupt de o sălbăticiune,

iar lupii

stăteau gata s-o răpună,

țintind o masa bogată

pentru haita flămânzită.

Și-au rupt însă colții

în cioburi de stea căzătoare.

Și tu,

fericită,

mângâiai cu…

 ****

Câți ghiocei mi-ai oferit,

iubito,

cu miile...

Mi-ai umplut primăverile

și poienile viselor

din nopți cu luceferi,

mi-ai limpezit ochii

adumbriți  de griji...  

Clopoței

cu sunete albe

ca spuma laptelui,

cu cel mai scump clinchet

din lume:  

mama,…

     ****             

Ne umplem cu tristețe

traista-n băț dusă,

ne închinăm la cer

când ne împunge crucea în spinare.

Pe cărare,

seara ne prinde din urmă

și nicăieri

n-apucăm să mai priponim herghelia.

Și caii-s tot spume,                               

potcoavele-s roase

și…

****

„Înger, îngerașul meu”...

Tu, copilaș înaripat,

de unde știi ce-i bine

și ce-i rău?...

Învață-mă,

să pot a înțelege

misterele luminii tale,

de ce nu doarme mama niciodată,

cum știe că mi-i sete,

ori mi-i foame,

cum de mă ia în brațe,

când m-adoarme...

De ce e ziuă sau e…

O, toamnă,

prea darnică cu pișcătorul must,

ai amețit cam tare trubadurii!

Cu rimele încrucișate-n teasc,

se scurge licoarea

clipocind fericirea de rod împlinit.

În ea se-îngroapă

sudoarea,

arșița verilor răscoapte,

sărutul otrăvit al manei cea turbate,

vremelnicii

în calea bucuriilor…

Nicicând nu uită pruncul

sânul mamei

și prima sa icoană,

chipul ei!

            ****

Mă zămisliseră-ntr-o vară,

seara târziu,

când somnul dulce

legăna în vise pe frații obosiți

de-atâta hârjoneală.

Poate,

chiar pe prispa casei,

pe cerga cea…

Ploaia

se rostogolește

peste triste amintiri,

ascunse

în unghere depărtate.

Umbrele negre

joacă în privirea grea,

sub pleoape obosite.

De ce-ai plecat

în frigul dintre aștri?

De ce-ai râvnit

la jocul ielelor

născute-n ochii lor

albaștri?...

Și plânge ploaia…