într-o gară o bătrână

numără luceferii din părul nepoatei

n-are nimic din spinii trandafirului

și îi numără domol cu răbdarea

pe care o are luna

când învelește îndrăgostiții

sosește un tren

neanunțat de nimeni la microfon

sub pânza kaki se văd țevi de tun

ea se uită mirată

au venit americanii

spune în gând

și continuă să numere astrele

de parcă nu ies la număr

un cerșetor se uită la ea…

nu fi tristă iubito

amurgul e cearcăn

răsăritul e gol

mersul tău fistichiu

roți dințate știrbite

pe cărarea-împletită

între roz și-antracit

sunt iluzii pierdute…

castelul tău (mare sărată)

avea în loc de ferestre oaze de apă dulce

un corsar te invita la duel cu razele lunii

tu ai oricum platoșa aceea de argint

dăruită la naștere de Apollo

dar evitai diplomatic

spuneai că semiîntunericul e ca liberul-arbitru

dansatoare pe sârmă la înălțime

fără plasă

agățate în undițe

șoaptele  

îmbrăcate sumar

doar în voal de cleștar

priveau  spre jilțul din spatele…

sunt buruieni multe

mă Gheorghe

multe buruieni sunt

acum că a venit iarna nu se vede nimic

dar ele sunt acolo

ca niște promisiuni regale

la primăvară le dau lujerii

cum le dau bebelușilor dinții

mai întâi te mușcă cu gingiile

dar când trec dinții de lapte

și le dau colții

rămân răni adânci

la fel și cu buruienile din grădina asta

dacă vrea tehnocratul le vede

dacă nu

nu

că…