Sunt omul-râu și-n vadu-mi singuratic,

Sub pietre vii, mă-nghesuie tăceri.

Adeseori, în murmuru-mi apatic,

E simfonia ultimei căderi.

Sunt omul-vis... Sub draperii de ceață,

Simt sfâșierea strașnicei furtuni,

Pe vechi himere-n terna dimineață,

Văd noua mască a grăbitei luni.

Sunt omul-nor și de-aș aduce ploaia,

Aș pune-o scut la poarta din cuvânt,

M-aș agăța de cer, să-nlătur droaia

De meteori cu…

Respiră-n porii minții o nouă dimineață,

Mă-mbată lent savoarea din falsul elixir,

La scurta întâlnire cu soarta-mi precupeață,

Îmi vinde noi fantasme la preț de suvenir.

Schelete vechi de gânduri, zdrobite, se sfărâmă,

M-acoperă țărâna de visuri-surogat,

Încerc să-mi leg tristețea de-a clipelor parâmă,

Lăsând în umbra nopții suspinul ei blazat.

În cioburi de-ntuneric, oglinda din dotarea

Bătrânului meu suflet,…

E-așa subțire firul scurt de viață,

Și-atâta lavă-i ninsă de pe nori,

Că nu ești vrednic să te înfiori,

Când din amurg se naște-o dimineață.

Sunt stropi de zgură pe bătrâna zare

Și munți de praf pe seva din cuvânt,

Că nu mai știm a cerne-un legământ,

Nici evada din strâmta-i închisoare.

Iar în destin e-atâta-nvălmășeală,

Cu trenuri vii, pe muchii de cuțit,

Rememorând anostul circuit –

Traseu banal,…

De mult călătorim prin universuri,

Cu pași tăcuți – apatici mercenari.

În halta dintre „darnici“ și „avari“,

Ne-oprim ades grăbitele demersuri.

Recucerim, prin straturile minții,

Redute vechi, clădite pe nisip,

Surpăm secunde noi, de-un jalnic tip,

Crezând că vom pluti la braț cu sfinții.

Firave frunze, atârnăm pe ramuri,

Într-un copac cu rădăcini de foc,

Arzându-ne și dramul de noroc –

Un dar al…

Ni-s dorurile toate prea adânci,

Fântâna lor își strigă-n van durerea.

Prin hăuri bieți pribegi ori printre stânci,

Știm începutul, nu știm încheierea.

Ni-e soarta rugul mult prea ascuțit,

Ne zgârie fâșiile de visuri.

Năuci într-un tango neîmblânzit,

Dansăm în plăsmuite paradisuri.

În trenul cu o stație suim,

Călcându-ne constant pe bătătură.

(Sunt călător apatic, anonim,

Avid să guste-un strop de…

Un suflet jumătate violet

Își picură noi lacrimi în surdină,

Blocat în a trecutului mașină,

Strivit pe-al întristării șevalet.

E-un suflet chinuit de așteptări.

Cu pași târzii, se furișează-n noapte,

Pe-un caldarâm de ostenite șoapte,

Spre-un orizont de-atavice chemări.

La geamul viu stă ceru-ngândurat

Și-o rază de lumină sidefie,

Pierdută pe întinderea pustie,

Sub vechiul astru, azi…