Corn de os suflat în aur

cheamă lung, prelung din veac...



Pentru dor lui Riga Laur

nici chiar cupa nu-i dă leac



și nici scripca pipărată

iaduri scăpărând în danț,

când prin inimă-i s-arată…

La noi în sat

trenul oprea

o singură dată pe zi.

După amiază, spre seară.

Din când în când conduceau

pe câte unul la gară,

pe unde-nfloreau…

De unde să luăm aminte?

Sau cel puțin amintul,

viul, argintul

care

ar putea să ne-nvețe

cum se destramă

firul

din iarba fiarelor?…

Despre floarea-Soarelui

n-am povestit niciodată,

cu tocul

muiat în aghiazmă,

nici cu fum de tămâie,

ca norul nuntind în mireasmă.

Despre ea se scrie…

Ca vederea să-i fie întreagă,

ochiul se naște încă o dată din ochi,

precum pierdutul rubin de la soare

răsare

pe-obraz feciorelnic de fragă.

Crește văzduhul, dar la fel și aripa,

de-a…

De la plop și de la tragăn

Cântec ți-am făcut, de leagăn.

Steaua-și scapără scorușa

Pe bordeiul cât brândușa.

Mă-ntreabă: Ce oră e?

Bursucul ce sforrrăie.…

Nici moartea nu-i ca moartea

așa

cum fuse ieri!

Contemporan cu ea,

în fiecare zi discutăm peste gard

nimicurile.

Adesea zâmbind,

ne schimbăm plicurile

cu adresa greșită.

Aseară

m-a întrebat

dacă mărul meu mai face mere.

De alea, pârguite a ispită

din prima cădere de stea.

Și mi-am zis:

Oricât de năpraznică

și neîncălecată în șea,

încă mai tânjește

după vinul…

Am văzut Anzii,

dar în fără  de ieri

pe fiul lor, Amazonul -

împăratul apelor.

Își dormea veșnicia, fluidul,

în poala Atotputernicului,

unul altuia - furt de…

Dacă m-aș pierde pe mare

de-aleanul fiordului,

steaua nordului

îmi va fi de ajuns.

De mă voi pierde prin iarbă,

sau pe sub raza ce doare,

cu puțină așteptare,…

Întuneric în
ceară… Sfoara coboară,
lumini spovedind.

*
Flori de gutui.
Nechematelor… Doar voi
mă ştiţi de-nfloriri.

*
Iartă licurici!
Credeam că steaua-mi căzu
şi-am vrut să o prind.

*
Candela arde…
Te-ascult inimă, noaptea
depănându-mi… lin…

Ce spaţiu o fi

de târziu? Ciocârlia

coboară din cer…

*

Ceartă îngerul

ce văzu mama şi-uită

să îngenunche…

Numai Drumul

ne naște vederii.

Nu cerul, nu marea

la ora de zbucium.

El nu e cărarea

pe care chiar orbul

cu bățul lui alb

o…

Drumurile

ca oamenii răsar,

din foc și iubire,

precum luceafărul

din propriul lui hău.

Nici unul dintre ele

nu s-a născut să fie rău,

pentru…

Voi, cei tari în cerbice,

și cu pârloagă

în loc de ureche,

n-ați auzit din scriptura cea veche,

nici măcar

o simplă suflare de codru

cum tristețea i-o fâșâie

cu verde…

Taina cea din veac,

melcule, o ştii? Pe drum

ce-asculţi gândind?

*

L-au dus la groapă

şi mama… Lacrimile –

sat fără de Paşti!…