Adun deşertul dintre gânduri

şi râuri repezi de sub gene,

disloc planetele din rânduri

când plouă-n tristele refrene.

Arunc cu stele reci prin valuri

dacă la ţărm e prea târziu,

să-mi pierd destinu-n idealuri,

să te ador, să nu te ştiu.

Mă duc păcate dragi în noapte

visez păduri cu brâu de foc,

când plâng măceşele necoapte

în ramuri fără de noroc.

Încerc să-mi amintesc de soare,

de colţul meu cu cer…

O sete nebună îmi este de viaţă,

o ploaie de griji mă sugrumă,

sălbatic mă poartă prin ceaţă

nimicul ce zilnic mă-ndrumă.

Potecile sunt în iarbă ascunse

cu paşii rămaşi în praful murdar,

iar palmele-n riduri pătrunse

îşi caută clipa pe-un zid funerar.

Se simte aievea mirosul de tine

când plouă pe-un soclu de flori,

pândesc încordaţi fiorii în mine

să plece uitarea cu totul în zori.

O sete…

M-ai întrebat cândva dacă sunt bine

şi nu ţi-am dat răspunsul cuvenit,

creşteau atunci apusurile-n tine

de parcă n-ar fi fost odată răsărit.

Îmi ascundeam privirile-n oglindă

să nu mai lăcrimez prin veşnicii,

lăsând trecutul tău să mă cuprindă

când te visam prin lumea celor vii.

Nu simt nimic în toamna ce mă-ngână

şi nici răspunsul încă nu-l găsesc,

cu greu îmi duc amurgul într-o mână

spre viitorul trist şi-atât de…

Vedeam întunericul deşirându-se în oglindă

pe fereastră intrau umbrele pomilor împingând perdeaua

o linişte plăcută curgea din tavan

câteva tablouri vorbeau între ele de pictorul care le-a creat

era un concert al tăcerilor în dormitor

nu vroiam să clipesc

dincolo de suflet trecuse suferinţa zilei

pândeam momentul în care să pot respira

gândeam în şoaptă să păstrez întunericul în oglindă

dincolo de el lumea îşi pierduse din răutate

în palmele mele…

Să îmi susţii părerea câteodată

nu mă lăsa ostatic prin zăpezi,

deşi e toamnă clipa-i întristată

că ninge ruginiu peste livezi.

Ne măsurăm în anotimpuri viaţa

de bătrâneţe fluturii vorbesc,

când ne trezim în ceaţă dimineaţa

şi-n buze moi tăcerile rodesc.

În palmă locuiesc din întâmplare

doar umbre care le-am pierdut,

când herghelii se rătăcesc în soare

purtând în coame magicul…

Aş vrea să te alung din fiecare gând,

să fac secunda ghem în zâmbetul pustiu,

să simt eternitatea în şoaptă tremurând,

să fac cu viaţa mea ce astăzi nu mai ştiu.

În fiecare seară aş vrea să putrezească

poveşti cu feţi-frumoşi sub crengile de nuc,

delir şi frumuseţe ce vor să-mbătrânească,

sunt câteva iluzii ce-n lacrimi le usuc.

Tu spune-mi dacă mâine destinul e sărac,

speranţe-n agonie pe pajişti fără…

Am învelit picioarele cu rouă

şi m-am jucat cu zorii liniştit,

scăpam în iarbă vise câte două

să văd din care noapte ai venit.

Îmi lunecau pe frunte curcubeie,

acelaşi soare strălucea pe cer,

în mâna mea mirosul de femeie

brazda dureri în gestul efemer.

Purificam privirea-n dimineţi,

aievea ridicam castele de lumină,

iubeam iubirea unei alte vieţi,

fără să ştiu cu ce sunt eu de vină.

Am pus o…

Eu nu cer viscole-n biserici

şi nici zăpezi în negru revopsite,

când sufletul ascultă predici

iar preoţii au bărbile cernite.

Nu-ţi face cruce la-ntâmplare

icoanele cunosc ce preţuim,

tu m-ai răpit odată din altare

şi tot în preajma lor ne regăsim.

În templul unei clipe se trezeşte

durerea anotimpului pierdut,

eu vreau zăpada care putrezeşte

în nostalgia tristului sărut.

Eu cer…

Se-anunţă cod albastru de ninsoare

la tâmplele cu dantelate riduri,

de parcă iarna-ar fi o întâmplare

ca umbra ce suspină lângă ziduri.

Zăpezi ce-au poposit lângă altare

făcând mai alb pustiul unei vieţi

şi fulgi ce se topesc prin calendare

sunt doar veşminte rupte-n dimineţi.

Pârâurile-ngheaţă dincolo de pleoape

când lunecă speranţa-n orice vis,

să te trăiesc cu iernile aproape

de porţi pe care clipa mi…

Va trebui s-aştepţi o înserare

să poţi cuprinde-ntregul asfinţit,

să mă destrami cu vântu-n zare

lăsând pe ţărm nisipul răvăşit.

Să desenăm dorinţele-ntre gânduri

când stelele plutesc pe lângă mal,

şi vin din larg în repetate rânduri

poveştile purtate-n stropi de val.

Va trebui să ştim ce marea ne oferă

în schimbul multor frământări,

un vis îmbătrânit în altă emisferă

pierdut între uitare şi…

Îmi amintesc cum priveam asfinţitul pe ţărmul marii

soarele se cobora pe aripi de pescăruşi în valuri

se ridicau spre cer învăluindu-se-n flăcări

se roteau urcând în spirală ducând în privirile lor

universul cu minunile şi cu trăirile lui

mâinile noastre prinse-ntre ele ciopleau plăcerea

bucată cu bucată din trupul înserării

marea ne răpise în imensitatea ei şi sub pleoape

pescăruşii căutau adâncul din care să zboare

cuvintele căzute în…

Zboară azi pentru mine din tei,

şi vino în iarmarocul din copilărie,

să te vând pe trecerea anilor mei,

să-l aud pe Creangă plin de veselie.

Sau, aşteaptă să te fur din poveste

cât să mut veşnicia-ntr-alt loc,

tu moţato cu creasta-ntre creste

şi regină peste-un-ntreg iarmaroc.

Am braţe slăbite să pot urca-n pom,

şubrezite-mi sunt clipe şi şoapte,

tu coboară-ntr-un suflet de om

să visez lângă…

Să nu mai pleci dacă revii din anotimpurile vechi,

vreau să-mpletim în zori de zi atâtea vise neperechi

şi multe nopţi neliniştite ce sufletul ne-au pustiit,

când fluturii cu ochii trişti să ne privească s-au oprit.

Aruncă gândul către stele să cadă-n largul altor mări

fără să-ţi pese de trecutul zidit din gesturi şi-ntâmplări,

brăzdează cerul cu privirea deasupra unui curcubeu

îmbrăţişând tăcerea clipei ascunsă-n ochii unui…

Voi face în faţa privirilor zid

lăsând doar o fereastră între noi,

să ştiu când pleoapele se-nchid

peste trecutul viselor în doi.

Voi dăltui-n cuvinte câte-o şoaptă

păstrând parfumul ploilor târzii,

în sufletul rănit cândva de soartă

ce-a plâns în locul tău fără să ştii.

Pe soclul vechilor statui neşlefuite

te vor striga părerile de rău,

din multe primăveri îmbătrânite

şi ierni ce s-au ascuns în părul…

S-a întâmplat să pleci mai plină de tine

mai goală în mine

ţi-ai adunat sentimentele pe o-njurătură

şi-ai lăsat scrumul cuvintelor de ieri pe vetre murdare

s-a întâmplat să te asemui unei trestii

vântul îndoielii ţi-a sugrumat dorul

plăcerea nedefinită

legănându-ţi nepăsarea ţi-ai răsucit privirea

întunericul shimbărilor te-a chemat

avea nevoie de prospeţime

eu eram ultima frunză la început

de toamnă

la sfârşit de…

Nu scriu nimic sunt total neinspirat în seara asta

stau cu tâmpla rezemată de-o umbră şi privesc aşa

ca să privesc spre ceva arunc cu fiori înlăuntrul meu

tulbur apa unui pescar ce stă pe malul gândului

nu are undiţă doar priveşte ca mine

cineva dintr-o amintire

mă împinge cu câteva anotimpuri spre înapoi

sau poate câţiva ani oricum nu mai are importanţă

am rătăcit drumul şi mi-am frecat pleoapele

am simţit cum strivisem o părere de rău…

Opreşte-mi călătoria spre moarte

pământul sub paşi suportă cu greu,

tristeţea ce timpul mereu o împarte

la cel ce voi fi şi cel ce sunt eu.

Mă lasă-ntre anii trăiţi până-acum,

sub sălcii o barcă aşteaptă de mult

să-mi ducă ecoul pe-al apelor drum,

mă lasă de mine, să nu mai ascult.

Fă zilei ce vine un mal mai abrupt

să cugete-n taină destinul pierdut,

iar crengile vieţii ce vântul le-a rupt

aruncă-le-n valuri…

Cu tine-am învăţat să trec prin rouă

când zorii-alungă noaptea din pervaz,

şi-mpart culoarea şoaptelor în două

îndepărtând tristeţea din obraz.

Ne despleteam cuvintele din gânduri

strângând la piept întregul răsărit,

sperând din ele s-aşezăm în rânduri

fără să le ştirbim respectul cuvenit.

Eram doar noi prin dimineţi cu rouă

privind cum stele-apun în depărtare,

şi frunze cad din ramuri câte…

E-n doliu tăcerea, surâsul e-n doliu

sunt lacrimi pe frunze căzute din cer,

e tristă mireasma rămasă-n fotoliu,

e clipa cuprinsă de-acelaşi mister.

Sunt gesturi rănite în lumea de-apoi,

minunile-n care speram să revii,

departe stau astăzi pe umeri de ploi

când picură timpul prin ochi de copii.

E drum fără piatră în visele noastre

un preot se-nchină spunând rugăciuni,

în rama oglinzii privirile-albastre…

Ascultă, iubito, strigoii suspină

e mare şedinţă acolo-n mormânt,

se ard lumânări la cruci fără vină

şi muşcă din flăcări sălbaticul vânt.

E dus clopotarul şi doliu-i prezent

frânghiile roase îl strigă tăcut,

din strigătul morţii doar el e absent

ecou fără vârstă în clipă pierdut.

Se-ntunecă cerul, începe furtuna

întreg cimitirul se poartă ciudat,

strigoi cunoscuţi…