Zorile în fereastră sau visele încearcă

să o străpungă, să iasă, să zboare pe faleză.

Faleza gândurilor bătucite de dorul

când mă trezesc să-mi clătesc sufletul.

Mă trezesc mai devreme să ştii, să prind

albastrul nopţii mai pur, mai curat, cu tine.

Mai cu tine înseninându-mi cerul coborât

să-mi pătrundă roşul picurat de viaţă.

Viaţa de una singură, în doi.…

Cerul. Priveam stropii, lacrimile albastre

cum se împerecheau în roşul amurg

al serii, cu pământul. Se strângeau

toate într-un verde de viaţă întins

peste noaptea bătută cu senin de stele -

tărâmul viselor din zori.

În noapte se aşează cerul pe pământ

ca un sărut prins între stele şi căzătoare

mai sunt unele. Doar par că se sting.

Ating sufletul cu buzele lor şi vrajă

dăruiesc viselor ce-şi întind aripile

în ochii (cu)prinşi de roşul nisip

al gândurilor mişcătoare-n albastru.

Nemărginire.   

Pictat din minte când alergam cu maşina

de tuns, pe creştet, la coaforul ikebana

să-mi aranjeze faleza pe o parte,

am plantat numerologia literelor

douăsprezeze şi şase şi zece

să completeze alfabetul scrisului cu penelul.

Tabloul prindea viaţa albastrului

din zborul gândului cu băncile

stropite de roşul lutului în şaptele 

din curcubeul mărginit de violet.     

Bate cu zorii în fereastra ochilor, dimineaţa,

să-i deschid cu visul din noapte cocoţat

pe cerul zborului în doi şi e albastru.

Alături, aburi fierbinţi îmi poartă mirosul

pe urmele cafelei proaspăt măcinată

din ibricul de pe focul începutului de zi.

Doar patul în care mi-am adăpostit trupul,

mă îmbie în cearceaful aruncat

într-o margine, pe pernă să mai…

Modelat, pământul stropit cu sevă, apă

roşie dinlăuntru, cu viaţa vântului

printre ramurile de verde, cu suflul

albastru din cerul nopţii, lutul

prinde forma vie a păsării în zbor

printre piscuri suite, crescute aleator

de norii ca o oglindă falsă ce-şi plâng

trecutul de dincolo de ei - Sufletul.      

Încrustat în visul din zori, gândul îşi coboară

văzduhul. (Cu)prinde umbra-ntinsă, roşie pe pământ,

ca o plasă în jurul capului.

Zâmbetul îi e şiragul de cuvinte nevorbite

ale sufletului stăpânit de patimile albastrului  

din apele cerului.    

Aprins e dorul vâlvătaie până la cer

cu limbi de foc. Roşu. Din apă, peştele

sare pe grătarul iubirii albastre, în amurg,

peste câmpul de verde al vieţii…   

Din piept zvâcneşte dorul nebun

să-şi plece pletele zălog legate-n stropi

de iubire.

Picuri  de soare în tot drumul, (ră)sare

câte o umbră răzleaţă din pomul

vieţii.

Adulmec albastrul plecat între neamuri

cu cerul şi apa fierbinte clocotind bătăile

de inimă.   

Aşezat pe pământ, ghemuit, chircit,

căutam cuiele singurătăţii şi ciocanul

în noapte, printre stele, pe cer să le bat

să curgă roşu, sânge, iubire

să mă plouă şi vioara să-mi cânte

pâlnie în urechile sufletului.

Ştii tu cum e să te stropească

iubirea din tot şi toate unghiurile vieţii

cursă pe faleza plantată cu plimbările

paşilor în doi, singuri ? Odată ai tăi,

odată ai…