Câteodată mă mai bag în seamă

 Atât cât să nu mă uitați

 Respir încă și îmi spun că sunt

 Mai las urme înapoia mea

 Să se știe c-am fost și eu pe-aici 

 Și-acum așa că tot veni vorba

 În afară de gândurile mele

 Voi pe unde mai umblați pământul?... 

astăzi te-aș  îmbrățișa

ca pe-o durere

 și ah dac-ai ști cât îmi doresc

 să mă mai dori o dată

 să-mi treci așa

 ca un junghi prin inimă

 să-mi duc mâna la piept și să te simt

să te simt ca pe-o durere

să mă transcenzi

 de  la un capăt la celălalt 

 astfel voi ști și eu că sunt 

 că n-am murit încă

 și că respir dureros de viu dar

 atât de mort

 după tine 

 sunt destul pentru toate 

 și dacă n-aș fi

 m-aș mai naște o dată 

 de două ori

 de câte ori va trebui 

 din cenușa cuvintelor mele 

 pulbere de stele mă voi scutura

 peste gândurile

 visele

 fanteziile voastre cu dor de împlinire 

 așa mă voi întoarce

 prin fiecare pântec din care m-ați născut

 ca un fior

 ca o durere

 ca un țipăt al vieții

 viu de voi 

te-ai (s)pus

sărut pe buzele mele

moarte demult

 adevărat, adevărat au înviat

 întâia dată

când m-ai sărutat 

 și cea din urmă moarte

 m-a uitat 

 pe buzele tale 

 viu...

 adevărat, adevărat am înviat!...

dați-mi un cuvânt 

 unul singur 

 și-l voi înmulți 

 s-ajungă pentru fiecare 

 iar voi toți 

 veți fi martorii mei

 în fața unului 

 Dumnezeu  

iată-te...

 lumină peste întuneric

 călcând

 se crapă de ziuă

 dintr-un singur zâmbet

 răsărit să fie

 să fie lumină a spus

 și a fost …

 și văzând Dumnezeu că lumina e bună

 a numit-o zi 

 eu te numesc

 Femeie

lumina mea de fiecare noapte

 mă uit la tine te privesc și constat că

 Întunericul e o minciună

 tu ești unicul meu adevăr

 ca un copil cu buricul netăiat

 așa te-am iubit să știi

 te-am iubit din tot ombilicul apoi 

 a venit primăvara 

 iată mi-ai înflorit un cui în inimă 

 și-am murit neștiut

 pe propria-mi semnătură 

 m-aș fi făcut mic

 de tot

 într-un colț acolo 

 al inimii tale

 nici nu m-ai fi simțit

 cum te dor

 n-aș fi contat

 nici cât 

 o lacrimă chioară

 într-un ochi orb 

"luați și mâncați din aceasta toți"

am luat cuvântul 

 și l-am frânt în mai multe

 s-ajungă la toată lumea

 așadar nu vă-ngrămădiți

 e destul pentru fiecare

 astăzi nimeni nu va flămânzi

 tăcerea e a surdo-muților prefăcuți

 a celor care nu vor și pace

 s-asculte liniștea 

 din adâncul cuvintelor 

mi-am dat toate cuvintele la o parte

 și nu te-am găsit

 unde ești rătăcito

 afară plouă ca într-un poem trist

 cu subînțelesuri

 eu nu mai înțeleg nimic

 îmi strâng ochii sub pleoape

 și tac...

n-ai idee tu  

de câte ori pot muri eu atunci  

când mă ucizi și-mi juri  

de fiecare dată  

cu inima în palmă pulsând  

că e ultima oară  

și te cred pe cuvânt  

cu moartea pre moarte călcând  

îmi cânt învierea   

și habar n-ai tu  

de câte ori pot eu să mor 

Mai întâi te-am simțit

 Apoi te-am rostit

 Și cuvântul s-a făcut trup

 Semeni cu tine

 Cea din versurile mele

 Scrise într-o noapte ca aceasta

 Te-am visat poezie

 Și-am făcut dragoste

 Cu toate cuvintele alea 

 până când...

 mi te-ai împlinit. 

să-mi dea și mie cineva o bucurie

 să mi-o treacă ostentativ pe la nas

 prin fața ochilor să mi-o fâlfâie

 și în treacăt abia să-mi atingă buzele

 să-mi incite toate simțurile 

 moarte în mine înainte de vreme

 într-o zi ploioasă de iarnă atipică

 atunci mi s-au înecat toate corăbiile

 la malul disperării absorbite

 pe nerăsuflate într-un vârtej nebun

de gânduri răsucite pe degetul mic 

 a` lui…

fiecare cuvânt 

 are cel puțin un înțeles

 eu nu mai am 

   rostul meu a fost să exist

 până la nonsens

 iată-mă 

 oare cine poate să mă-nțealeagă 

 dacă nici eu

 să mă traducă cineva

 în toate limbile pământului

nu n-am să-ți cer sufletul înapoi

 cel puțin în mâinile tale încă respiră

 în mine i-a murit până chiar și locul în care

 mi-l așezase Dumnezeu să stea

 într-o zi de Mai parcă era cu o viață înainte de tine

 astăzi acolo nu mai crește nici iarba

 și toate cuvintele mele

 se usucă și cad...

 (pseudo-poeme)

1. în ochii aceștia mi-aș putea pierde sufletul

și nu de sufletul meu mi-ar păsa

ci de lacrimile acestor ochi în care sufletul meu

2. Dacă există ceva mai frumos decât tine pe lumea asta,

 Aceea trebuie să fie reflexia ta în ochii mei, când facem dragoste

 Și te văd, cea mai frumoasă femeie de pe pământul meu.

3. Oare câți pași mi-ar mai fi…

mi-aș îngropa cuvintele

 de vii

 într-o tăcere mai tăcută 

 decât a ta

 și mai adâncă decât o moarte

 nepătrunsă încă

 în toată profunzimea ei

 dar ce fel de om 

 aș mai putea pretinde că sunt

 în niciun caz

 unul

 sau nici acum nu știi că

 pe poet nu cuvintele îl ucid

 ci nerostirea lor

 el nu știe să tacă la fel de frumos 

 de…

Coboară-ți privirea

 Și dacă nici acum nu mă vezi

 Înseamnă că am murit

 Înainte de vreme

 Strivit sub călcâiul tău de plumb

 Căutând să-ți sărut glezna

 Din care m-ai născut

 Să te dor...

astăzi

 vreau să mă porți

 ca pe un animal de companie

 ți-aș însoți gândurile

 să nu se piardă pe drumul lor

 către mine

 stăpânește-mi inima

 îmblânzește-i pulsul

 fă ce vrei cu sufletul meu

 numai lasă-mă să te visez

 exact așa cum ești

 dă-mi somnul înapoi

 și toate nopțile nedormite

 fă-mi-le cadou de anul nou

 și-n al doisprezecelea…