La crâșmă

(parodie după poezia „La Bodegă” de Ion Pribeag)

Gicu intră fistichiu

La crâșma din Cișmigiu.

Pe ospătar îl zărește:

– Mon cher, aș mânca un pește!

Ospătarul se agită

Și-i aduce creier de vită,

Comunicându-i răspicat:

– Peștele s-a terminat!

– Creier nu consum băiete,

Nu-nțelegi sau ești știulete?

Dacă-n craniu, mai pe spate,

Erau tărâțe…

Și totuși... lacrimi la cenaclu 

Am fi putut să-ți spunem o urare,  

Dar timpul nemilos ni te-a răpus,

Rămas-a amintirea care doare

Iubirea totuși încă n-a apus.

Acum când lacrima udă o floare

Ne încurcăm în șoapta ce... s-a dus.

Pioni suntem pe tabla existenței

Amici cu aceleași idealuri

Uităm, iubim și-n spiritul…

Tipar... ruginiu

E toamnă gri în urbea noastră veche,

Copacii-au îmbătrânit trotuarul

Resemnat. Nu îi pasă de tiparul

Grăbit a scrie tot... după ureche.

Pe-o bancă tristă, din parcul obosit,

Privesc cocorii care mă salută.

Brusc, frigul începe să se ascută.

Mi-ascund ființa-n paltonul ponosit

Și număr, derutat, pașii spre casă.

Mușcatele din geam cred c-au…

Clocot 

Cioburile timpului

gustă  tranziția blondă

inhalând impuritățile

care

pulsează în secundă.

Lumina,

pusă la colț de meseni, apleacă fruntea,

apoi caută răspunsuri în foșnetul violenței.

De ce

nu putem ține firul întins spre clipa de mâine?

Apăsarea

ar vrea să ia atitudine,

însă pe umăr i-a căzut un ciot…