au traversat toate îndoielile
până s-au cuibărit
asfinţite în inima mea
acolo unde curcubeul pictat
a rămas o reproducere ieftină
în pânza sufletului

spune-mi că nu a durut
atingerea din somn
când visul s-a prins
şi a înfrunzit printre firele albe
până la prima culoare din respiraţie

departe în lanurile sorţii
două spice risipite în aşteptare
jumătăţi îmbrăţişate egoist
la capătul singurătăţilor
oglindesc nerostirile
în adâncimea dorului

cărările iubirii

şi-au pierdut azimutul

în balansul pendulei

 …

la doua depărtari

de inima mea

eşti tu -

mereu prezent

dintr-un trecut

al viitorului neîmplinit…

la capătul fiecarei nopţi îngăduite…

am fost siberie
în toate lunile de aşteptare
cu închipuiri închinate
deznădejdii

mi-am crescut copaci în agonie -
braţele şi-au abandonat mugurii
în primăvara ta

doar inima trimite
(uneori)
rafale
în creangi de iubire
la maluri îngheţate

rănită de fiecare bob aprins
al valurilor din pleoapă
pe marginile neatinse de lacrimi
din rotunjimea clepsidrei
arde nisipul
secundelor în care am respirat

printre tăcerile tale
din lemnul promis
sculptez chip copilei

ating cămaşa fecioriei
deasupra timpului
distanţa dispare
miroase a iubire
această roşeaţă

nu recunosc în vene
bătăile aripilor diafane
pereţii camerei
în care s-a scris iubirea
au ars până la temelii

soarta ciupeşte

destramă coşmarul
vaselor pline de smoala

naivitatea gândurilor
adună curcubeie

rătăcită în eternitate
mintea
se supune vieţii

Mi-am regăsit zborul
împletit în visul
îngerului din aripa dreaptă

colinda poteci nestrăbătute
de priviri îngenucheate

   între ocrotiri angelice

   războaiele din mine
  străbat geana lumii

Pictez norii
cu o ploaie de gânduri neînţelese
în pliul ce umbreşte setea de tine
ascund visul
lampion de dorinţă
între Luceferi

Rătăcim în clepsidră
nedescompuşi
ferecaţi în curgere
cu mirosul libertăţii din noi
ca două fire de nisip
protejate de vânt

umilinţe

sub tălpi descuamate de sentimente
la mal de mare
în agonia valurilor
sufocaţi
rătăcim
iubiri
şlefuite

Sunt în mâinile tale Doamne
cu tot ceea ce însemn
acum şi mereu
puterea şi harul Tău
la simt urcând în mine
prin trupul obosit
străbat prin oase
imperceptibil
asemeni uleiului
din candelă
ce devine Lumină
prin fitil
învăţ să luminez

vibraţii în plasa de fum

în plasa perfidă
a zilei de ieri
lacrimile se confundă
cu transpiraţia

te simt coardă vibrantă
până la ultima respiraţie mătorie

devin invizibilă
sub poarta sărutului
suspin şi dăruire
amintire de fum

Să nu uit cuvintele
(pe aripile nemuririi)
înalţate în Iubire şi Lumină
m-am transformat
în fluture
cu haina de lut
agăţată într-o petală albastră
amforă pentru drumeţii însetaţi
de roua dimineţii.

M-a pătruns verdele
(de primăvară)
printr-o fantă a inimii.

În noaptea dintre anii desfrunziţi de şoapte,

printr-o diagonală lipsită de bucurii,

trece prin mine uitarea -

cu ghearele tocite, fără urme pe ţărmul iubirii,

traversează mutilând chipul cu unghia nepăsării.



Într-o lege a firii, străină de toate neputinţele,

picură tăcerea lacrimi de suflet.…

prin incheietura
piciorului drept
neputinţa se târăşte
căutând alinare

o arde seva
transformată în otravă
clocoteşte
ceaţa metamorfozată
printre bătăile nedumeririi

în punctul de rouă
erupe
smoala păcatelor
implorând mântuirea
cufundată în ape

prăbuşită în strană

plânge neputinţa

rănilor din palmă



prin urechi

bate toaca

vestind

prohodul

necredinţei



cu milă şi iertare

Măicuţa priveşte

durerea lumii din pumni

mângâie firul înroşit

cufundat

în albia păcatului

din frunte

şterge cu un colţ de rugăciune

lacrima pocăinţei



degetele adunate

tremură

în Lumină…