Mai am coperți pentru încă o viață

dacă nu aș avea termenul de valabilitate fixat...

 lasă-ți pașii la ușa inimii,

nu ciocăni, s-ar putea s-o scoți din ritm,

poezia ei se face în solitudine,

 până ce devine icoană la care poți

să îngenuchezi între anotimpuri.

Stropi palizi de viață pe buze flămânde…

Doamne, n-am știut că aveam fiecare

starea noastră de moarte indecisă să iasă...

am lăsat storul privirii peste cumpene,

am sărit ca un acrobat primejdii, dureri și neputințe.

Am oftat dacă pasul nu s-a urnit cînd am vrut.

Am strâns din dinți și am privit la cer.

Doamne, vistiernic al durerilor mute,

închide-le pe toate și lasă liniștea să bată

la poarta timpului pierdut,

când firul de nisip se subțiază

și nu-i mai sunt…

Poteci cu flori călcăm în zilele noastre triste,

le sfărâmăm culoarea

și ne pătrund în piele.

Parfumul ne învăluie cu o aură

tocită de neputințe mute.

Răsare lumina, toiagul începutului

când dorința era legea dimineților,

cuvintele aliniate înaintea ușilor închise

începeau să bată a zi.…

Lista priorităților se face câmp

cu flori de mac incendiate de dor.

Doamne, nu-mi da vacanța eternă,

nu am timp să plec, să trec barajul

sufletelor curgătoare,

mai lasă-mă să construiesc

marea cascadă de vise colorate,

poteci pietruite lângă trepte sfărâmate...

și în abis infernul...…

Cuvintele, aripi întinse în rugăciune

pod de la mine la cer,

sau pumnale care hotărăsc tăcerea,

le unesc și le fac poezie, cântec,

niciodată blestem.

Curge iar  dimineața peste mine

și mă spală de neputințe și regrete

că nu am rămas ieri

să pot clădi castelul sufletului

din vorbe…

Punct de confluență

între mugur și floare,

am fost dorință și zbor

cupolă deschisă la soare,

când toate anotimpurile erau primăvară,

 timpul fără vârstă,

nisip încremenit pe plaja dorului

pe un țărm desenat de soartă.

Am rămas bob de aur

neirosit în zâmbet și început de…

Mâinile crescute crengi în copacul bucuriei,

cu degete, muguri spre cer,

 candele în care Dumnezeu a curs soarele.

Îmbrățișarea luminii alintă

florile presărate de la buze la coapse

și de la glezne până sus unde privirea

încurajează zborul.

Intre noi, câmpie albă

fară cuvinte în care trasăm…

Doamne, ai palmele pline de stele,

când mă alinți și-mi luminezi atâtea căi

în care strălucesc destine,

când mă înfioară gândul

că aș fi putut fi rod și perlă

și început, cînd mă privesc în verzile oglinzi

de nesperată poezie.

Candelă și far nestins aștept să mă găsești

pe insula de dor, pierdută în…

Prin ochii mei privesc străbunii,

gândul obosit mi-l pun în poziția

de a deveni faptă.

Mă încarc de anotimpuri

când las amprenta prin grădina

cândva virgină, dăruită de Înaltul.

Pe aceleași cărări ostenesc și ei prin mine

doar dorul de întoarcere revine.

 Lacrimile vorbelor

îmi…

Frământarea gândurilor

stă în mâna dreaptă

care nu se hotărăște să rupă tăcerea

și să pună punctul pe recunoașterea

stării de verticalitate a privirii.

Care este poziția sufletului

când noi rostim condamnarea?

Cum să evadeze dintre alternativele

perfect valabile, doar dacă

sunt…

Repoziționăm starea de agregare a cuvântului,

rostind în genunchi rolul

 să-i dăm voie

să se apere și să aleagă,

zi sau noapte, somn sau zbor.

Sinapsele dintre litere se destind ușor

să pot pătrunde doruri mute,

mistuitor pârjol de zbucium îndelung tocit.

Un verb ce epatează deschiderea…

Îmi curg din călimări cuvinte,

litere tocite și uscate,

în alte vremuri îndelung curtate,

ca să picteze doruri, speranțe sau regrete.

Mă îmbrac în vorbe,

de multe ori fără culoare,

de seara până dimineața

când raza de lumină îmi dă semnul

de efemeră stare, un rost abandonat demult.…

Zilele, boabe numărate

pe sfoara de la gâtul sorții,

salbă furată.

Sărbători măsluite cu îngăduință

și durerea de a nu greși rostul și pasul.

Trec ploi și zăpezi prin fața porții,

nimic nu opresc pentru mine,

trec florile calde ale primăverii

și zilele trudnice de vară,

 tumultoasa…

Când toate vorbele au murit,

o dată cu deschiderea tăcerii,

ca o coroană m-a acoperit

la umbra încordată a înserării.

O, Doamne cât m-a oropsit durerea

și m-a făcut să stau cu spatele la soare,

când toate în jurul meu erau putere

mă-ncrâncenam șă cred că nu mă doare.

 …

Cine-mi pune punctul pe lacrimă

în anotimpul care desfrunzește culorile?

Caleidoscop de imagini triază gânduri

tulburate în oglinda oceanului de lumină,

abandonată în alt timp.

Se aud pași între cele două atrii,

cu valvele deschise spre cer...

Știu cine ar fi putut pătrunde suav,

fără să perturbe…

Tangenta timpului, speranța,

amprenta autentică a bucuriei

rostită pe litere,

în diminețile cu soare la ferestre.

Mereu căutăm propriul anotimp

în care să încapă tot

 ce nu luăm cu noi la drum.

Unde găsim tărâmul autentic, abandonat

pe care vrem să revenim

ca să închidem…

Mă cutremur când îmi scutur pașii

pe treapta numită dorință,

la limita perdelei de lumină,

neîngăduită călătorilor

deprinși cu tăcutele popasuri de renunțare.

Ce este dincolo?

Stâncă sau mare?

Zbor sau târâișul  șarpelui?

Oglinda nu-mi mai reflectă zâmbetul

Amprentat pe ciobul…

Pauze între cuvinte

tăceri care alintă,

mă mângâie pe creștet,

în diminețile îngrijorate

cînd cade zapada.

Plutește un parfum

din diminețile copilăriei

la care închisese mama ușa.

Iubiri în multe feluri

îmi defileză pe rînd pe retină,

nu mă decid să…

Cuvintele, frunze uscate neputincioase

să-mi picteze sufletul

măzgăleală de emoții curse

amestecate cu pașii unei ploi nedorite.

Toamnă infiltrată clandestin

printre ani și clipe niciodată destule,

schimbă culoarea frunzelor emoționate

care părăsesc pastelul cu o ultimă reverență.

Mi-au obosit…

Îmbracă-mă în flori iubirea mea,

picteză-mă-n culori,

parfumul lor să curgă peste mine.

Trandafirul, busuiocul au ieșit la dans,

se coafează pregătiți de toamnă.

Pune frunzele la loc, pomii indecenți se apleacă.

Îmbracă-mă în dor de primăvară,

împletește-mi șoaptele în păr.

Vor curge ploi, zapada va…