Vântul

poate fi îmbrățișat

zburând

doar cu degetele strânse

în încheietura inimii.

Și atunci rămâi

fără suflare, uimit,

doar o secundă

nisipoasă-ud

și plină de înțelepciune.

Doar așa

poți întinde pielea

pe dragoste

să se usuce frumos

a…

Am crezut!

Nici nu mai știu ce.

Poate că verde

E doar rugina obișnuită

Dintre degetele de cupru

Ale timpului

Am vrut

Ca mușchii nordului

Să-mi arate unde e sudul.

Nicăieri nu e prezisă

Că iubirea doare

Într-un singur sens.

Poate e obișnuința

Privirii mereu spre vest

Sau rictus de viață.

Iartă-mă floare

Nu știam că-ți sunt

Chiar și…

Odată am visat
că poftele sufletelor
de dincolo de aici
se potolesc doar
prin limbile noastre.

Așa că

dis de dimineață

cu țigara aprinsă
am pus de cafea și fasolea la înmuiat.

Doamne…
ce poftă îmi e
de o viață!

25 08 2012
ȘTEFAN OANĂ

înfipt crud în linie.

triunghiul

ia trei de doi

în pătrate…

fără o mână.

Virgula e doar

o linie tremurândă

întreruptă brusc

fără milă.

Toate veștile bune

au locul de veci

rezervat în spam.

Vreau un punct

rupt în trei…

20 09 2012

ȘTEFAN OANĂ

Crestat, soarele

înflorește trifoi verde

crucificat.

Ziua curge plin

în lacrimi dulci-amar

șiroaie.

Sărut orizontul

pe buze crispate

uscat.

Lumina

e doar negru intens

bâlbâită pe note

de jar.

20 09 2012

ȘTEFAN OANĂ 

Doar dacă…

mi-ar lipsi o inimă

-cea din stânga-

mi-ai da

un ticăit în plus

pentru veșnicie?

Infinitul

nu ne așteaptă,

trece fără virgule

și fără zăpadă.

Dar dacă…

n-aș avea un zbor

mi-ai dărui

o pana fermecată

să planez rotund

în dublu de spirală?

Sau…

hai să oprim timpul

să-mi crească o inimă

în aripa ta.

De ce oare…

De ce au pasarile aripi?

Sunt atât de singure sus.

E prea mult cer… și frig

Pentru un singur zbor.

De câte strigăte e nevoie?

E multă liniște, lină în jos.

Prea multe cuiburi… goale

Pentru un singur ou.

Văzduhul

E doar o singurătate

Pictată frumos în albastru.

18 09 2012

ȘTEFAN OANĂ

Închisorile zeilor

colcăie de păcate

neîmplinite demult.

Lanțurile gleznelor

pulsează de libertate

în fiecare, ruginită, za.

Comuna primitivă

ne-a inventat focul

să putem arde strașnic.

Avem palmele tocite

de bataia pasului pe loc

în așteptarea sentinței.

Capul plecat

are un singur gât viu

în bătaia puștii.

Norii nu sunt solizi,

ci…

Păianjenii țes vertical,

plasă, încrucișat negru

peste pulsarea luminii,

sclipirea de timp urlă.

Vântul răsucește umbre

de șanț în podul palmei

înverzind aprig trandafirii

dedesubt de tălpi deocheate.

Rob dalelor sunt strașnic închis

între pământul reavăn și piatră

cânt din strună de verzi rădăcini

și bat apa să susure verde a iarbă.

Oare de ce ne lasă moartea

să facem…

Morile de vânt

încremenesc invers

pentru că nu mai respirăm.

Doar înghițim lumina

scuipând fulgere

tunate tăcut

pe la crepuscul.

Poate că

dacă am închide ochii

mai des și mai strâns

ar muri nopțile

spre dimineață.

06 09 2012

ȘTEFAN OANĂ

forma de măr pârguit

roșu sprințar, viermuit

galben când e întuneric

pe partea de asfințit.

coapsele dulci încrucișate

sub rotund, plinul de sân

picioarele toate, înșurubate

în grămada caldă de fân.

forma de inimă-n mers

dintre-ale tale albe cărări

mijlocul, dulcele tors

de cântate eterne…

De la buric și mai în sus

infinitul se destramă

sub puerilul nostru fierbinte

în mii de infinituri mici și dulci

multicolore de curcubeu cu început

dar fără cădere spre cer

neînfipt în desțelenire.

probez ziua de mâine

cu ochii închiși

și îmi e clară.

apucă-mă de mână

și hai să curbăm lumina

spre…

Hainele străzilor târzii

miros rânced, a septembrie.

ca un déjà vu de ploaie

cu blana zbârlit ruginie.

Atât de frumoasă a fost

toamna iubirii noastre

încât s-a casatorit toată strada…

acum se divorțează.

Mi-e umedă ziua și scurtă

plină de picuri gri cald

înfășurată cu frunze moi

zbătute, cocleli…

Că nu pot citi

Bâlbâielile sacre

De dinți stricați

Urlați în salivă

De prefăcuți farisei.

Că zidul va înflori

În crăpături de crin

Însângerat roșu

Emblemă sfântă

De suliți.

Că soarele va tuna

Cu nori negri

Prea uzi, bine

De frig întemnițat

În…

Noroi negru

De printre stele,

Humă flămândă

Fără pământ,

Ceasul cel mut,

Dansul de iele,

Felinarul stins,

Trist, mai demult.

Suflet de gater

Cu dinții goi,

Reptilă târâtă

Fără de gând,

Diamantul fals

Lipsă-n inele,

Vorbă tăioasă

De dulcele rât,

Cădere…

Nesădiți, firavi, lujeri de miei

Noroiți cu greșeala diurnă

Ne lingem uimiți printre răni

Dintre fapte, ultima urmă.

Înflorim, impasibil, degeaba

Ne ardem în nori printre zei

Uităm iubirea, mila, în graba

De a cânta, suav, din flori de tei.

Epatăm, social, carnea de fruct

Pudibonzi, avem haine prea mici

Viermii ne cântă…

Îmi miros pașii

a statuie neumblată

și atâta de verde,

Gândurile au gust

de țurțuri reci,

ca în copilărie.

Înnod vorba

cu fapta, strâns

docil și tăcut.

Scrijelesc copacii

mult prea tineri

cu briceagul bunicului.

Mă dor umeri rebeli

în zbatere…

Odată am visat
că poftele sufletelor
de dincolo de aici
se potolesc doar
prin limbile noastre.

Așa că

dis de dimineață

cu țigara aprinsă
am pus de cafea și fasolea la înmuiat.

Doamne…..
ce poftă îmi e
de o viață!

25 08 2012
ȘTEFAN OANĂ

imortalitatea

materiei

stă în neantul

guvernat de haos.

distanța de la

atunci și acum

trece prin timpul

comprimat.

mișcarea e

iluzia spațiului

îndrăgostit

de vreme.

sunetul tace

sorbit avid

de găuri flămânde

și negre.

19 08 2012

ȘTEFAN OANĂ

În loc de tăcere

Am urlat primul pas

Cu ochii speriați de lumină

Către zbucium.

Am învățat pe de rost

Căderea pașilor spre mâine

Plini de timp în cutele pielii

Suntem sfârșit.

Azi înțelegem dureros

Întunericul tăcerii dinainte

Agățați de un ieri

Ce nu a fost niciodată.

19 08 2012

ȘTEFAN OANĂ