parc-o zăresc

trecea pe drum

avea un buzunar de scrum

și-o traistă plină

cu lumină

cântau zăpezile-n fântână

iar soarele - un foc de paie -

stătea cu iarna

în odaie

și-i mângâia

vremelnicia

părea un bob de timp

uscat

ce se plimba prin spice verzi

și răsărituri în cirezi...

dar a plecat

în bradul nostru se așezaseră îngerii

pe trepte albastre

erau mulți și se roteau de-a lungul unui țărm

apa ne atingea gleznele și împărțea calendare cu broderii de foc

refluxul se îmbogățise

cu citatele marilor iubiri

în ocean încă mai dogorea soarele



atunci am știut

o carte norocoasă ne împlinea crezul

să-mi povestești de unde atâția negustori în sala perlelor

derutează-i nu negocia vreo…

a venit iarna iubite iarna asta nouă

mi-am uitat mănușile într-un tei

acolo înflorise cândva dragostea noastră

se zăresc de departe zici că-s lebedele gerului

dar imită bănuții de nisip

pierduți de soldații gloanțelor oarbe

ne-am învățat rolurile pentru licitația din piața mare

eu voi cumpăra o după-amiază cuminte

tu vei vinde un zgârie-nori

la preț vulcanic

în fiecare seară vom aprinde focul

focul nostru…

Veni-va oare Moșu-n vis,

La tine-n ghete cu ceva,

Sau, cel puţin, oare-a promis

Că va veni şi el cândva?



Ai fost cuminte, prea cuminte,

Adesea te-am văzut pe-o stradă,

Purtai un nume sfânt în minte

Și-n el un suflet de zăpadă.



Te-a mângâiat, în pas de noapte

O mână caldă pe la tâmple?

Copil sărman, oare se poate

Să nu îţi mai aduci aminte



Că ai văzut într-o vitrină

Ghetuţele ce nu le ai

Și că de-atunci porţi…

ești liniștea din cuib
de ace
ai pas hoinar
și nu mai știu
dacă-mi strecori în suflet
pace
ori în zadar
un vânt pustiu
îmi troienește lângă tine
tot ce am strâns
de prin ogoare
în seara asta verde-i luna
și se răsfață-n
depărtare...

m-ai legat la ochi să ghicesc tranșeele dragostei

(oare există întuneric pentru așa ceva?)

am găsit repede colțul  în care soarele își despărțea razele secetoase

de restul holdelor

câte mănunchiuri sunt ale mele? câte? câte?

dar vocea mi s-a lipit de zid

și s-a cutremurat lumina…

lângă mine un soldat de zăpadă rătăcit printre bețe de chibrituri

desparte batalionul icoanelor cu fluturi

odată reprezenta forfota…

E ceață  la fereastră și parcă a-mpânzit

Tot cerul meu de astăzi. Furtuna s-a trezit.

Și-ar fi adus aminte cum că demult, pe mare,

Cu valuri uriașe ar fi făcut prinsoare,

Că va pândi corăbii pornite de cu zori

Să plimbe înspre mâine un continent de flori

Și le va smulge crezul. Așa îi e menirea,

Să-nchidă iute ochii, când vede fericirea.

Am fost și eu de față. Purta chip troienit,

O inimă albastră și alta de…

noaptea asta mă strânge are clești de oțel

îmi aruncă somnul departe atinge marea

nisipul își caută țărmul pe care l-am sfințit toată vara

tu mă privești sec eu zăresc rechinii acestui timp

fac punte între mine și tine

undeva e o piatră albastră

acolo am dansat prima oară cu pescărușii

înot prin zăpezi aproape că mă înghit

focul de azi e aprins în gura unui lup

ar putea fi casa noastră pitică și luminoasă

cu mere…

vom învăța iubirea să ne adune cerul și pământul

într-un leagăn

să adormim unul în brațele celuilalt

ca doi miri niciodată cununați

mereu în trupul timpului

cu suflet de lup hăituit

să ne despărțim cum se desparte stejarul de ghindă

printr-o reverență de toamnă



eu voi scrijeli cu brațele mele înălțimile

tu vei înveli adâncurile cu flori de măr

în ele se vor fi întors fructele necoapte ale dragostei…

Cu vocea de noapte, un gând mă întreabă:

De ce rătăcești pe nisip mișcător?

Curând va veni iar refluxul, și-n grabă

Ne-om pierde ca oastea rănită-n picior.

Eu mâna ți-oi strânge, oricât de departe

Ne-o duce torentul. Aud că prin lume,

O pasăre cântă cu sunete sparte.

Și-mi pare că astăzi ne strigă pe nume!

Să-mi lași cerul nostru, să-l duci la răscruce,

Acolo sunt zboruri cum nu s-au văzut,

Cinci visuri…

am fost flămândă și însetată ca un iepure

furișat într-un cântec nou

fugeam de vânătorul care nu înțelegea de ce eu

fugeam de rupeam notele

fugeam până-n miezul pământului și înapoi

să te aflu în pieptul meu întors de pe front cu gloria sub unghii

atunci am știut că orașul nostru este o cutie de ceară

în fiecare zi ridicam pereți noi

rămâneau amprentele mele acolo departe de orele

cu buze roșii din veri…

ce iarnă se vede în zare

ce iarnă

lupii sunt verzi ori așa tineri îi văd eu astăzi

singurătatea și-a pus mărgele și râde

poartă ochelari cu dioptrii mari

un singur pas mai are mă tem de mine cea de mâine

voi îngenunchea într-o rană uriașă din care se vor hrăni peștii

soarele își va agăța razele în meridiane ghimpate

unde mi-e răsăritul

unde s-a oprit vara mea frumos îmbrăcată?

i-am găsit sandalele pe malul unui…

Te văd trecând, măicuță, printre nori,

Iar chipul tău, icoană pe ninsori,

Adună stele. Toate-ncept să cadă

Și fac un cer de urme pe zăpadă.

Din calendar răsar mătănii albe,

Le prinzi șirag și, Doamne, câte salbe

Ai strâns la piept, și-s toate presărate

Cu toamne din potecile sărate!



Și ceața din fereastră e pustie,

Iar strugurii s-au copt în altă vie,…

s-a lăsat întunericul pe tabla de șah

jocul cu lebede pare desprins din ghergheful soarelui

voi învăța să-mi strâng nopțile într-o fântână

să le întind de-a curmezișul pământului

ca-ntr-o galerie enigmatică dar cu ochii deschiși



când luna se va răsuci în adâncuri

voi simți că setea e oarbă demonii fug de ape limpezi

așa se aprind stâncile din strigăt de dor

și tot așa se sting

așteptarea și-a peticit drumul…

Pustnicul de niciunde  își așază culorile

în cochilii de zori

aruncă o mie de stele în mare, 

ridică un țărm pe verticală 

și fiindcă umbrele cresc mai înalte cu un ceas,  

porneşte în pelerinaj 

spre miezul neîntâmplărilor.

E vremea descântecelor din esenţă de viori, spune, 

cu privirea lacomă de linişte…

Cândva şi-a găsit paşii franjuraţi în zile flămânde, 

i-a ţesut în simboluri,

dar i-a lăsat, la o…

iubite, oare știi ce-nseamnă
să fii și azi, și zbor,
și toamnă?
să cureți iarba de trifoi
sub cerul amăgit de ploi,

să duci în munți tot ce-ai zidit
între safir și infinit,
să stăpânești ninsori o mie,
ca un soldat la datorie,

dar iată, -n sunete răscoapte,
de-atâtea ori se face
noapte
de parc-am dezbrăcat un veac.
iubite,
cântecul mi-l tac...

pe tine am să te las aici

lângă o călimară cu îngeri

am adus pădurile în care ți-ai ascuns teama

și ploaia fără de care aș fi rămas un bob de grâu

într-o sahară străină

să nu mă strigi

voi învăța cocorii să înșire toamnele într-un zbor

să le ducă departe de secetă de foc departe de risipă

din când în când

se va face duminică atât cât să te retrăiesc

minune

voi păși desculță spre ieșire

am…

ducem mai departe reprezentația zilelor verzi

tu dresezi lei

eu împart mâncare furnicilor

cum se face că loja aceea senină încă mai tânjește după

spectacole de elită

dar e mereu întoarsă cu spatele

acolo s-a uscat cândva un trandafir

furase cântecul dimineților legase întunericul de soare

curajul său a făcut înconjurul inimii

dar s-a trezit

ars de iubire...

nu i-ai mulțumit niciodată

de…

stăteai cu mine la masă

îmi povesteai cum un negustor a pierdut aurul la ruletă

că o ghicitoare ți-a lăudat palmele

atât am reținut

apoi te-ai îmbătat și mi-ai trântit paharul în ochi

toamnă

am crezut că a venit cutremurul peste noi

m-am repezit să te iau în brațe

dar tu urlai

aveai sânge pe față și îmi spuneai să te las

noaptea aceea a fost ca o fiară

dimineața rănile se răsfățau pe trupul…