am numărat



cuminte

răbdător

toate aceste zile de când îmi spui

că vrei să fii beatificată



mă rogi insistent

să îţi aranjez o întâlnire

cu preafericitul

cu papa



pe Dumnezeu te lauzi

că îl cunoşti



eu nu ştiu de când

dar dormitorul zici

că îl împarţi de acum

numai cu El



numeri…

tu ştii

că şoaptele-ţi languroase

picurate chinezesc

pe creierul meu neaerisit

rezonate artistic

cu cel mai altruist decolteu

au efect garantat de viagra-instant

mă şantajezi profesionist

cu povestea genunchilor tăi

lipiţi de singurătate

de tristeţe

rotunzi ca două luni pline

virgine

mă rogi

nerefuzabil

unduindu-te sistematic

pe pianul…

la ce oră a început lumea

știu la cât s-a sfârșit

tu erai mereu prea frumoasă

chiar și atunci când

ai apăsat pe trăgaci

iar eu prea dependent

de sărutul tău

a fost la și un sfert

atât a mai rămas și din mine

după ce mi-ai aruncat pe covor

un singur cuvânt

mortal

n-am plâns

mi-am păstrat lacrimile

să-ți pot uda literele

din A am crescut amintirile

hamac…

iadul e încă închis

am 9 ani

pe balcon luna stă puțin îngrămădită

la fel și machetele mele

ferrari

porsche

roșii desigur

ca noi toți

miroase a kent

(mai jos  stă ginecologul)

pe lângă fum în sufragerie

intră puțină libertate

alb negru

america e departe

sinatra doar s-a mutat la vecina

de la nouă

drumul lor trece prin…

mă sărutai
ca-ntr-un afiș de Casablanca
peretele creștea
atât de mult și el
eu mintea mi-o vărsasem toată-n setea
cu care tu mușcai
și mă doreai
de-atât sărut
chiar noi eram perete
afiș în visul
tuturor
pe lângă noi
se aprindeau și se stingeau planete

mă sărutai
mureai
mă sărutai

ţi-aş fi putut dărui cuvintele

aşteptate

în fiecare dimineaţă

să mă scald în fântânile

 ochilor tăi

să râd și să plâng

sărutându-te  până la rădăcini

aș fi putut să te mângâi

 pe fiecare amintire

lacrimă

vis

să te învelesc

cu liniştea lunii

mi-aş fi dorit

 să te sculptez

cu mâinile goale

din toate pietrele

să te crucific…

nici nu mai suntem

deşi

părem a fi



doar spectatori am rămas

în propria idilă

clasică zici

futuristă gândesc



ne împletim degetele

pe taste diferite

sărutul l-am stilizat photoshop

pe un bulevard online

des circulat



ne povestim la o cafea…

roșie
de care te lepezi
fugitiv
la fiecare 7
pe covor
îmi scrii pe frigider
adio
mă suni că nu mai
ai nopți

eu
cu parfumul tău
prin suflet
adun firimiturile
de sărut
număr furtunile
prin care treci
și aștept
cuminte

poate mă îmbraci din nou
sau poate am să mor
pijama
pe covor

vii?

nu ţi-ai schimbat

nici culoarea lacrimilor

porţi aceeaşi inimă de mătase

albastră

mereu m-ai uimit

cu eternitatea sfintei tale nebunii

și ochii

ca două mânăstiri

în aşteptarea celui uns

palmele cu care mângâi copacii

sunt la fel de fierbinţi

buzele la fel de-nsetate

și visele cât veşnicia

doar eu sunt altfel acum

cerșetor prin amintirile tale

tu legeni încă frunzele

numeri picăturile ploii…

adormisem

cu mâna-ţi în pulearțul secătuit

și inima anesteziată în vodcă



ameţit de aburul cafelei

otrăvit

de sărutul  marihuana



obiect al tău

adormisemca o marionetă stricată

tocmai la zâmbet cu dreptul 

de a avea coșmaruri erotice

cu tine sunt doar o jucărie nouă

pe sfori 

din vitrina cătuşe sufletului obosit

adormisem

cu speranţa de a muri de la capăt



dar mâna ta…

mă săruți sfâșietor

până în neuronii mei bezmetici

însă o faci cu revolverul

pe tâmpla mea

îmi șoptești romantic Neruda

fredonezi aprinsă Piaf

dar semnezi ultimaturi mie

cu stiloul lui Bin-Laden

te dezbraci languroasă

cu ochii-ți mânăstiri

în flăcări

dar ai degetul pe trăgaci

mă dorești

până la neființă

strigi

mai tare

decât clopotele din rai

iar eu…

la tine

aznavour/ mourir d’aimer

cazi și tu

împreună cu scrumul gitanes

în courvoisier

singurătatea strigă

cerșește milă

cu mâini tremurânde

numeri blestemele

încerci să le așezi

prin sertarele inimii

deschise

pe masă

te iubesc

știi asta

te iubește

și asta o știi

pendulezi sângerând

atârnată de viață

între două lumi

între nouă…

ţi-am poleit bustul

am udat florile

şi am aspirat trădarea ta

din dormitor

mi-am făcut o cafea

şi am plâns puţin

cu Bocelli

cu Piaf

am şters praful ales

din jurămintele noastre

 m-am străduit

şi cu amintirile obraznice

nu mi-a ieşit

ţi-am revăzut albumul

nu ştiu de ce

(poate din masochism)

am vrut să mor

mai întâi…

Tăceri



toamna mi-ai părut întotdeauna stingher

de parcă te rătăceai în lumea mea

fără manual de instrucţie şi folosire



eram abonată pe trei luni

la tăcerile tale îndelungi

atâta ține toamna

cam cât o tăcere şi jumătate

nu mă dureau nerăspunsurile tale

nu îmi răneai întrebările cu indiferenţa voită

ochii tăi erau dicţionare…

eşti mai înaltă

decât everestul

şi toată

din oţel

inoxidabil

pur

străluceşti

far magic

rătăciţilor lumii

zeitate olimpică

eu

ca un profan

ridicol

în corzi

mă caţăr pe tine

chinuit

şi-n fiecare zi

ca mine mor zeci

nu mă vezi

 nici nu simţi

că ţi-am…

miroşi a busuioc

scorţişoară

în zile cu soţ

chiar mai sferică

te văd

împletind

pe dos

pe faţă

unice clipe

iluzoric atârnate

de surâsul tău

demenţial

tălpile

nu-ţi ating lumea

pluteşti doar

deasupra neliniştilor balast

aripilor mele

nici nu pari

să respiri

da vinci

te-a pictat icoană

pe mine

când lemn voi…

NIGAP:



Galben



dacă m-ai întâlni

nici măcar nu m-ai recunoaşte

dintre atâtea femei

care ţi-au trecut prin pat şi prin suflet



ai jura că sunt cea care

a lăsat uşa deschisă

când a plecat

sau aceea care 

a înfometat câinele

şi florile din glastre



răscoleai amintirile 

şi toate paturile nefăcute

prin…

doar palma care mă atinge tăcut

nu mai ştiu să frâng inimi



ochii mei erau odată

specialişti

în arderi şi răscoliri

îngenuncheau monștri

izbucneau incendii



sunt trişti astăzi

atât de trişti...

ai putea să juri

ca în ei s-a inventat uitarea



arcuieşte-mi un pod peste timp

nu mă lăsa să te uit…

high 



când vrei să vorbim despre

starea vremii

politică

orgasme multiple

şi preţul cărnii de om



dă-mi un telefon



sunt cel mai informat cetăţean

al acestei planete

am oameni, domnule

dețin informația

cunosc măcelarul din zonă

uneori îi simt şişul atât de aproape

încât sângele îmi arde acid…

gelozie



cuvintele tale

mi se înfigeau în creier

zgâriau retina

săpau adânc

apoi se spărgeau cu zgomot surd

de peretele în care m-ai zidit



cuvintele mele

lunecau rănite şi furioase

pe buze

pe sâni

pe coapse



lăsând urme adânci



tu te drogai cu dulcea lor otravă

îţi distrugeai ultimii neuroni

consumând substanţe interzise



addictive



cu un singur gest aş fi putut să-ţi opresc…