doar palma care mă atinge tăcut
nu mai ştiu să frâng inimi
ochii mei erau odată
specialişti
în arderi şi răscoliri
îngenuncheau monștri
izbucneau incendii
sunt trişti astăzi
atât de trişti...
ai putea să juri
ca în ei s-a inventat uitarea
arcuieşte-mi un pod peste timp
nu mă lăsa să te uit
nu-ți sunt
nu-mi eşti
rămâi doar palma care mă atinge tăcut
dincolo de toate cuvintele
care ar fi putut fi spuse
(NIG)
purgatoriul tău
cuvinte cu miros de smoală
aşezi în sertarele de sus
ale minţii tale prea curate
pentru începutul acestor vremi
ştii deja că cineva
răscolindu-le indiscret
ar putea ridica piatra
şi apoi chiar mai mulţi
dacă vei uita să le încui
sub lacătul tăcerii ucigătoare
dar tu nu îţi doreşti asta
n-ai mai fi niciodată ceea ce eşti
o incredibilă culoare
neinventată
mai degrabă
în fiecare viaţă prin care treci
aprinzi literele tale smolite
jonglezi cu ele chiar şi ultima judecată
ţipi
strigi
prin tine urli
căutându-mă tristă
arzi dorinţe fără falsă pudoare
aprinzi universuri
însuţi tu torţă purificatoare
cine are curaj
să arunce cu piatra
(AP)
Adaugă un comentariu
NIGAP (I), NIGAP (II), NIGAP (III), NIGAP (IV) etc. Da?
Trăiri la voltaj mare a realului.
Frumos.
da Coza
Un gând şlefuit cu rafinament, pasiune şi trăire maximă. Esenţialul care rămâne în urma poemului este izvorul întru cunoaşterea sufletelor celor ce se iubesc.
Un duplex vibrant şi mult drag nouă!
Sofy
Foarte frumoase, dar cred că am mai citit.
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE