NIGAP

[paparuz adrian]

doar palma care mă atinge tăcut

 

nu mai ştiu să frâng inimi

ochii mei erau odată
specialişti
în arderi şi răscoliri
îngenuncheau monștri
izbucneau incendii

sunt trişti astăzi
atât de trişti...
ai putea să juri
ca în ei s-a inventat uitarea

arcuieşte-mi un pod peste timp
nu mă lăsa să te uit

nu-ți sunt
nu-mi eşti

rămâi doar palma care mă atinge tăcut
dincolo de toate cuvintele
care ar fi putut fi spuse

 

(NIG)

 

purgatoriul tău

 

cuvinte cu miros de smoală

aşezi în sertarele de sus

ale minţii tale prea curate

pentru începutul acestor vremi

ştii deja că cineva

răscolindu-le indiscret

ar putea ridica piatra

şi apoi chiar mai mulţi

dacă vei uita să le încui

sub lacătul tăcerii ucigătoare

dar tu nu îţi doreşti asta

n-ai mai fi niciodată ceea ce eşti

o incredibilă culoare

neinventată

mai degrabă

în fiecare viaţă prin care treci

aprinzi literele tale smolite

jonglezi cu ele chiar şi ultima judecată

ţipi

strigi

prin tine urli

căutându-mă tristă

arzi dorinţe fără falsă pudoare

aprinzi universuri

însuţi tu torţă purificatoare

 

cine are curaj

să arunce cu piatra

 

(AP)

 

 

[Ion Lazăr da Coza]

NIGAP (I), NIGAP (II), NIGAP (III), NIGAP (IV) etc. Da?

Trăiri la voltaj mare a realului.

Frumos.

da Coza

[Sofia Sincă]

Un gând şlefuit cu rafinament, pasiune şi trăire maximă. Esenţialul care rămâne în urma poemului este izvorul întru cunoaşterea sufletelor celor ce se iubesc.

Un duplex vibrant şi mult drag nouă!

Sofy

[Vasilisia Lazăr]

Foarte frumoase, dar cred că am mai citit.