puţin mai rotund

neasfinţito

în noaptea  asta

când toţi pictorii dorm

cu monalise sub creier

să mă scoţi din mine

pe bulevardul spre Vegas

un ultim blackjack să-mi oferi

(înainte să mă leg de infern)

doar tu îmi mai ştii

parola sufletului hackuit

dezveleşte-mă de luna rece

prea goală

injectează-mi  în inimă sărutul suprem

şi lasă-mă în voia hazardului

pictură…

de aceea câinii nu-l latră

niciodată

doar luna miroase

a dragoste

a vampiri

a sudoare roşie

pentru că e goală

la fel ca şi tine mereu

în mintea mea

iar  lupii

o urlă noaptea

de foamea iubirii

soarele e mereu inodor

eu pe tine te urlu

lună de lună

în bezna aşteptării

lup singuratic

buruiană de-ţi sunt

în inimă crescută

ilegal

imoral

şi mult prea neortodox

cu mănuşă

sau fără

dar fă-o iubito

la fel de rapid

precum un gâde experimentat

smulge-mă din rădăcinile timpului

fără regrete

şi lasă-mă să îţi putrezesc

 prin suflet

gunoi pentru o nouă iubire

ecologică

tratată

verificată şi de vecini

dar dacă totuşi mai…

mai păstrez

şi aceea ridicol de subţire

ca un fum de durere mocnită

tu stăteai  pe umărul meu drept

şi credeai că mă poţi sfinţi

urcasem cu tine arzând

şapte milioane de trepte

turnul spre rai îmi părea infinit

eram aproape cenuşă

dar atât de mult voiam să te duc acasă

chiar dacă tu mă urai

din dragoste

cu fiecare treaptă urcată

o singură amintire păstrez

ca o fotografie pe…

să îţi scriu o scrisoare

lungă

cu litere adevarate albastre

şi miros de liliac alb

chiar eu aş putea fi

scrisoarea

dacă aş renunţa dimineţile

să mă mai trezesc din visul tău

ţi-aş scrie cum e să mori

într-o moarte necunoscută

una în care te faci că eşti viu

şi ceilalţi se fac că te cred

dar

mă gândesc că ar fi prea trist

să îţi scriu despre moarte

şi plictisitor…

domestico

în hamacul tău

dintre două lumi

între nouă ceruri

învaţă-mă să-ţi cunosc

nemiloasa iubire

cruzimea sărutului

ascuţişul dorului

sălbăticeşte-mi furia

să te pot aprinde

nebunia să te pot avea

privirea să-ţi admir pârguirea

sălbăticeşte-mă îngere

să te pot ucide

renaşte mereu

şi mereu

din dragoste

mai oriunde decât aici

şi acum

te străbat timpule

 nemişcat

privindu-te în ochiul

de sticlă astrală

vinovat magic al ideii

de pierdere în lut

mereu altceva

altcineva

te simt respirând

timpule

prin pletele ploilor din mine

zile

nopţi

milenii

ţi-e teamă

că te-aş putea demasca

sau ucide

dar clepsidrele tale

mă ţin ferecat

blestemat…

mă rog

a te naşte

născută chiar de  vei fi

mă rog a mă-mparte

împărţit deja chiar de sunt

cerului tău mă rog

din cotloanele minţii mele

şi ţipătului de la capătul disperării

mă rog timpului

celei ce eşti sau poţi deveni

mă rog a mă naşte

curând mai târziu

sculptat dintr-o altă iubire

cu un nou chip

într-o altă lume

mă rog

şi cui m-aş putea închina

când toţi…

ca nimeni să nu te cunoască

să te izbeşti la fiecare pas

de suflete străine

şi chipuri parcă trase la sorţi

cu care îţi amesteci viaţa

se întâmplă să te izbeşti

chiar şi de tine

fără să te recunoşti în oglinzi

să trăieşti fără voia ta paralel

prin amintiri dintr-o altă lume

în iubiri ancestrale dar vii

se întâmplă să nu mai ştii

pe unde ai rămas legat

de veşnicii…

de sticla ecranului rece

îngheţată într-un restore etern

îmi sapi tuneluri lungi

cu degetele rănite de dor

şi inima dezbrăcată

în fiecare zi

tot mai aproape

te simt frământând viaţa

oprită la secunda zero

dintre mine şi eternitate

vii

ca un tren sălbatic

fără oprire

pe sub toate fricile mele ridicole

aşteptând clipa

celei mai mari evadări

cea a sufletului meu…

când ochiul tău

mă va fi închis sub pleoapă

ca un orizont

să se-ntâmple un timp

fără timp

în care amintirile singure

ne vor  fi regăsit împietriţi

în aşteptarea miracolului

trebuia să te crucific

pe retina mea într-o zi

să sângerez de fericire

în piaţa publică

să râd chiar şi de sub pietrele

aruncate în sufletu-mi roată de eternitate

trebuia să te…

albastru

cu ferestre spre viitor

și terasă la mare

goală de tine

te voi zidi

prin cuvinte nefolosite

și sentimente încă neinventate

poate nu va fi cel mai înalt poem

din univers

dar o să fie doar al tău

până la muțenia timpului

iar uneori

din singurătățile mele

voi poposi obosit

în camera de oaspeți la parter

te voi zidi iubito

într-un poem…

voi scrie pe stradă

aceleaşi cuvinte de ieri

de-o veşnicie

cu aceleaşi mâini

mereu despre tine

şi mâine

prin acelaşi fum de tămâie

voi mai pierde un veac

căţărat

pe statuia sufletului tău

în aşteptarea

altui miracol

şi mâine voi scrie

pe cer

evanghelii

după dragostea ta

dar azi

sărută-mă femeie

fă-te…

în pauza  destinului

ia un cuţit lung

cât o moarte

şi înfige-l iubito

în inima mea legată la ochi

să o faci cu ură

cu disperare

să loveşti şi să râzi

negreşit să râzi

să loveşti din nou

şi mai ales să nu te întrebi

să nu îţi pese

de ce din inima mea

vor zbura porumbei albi

fluturi roşii

să nu îţi pese

iubito

dacă  mintea şi casa

îţi vor fi…

alături de chopin

pe drumuri spiralate

la braţ

cu disperarea lui cioran

dormim prin gări putrezite de amintiri

în vagoane fantomă

mergem

tu eşti tot mai înaltă

uneori noaptea îţi tragi luna

sub cap

eu sunt tot mai nimic

deseori greierii

mă alungă din iarbă

mergem

ne vizităm trecutul

sufletul acasă la el

braţ la braţ

lacrimă lângă…

puteam să zâmbesc

să aştept dimineaţa

în faţa inimii

larg deschise

puteam să călăresc curcubeul

câteva secunde în plus

faţă de oricine altcineva

cândva

soarele din fereastra mea

nu avea răni sângerânde

şi nici luna

atâţia lupi urlători

lumea părea un tren regal

(fără destinaţie)

în care aveam un bilet

la geam

rezervat pe viaţă

pe…

copac

 desfrunzit

am rămas gol

în mijlocul nimicului

cândva

îmbrăţişarea

sărutului tău

mă făcea primăvară

roşie

lumină virgină

prin care phoenicşii toţi

fluierau oda bucuriei

acel timp

s-a scurs

anorexic

printr-o clepsidră

spartă de frică

azi am plâns galben

dar sufletul meu

are un singur…

cred că nu exist

mă trezesc gol de toate

pe străzi nenominale

sub ploi fără identitate

îmi număr paşii

până la un miliard

şi încă puţin

respir

fără să întreb nimic

despre nimeni

aş vrea

să îmi strig disperarea

tristeţea

frica

singurătatea

dorul

dar pentru asta

ar trebui să exist

mai bine tac

tăcerea mea e…

o simţi

cum strânge

încet

slow motion

eşti prins iremediabil

ca în spatele unei oglinzi

viaţa ţi se derulează

 numai pe înapoi

„lăsaţi orice speranţă

voi cei care aţi intrat aici”

vocea sârmei ghimpate

(din jurul inimii tale)

răguşită

cinică

îţi strigă mereu

înainte să te trezeşti

să dormi

să…

poţi să-mi împleteşti

existenţialo

matinal şi atât de precoce

claustrofobia

cu ştrampii tăi prea lycra

să rămână credibili întregi

în ascensorul acesta nebun

dinspre moarte spre viaţă

în care m-ai azvârlit

placat

aproape disperată

din dragoste

 să mă faci  incredibil

 eseu

antologic

chiar în buturile

 şi sub nasul

rivalei de la parter devenită

brusc…