Cum ar fi, ca într-o zi, în locul tău,

să moară umbra mea,

în locul tău, să moară umbra mâinilor mele,

în locul tău, să moară umbra degetelor mele,

în locul tău, să moară umbra buzelor mele,

în locul tău...

Cum ar fi, ca într-o zi, în locul meu,

să moară umbra ta,

în locul meu, să moară umbra atingerii tale,

în locul meu, să moară umbra zâmbetului tău,

în locul meu, să moară umbra…

Uneori, toate morţile mele

sunt ca nişte schelete de cai,

muşcă din pietre cu osul alb.

Păşesc printre ele

şi-mi scald tălpile în cerul Tău.

Alteori, toate morţile mele

sunt ca o turmă de licurici,

tropotul lor aprinde

întunericul cu lămpi

de buzunar.

Tu eşti Luna,

eu sunt Cercul.

Nu mai pune pământ

peste toate morţile mele,

nu îngropa…

A fum de tămâie Crăciunul miroase,

Înalţă din cetini o scară de verde,

Un plânset de fluier în lerui se pierde,

Când Magul coboară din bolta cu oase.

Lumina e smirnă şi-i lemn de Golgotă,

Pământul din Lună se-mprăştie-n Roză,

Cuvântului coase din stele o gnoză,

L-atinge pe talpă, în urma-i bigotă.

*          *          *

Prelinge-mă, Doamne,-n izvoare de piatră,

În şopot…

Mă doare acest frig de timp,

această muţenie a spaţiului

sparge ochiul dislexic.

Tu poţi îmbrăţişa un miel alb?

Duritatea punctului

cade lasciv, împroşcând

retina cu sânge. Un alb de sânge...

E prea mult fier, prea multe golgote-s

înfipte cu susul în jos.

Stau întemniţat în această închisoare

din carne şi oase,

nervii îmi pulsează în ochiul spart,

iar mâinile îmi respiră…

Sunt cruci ancestrale

închise-n zăvoare

şi-s cruci infernale

în palmele tale,

sunt porţi capitale:

porţile Cerului, porţile Pământului,

porţile Vieţii, porţile Morţii... porţile lui Dumnezeu.

Sunt cruci cardinale cu nouă zăvoare,

îs nouă izvoare cu porţi verticale,

îs degete pale,

sunt semne astrale,

e rug de migdale,

sunt cruci colosale,

îs ochi de petale şi patimi…

De ce-ai lăsat merilor să le crească braţe

albastre până la cer?

Iată, plânge iarna ca nebuna,

răsucind pe degete

glifa unei fântâni cu apă moartă.

Uită-l pe Făt-Frumos-Eschimos!

Cândva te-am păcălit.

Făt-Frumos-Eschimos nu există,

nici merele de răchită nu există.

Doar cai de nisip, cu spinări de balenă,

curg din fântâna cu apă moartă.

În mijlocul ochilor au cea mai pură piatră…