Tu, mamă, parcă n-ai fi fost născută,

Sculptată parcă-ai fi din suferinţi

Şi fericirea ţi-e demult pierdută

Pe lungul drum, de grele umilinţi

spuneai să jertfesc o inimă 

în asfinţit de iubire

să sărut lumina rănită

să-mi citesc destinul

sculptat în nisip

ai vrut să pictez vulturi

pe aripi de colibri

și să mă ascund în mare

colorat în toamna sufletului

să-mi limpezesc tristeţea

ți-ai dorit

cu lacrimi de fecioară

apoi ai fugit rugându-mă 

să nu uit să mângâi uneori 

pietrele din grădina ta

și să mă trezesc dacă voi putea

când vom…

te-ai îmbrăcat relativ

în lumina murdară

ţi-ai aşezat migălos

zâmbetul malefic

şi nici nu m-ai sărutat 

de atât adio

abia puteam să privesc

încleştat de amintiri

sub rochia ta

strălucea ceva

mai puternic

decât verigheta stricată la cerc 

de pe noptieră

inima ta sport decapotabilă

bătea sincron cu big ben

grăbit să caut o câmpie roșie

plină cu jurămintele tale 

am adormit din nou

în plină amiază…

pictez cuvinte albe
amintiri roșii
lacrimi multicolore
vitralii prin mine
cumva să mă umplu
de veşnicie şi de tine

                să adormi  sună la uşă

ţiganca tatuată nike

ghiocul nu minte frumoaso

te vei mărita cu harap roșu

la televizor

s-a anunţat de vreme

și destin

nu te poţi ascunde nici o dată

tu nu ţi-ai amintit ziua

când te-am iubit cel mai mult

pe de rost

îmi place vara asta cu tine

în suflet cimitirul e plin

şi lumânările ard toate amintirile

scrijelite pe sânii…

mă vei găsi la uşa ta

înfrigurat

destrămat

pocăit

disperat adulmecându-ţi paşii

până la ascensor

până la parterul speranţei

îţi vei deschide oare

sublimo

din nou zăvoarele

milostenia

dorinţa

visurile

sau mă vei alunga tăcut

din dragoste

în haosul inventat chiar de mine

din subsolul singurătăţii?

azi facem dragoste acasă

dragostea dragii mei

se frământă ca pâinea

pasional

adânc

frenetic

cu suflet cât cuprinde

dor din belşug

şi speranţă proaspătă

se acoperă cu inocenţă

te închini spre est

şi aştepţi să dospească

până ajunge pe coapse

pe buze

pe ochi

(niciodată mai mult)

aşezi maiaua astfel pregătită

pe tava inimii

presărată…

când vei auzi ochiul meu

şi-mi vei vedea gândurile

vibrând rătacite

prin labirintul cunoaşterii

căutându-te

mirosindu-te

pipăindu-te

să-mi deschizi te voi ruga

galaxia din stânga

ori quasarul din dreapta

şi să-mi spui cuvintele pierdute

cândva de muritori

bine-ai venit

să nu te întristezi însă

dacă nu-ţi voi zâmbi

prin istoriile eului am pierdut

acea parte…

tu jonglezi abracadabra

cuvintele

gândurile

iluziile mele rare dar vii

semeni smerită muștar

pe câmpia armaghedonului

și aștepți în genunchi să răsară

apocalipse din umerii mei

faci lucrurile să pară ce nu sunt

și ceea ce nu e să pară a fi

te joci cu dumnezeu alba-neagra

în grădina lui faci rocada mică

cu o mână îmi arăți perseidele pe dinăuntru

luna pe dos

iar cu cealaltă inimă

neîntinato

înfigi singurătatea…