n-am nici un fel de pretenţii

mârţoaga oricum şchiopătează demult

e prea complicat să-i schimb potcoavele

în speranţa că vreun cui de-al lui Pepelea

îi va vindeca beteşugul

nu-mi rămâne decât

s-o iau de căpăstru şi să merg

cât mă ţin cărările

şi depărtările

până când cerul se va plictisi să privescă

de-acolo din bolta lui

un om c-o mârţoagă.

Viaţa ta dulce de boem 

Blestem să fie? Nu cred eu! 

Ea este un întreg poem

De viaţă şi poate e greu 

Să simţi frumosul şi iubirea, 

Venind spre tine din eter,

Să-ţi definească fericirea, 

Să simţi apoi că-i efemer 

Tot ce trăieşti, dar vezi tu bine, 

Că toate muzele frumoase 

De care eşti înconjurat, 

Cu ochi frumoşi şi gene-ntoarse,

Care te-aruncă în păcat 

Sau care cu talentul lor 

Scriu stihuri pline de simţire, …

atinge-mi, Doamne, sufletul

şi fă o minune

eliberează-l de plumbul secundelor rătăcite

în propria amnezie.

vreau înapoi fiecare clipă

fără mine

mă doare până la oase

neputinţa reîntoarcerii verilor

cu cireşele coapte fără ştirea mea,

numai toamnele răstignite

în doruri

mai bântuie prin amintirile mele

şi-atât!

Circul lumii e în floare,

Adevărul s-a-nvechit,

Iar spoiala nu ascunde

Chipul hâd şi obosit

Al umilelor paiaţe,

Marionete de-mprumut,

Care-şi schimbă Dumnezeul

Cu cioplitul chip de lut.

mă-mpiedic mereu

la jumătatea zborului

dintre mâine şi azi

în încercarea de a dilata secunda

tăcerea mistuie doruri

zidite în pereţii cetăţii

printre ruine

trec paşii mei

într-o litanie de necuprins

se pare că sunt zodie de foc

aşa că va trebui să-mi asum arderea

uneori atât de completă

încât nimicul care rămâne

îmi sfidează materia

noroc cu aerul

care-mi reinventează combustia

si încă ceva

nu suport apa

prea îmi sabotează existenţa

stau la periferia luminii

agăţată de raza ce se stinge

şi-abia mai pâlpâie

în zbaterea-i goală

amintirile despre mine

bat la poarta viselor închise

în cetatea fără nume

şi mă strig urlând mut

ecoul paşilor pierduţi

într-un ieri suspendat

răsună trist şi neterminat

pe drumul ce duce către niciunde

departe undeva,

stau visele mele - fată morgana

răsărită din setea deşertului

încins…

aleatoriu paşii mei

despică secunde

împărţind frăţeşte timpul

jumătate pentru ieri

jumătate pentru mâine

CARPE DIEM

răsună dezacordat

clipa

În zbor peste lume,

Cocorii se-nalţă

În cârduri uriaşe,

Lăsând cerul gol.

Lumina e frântă,

Tristeţea se naşte,

Cocorul din urmă

Mai dă un ocol.

Cu focul din aripi

Brăzdează văzduhul,

Făcând cenuşiul

Să pară mai greu.

Şi dorul din suflet

Îşi cere sărutul

Spre care iubirea

Tânji-va mereu.