Cred că oamenii buni se nasc buni,

nu devin;

sunt plămădiţi din iubirea

a două suflete gemene

şi din dragostea

lui Dumnezeu

pentru noi.

Bunătatea unui om se simte

în vorbe,

gesturi,

tăceri.

Se simte in felul în care

te salută - spunându-ţi

bună dimineaţa

precum clinchetul unui clopoţel

sau bună seara ca şi cum

ţi-ar mângâia

sufletul.

Mereu zâmbeşte, iar zâmbetul lui

e precum deschiderea unui…

Vino- cuprinde-mi inima

cu braţele iubirii!

Nu-mi spune... este toamnă…

Nu te-am văzut
dar te simt;
Chip blând,
suflet frumos
radiind de bunătate.
Poezia este casa
inimii tale.
Înveşmântată
în culorile aurii ale toamnei,
brodate cu raze de lumină
ne călăuzeşti paşii
cu delicateţe
în lumea metaforelor.

Suntem copiii casei tale

şi îţi dorim:

Să ne trăieşti mulţi ani Doamnă a poeziei Vasilisia Lazăr (da Coza)!

Lacrimă de rouă căzută

pe frunza pământului.

Am primit în dar prin venirea ta,

bucuria - trăirii

şi un ocean de dragoste.

Ca un înger de lumină,

ai adus strălucirea din stele

în viaţa noastră.

În ritm de dans ţărănesc reverşi peste noi

parfum de flori de primăvară

şi prospeţime.

Ne odihneşti sufletele în sunetul viorii

cântând balada lui Enescu

şi ne molipseşti de tinereţe.

Esti curcubeul lacrimilor…

E toamnă, iubite,

Afară şi-n gând,

Sunt frunza căzută,

Iar tu-mi eşti pământ;

Aştepţi să te-acopăr

Cu suflet şi dor

Şi vrei să fiu iarăşi

Mirific…

E toamnă, iubite
Şi plouă cu lacrimi...
În suflet – furtună
Şi vânt.
Sunt pasărea tristă
Cu aripa frântă,
Culcuş căutând
Pe pământ.
Iar inima, ca o maree,
Se zbate în valuri
Ce plâng.
Aştept pescăruşii să vină
Pe cordul rănit
De cuvânt.
Zăpezi vin se aşază
Pe frunte
Şi anii nu-i ştim
De mai sunt.
Dar lasă-mi, iubite,
O  toamnă,
Ferită să fiu
De cuvânt.