în jur e târziu

 de astă dată sau de fiecare dată

 rânjind ademenitor liniştea

 e în mine

 inutil

 drumul nu există

 viaţa e doar minutul în care iremediabil cineva îţi calcă în piept respiraţia

 resuscitată

 va dura prea puţin

 zâmbetul e clipa în care uităm

 de ce

 alegem o formă pentru suflet

 ce înseamnă

 că nu poţi să te sprijini de colţul gândurilor

 într-un cerc vicios

 aş curge odată cu lacrimile daca aş…

mă ridic dar mă pierd

în golul privirii

singură

cad 

târziu

să mai ocolesc nu pot

cicatricile

de tăceri

le desprind

dureros

lipite pe tălpile celor care mi-au călcat în suflet

au rămas



în gerul tremurat de ochii închişi

adoarme o zi de care mă tem



să trec



nu ştiu

când sufletul din lacrimi seamănă cu tine…

până la capăt

tot ce-am gândit

dacă treci colţul inimii ai să vezi

viaţa

durează doar cât iubeşti

ai putea crede

dar durerea nu-i doar iluzie

întotdeauna

conţinutul acestui cuvânt

se revarsă peste imperfecţiunea vieţii

(te întrebi)

regăsindu-te în cuvinte

devii

îţi aminteşti şi priveşti înainte

prin ele

tu crezi

eşti tot

dar n-ai timp să citeşti

atingerea …

poezia
e ritmul inimii
într-o rugă
cand sufletul
nu mai e îndeajuns

timpul se-opreşte
cuvintele tresar 
în conturul unui pas
visând clipa
desculţă

prin gânduri
vioara zideşte noaptea
cuvintele
în sunete însufleţite
prin mine

mai răsar stele

departe

se aude furtuna

îmbrăţişarea

era pictată pe suflet

de cuvânt



privind

am simţit rugămintea

culorilor

le-am deschis porţi

pulsând 

se-adăposteau

 

în fiecare spin

neştiut



uneori curg

petale

în lumina frântă

"-de prea multă culoare

nu poţi muri"

mi-au spus



închizând ochii



de-atunci le sorb agonia



ascunsă în nuanţe



am…

între valurile degetelor unduindu-şi cuvintele

m-am lovit de culoarea ochilor tăi

într-o tăcere înfloreau catarge 

în irişi plutirea

pierdută în noi

corabia



respiră furtuna

acestei lumi din adâncuri te fură

cand ceasul orizontului îngheaţă

depărtarea gândurilor alături

de inima fără port

să nu te temi



eşti acasă

în trupul fiecărui gând

au încolţit visele ploii

în…

legată de pietre
fără aripi
la marginea lumii
respir cu privirea
agăţată de tălpile norilor

strivesc parfumul

în cascada
cuvintelor risipite
fire de gând aurit
pe buzele întunericului
inima

se-oglindeşte

în truda degetelor
lanţul pietrelor
fără aripi

în suflet

scriu acum zborul