nisip îmi curgi prin cord

din auricul în ventricul

mi te furişezi în sânge

alergi odată cu el pe circuitul

singurătăţii mele axiomatice

mi-ai legat visele

în celulele tale adn-ul meu

se reinventează clipă de clipă

cameleonic

mi-ai clonat  sufletul

după strigătul tău

am devenit urlet

mor de tine epidemic

incurabil fericit şi nefericit deodată

cineva din mine

poate ultima…

te-ai  sinucis

singură într-o duminică

 goală din culpă

 fără să ştii că dragostea

pe care ai vrut să o îngrămădeşti

 în inima tatuată cu mine

era mult prea ascuţită la capătul ales

 ai rămas brusc uimită

cât de uşor alunecai

în asfaltul fierbinte

 dinaintea credincioşilor lacomi izgoniţi

      de ţipătul meu demonic pe acute

 n-ai spus nimic

te-ai stins…

lângă mine merge trecutul

cadenţăm amici

liniştit

uneori prin întuneric

mă strânge de mână

deschide uşi de nevăzut

când e trist stă ascuns

sub sacoul meu vechi

cocoaşă dureroasă la ploaie

la frig

nu  vorbeşte  nu îl întreb

noaptea doar îi aud oftatul

din perna vecină

poate de bătrâneţe

sau plictiseală mă mint

ştiu că ar vrea să plece

să-mi găsesc singur…

iar adânca mută disperare

sufocantă rece

în care înot vlăguit cu o singură mână

e doar un vis infestat de un coșmar

netratabil

o tragedie greacă repetabilă

pusă în scenă sub umbra timpului

neexistent decât în percepția mea

subiectiv-cauzală

actor și spectator simultan

tu poți fi numai în mintea mea

simbol al perfecțiunii universului

un avatar propriu menit să mă poarte

din viață în…

pe străzi cu tălpile mute

copii îmbrăcați în blestem

mângâie ploaia 

din visurile lor halucinogene

se nasc diminețile goale

nuri evanghelici tunați

speranțe lascive futuriste

uneori din cer cad săruturi de adio

și zâmbete de-a-ndăratelea

nu mai avem măști democrate

nu mai avem virgine la liber

nu mai avem nimic de vândut

doar buletine de vot roșii pe ambele părți

bocanci DNA în…

îngeri damnați pictează clopotnițe înaripate

prin cafasul ochilor încuiați prematur

coconi de fluturi păgâni cântă ave maria

pe o mie de voci

din vitraliile inimii ciobite un întuneric stingher

murmură nesfârșit eli eli lama sabactani

nepăsătoare relativă tu stai suspendată

între lumi pe patru umeri aleși aleatoriu

și aștepți o viză de repatriere akashă

iar mie iubito mi-ai crescut un abis din…

să pun capăt cumva acestui război rece tăcut

în care fiecare din noi stă cu arătătorul armat

să schimb această întâmplare predestinată

unde aşteptarea eonică ne scufundă încet

cu inelarele doar cruţate să împungă cerul

cerşind clemenţa începuturilor de lumi androgine

ţi-aş deveni iubito trup ghemuit de frici ancestrale

sub aluniţa sânului stâng să-mi număr fericirile tartinabile

dimineaţa în patul tău lângă…

poate de la ploaie mă mint cu capul în nisip

atât de mari încât pe strada ta iubito

aud trecătorii spre nimic șușotind complice:

uite niște amintiri care umblă singure

iar uneori câte un copil neatent

trece prin mine alergând cu ceva dinlăuntrul meu

visurile însă mi-au rămas mici mici

oricât de mult m-am străduit să dorm încontinuu

 să le păstrez  parfumul tău încă o veșnicie

sunt atât de mici draga mea și…

eu nu ştiu să te ating te plângi prin univers