Sărat

Îți gust dulci

Mâinile.

Sunt superbe

Fântâni de rouă.

De stup.

Plouă

Și mierea

Se-ascunde în toamnă.

23 10 2012

ȘTEFAN OANĂ

Frauda sentimentală e

Când îți fur tălpile

Să nu mai alergi

Pe spinarea-mi

Frântă.

Furt calificat de cord e

Când iau prizonier pulsul

Și ți-l suflec ud

Mâneci fierbinți

Peste suflet.

Uitarea e

Delapidare neuronală

Stoarsă premeditat

De sânge plin

Despre tine.

23 10 2012

ȘTEFAN OANĂ

Nu îmi mai rupe norii

În reci fâșii de gheață

Nu-mi da otrava-ți caldă

Drept ceai, de dimineață

Nu-mi bate fânul verde

Otavă fără grâu

Și nu mai plânge drastic

Lacrima nu-i un râu

Și nu-mi mai rupe glezna

Când Dumnezeu nu vede

Dă-mi dulce acuma bezna

De-n tine a mă-ncrede.

23 10 2012

ȘTEFAN OANĂ

Viermii închiși

În lanț

Evadează fluturi

Înăuntru de suflet

Spulberat.

Pământul răsare

Doar gânduri

Cu gâtul lung,

Triste lebede

Albe.

Soarta desenează

Dantele uscate

În noroiul uscat

Al mâinilor

Frânte.

19 10 2012

ȘTEFAN OANĂ

Îmbrățișez întunericul

Cu liniștea vorbelor tale.

Răsar stele.

Albul e culoarea

Cea mai pură nonculoare.

Și-mi zâmbești.

Buzele noastre împart cerul

În nori și albastru.

Azi nu o să plouă.

 …

Firavul pui, sărat și crud

Născut din două lacrimi

Ascunse trist  în barbă.

O stâncă ascuțită des

Cu pumnii mult prea strânși

În palme sfârtecate roșu

Scrântite de o treaptă.

Am chip pătat, de apă vie

Cu dinți scrâșniți în maluri

Prăvălitoare-n sus și…

Tăticule de stea

Tăticule de floare

Acolo unde ești să știi

Că aici încă se moare.

Că mugurelul tău voios

E bine – a crescut – e tare

Acolo printre îngeri fii

Mândru, nevoie mare.

Să știi că-ți multumesc…

Vântul

poate fi îmbrățișat

zburând

doar cu degetele strânse

în încheietura inimii.

Și atunci rămâi

fără suflare, uimit,

doar o secundă

nisipoasă-ud

și plină de înțelepciune.

Doar așa

poți întinde pielea

pe dragoste

să se usuce frumos

a…

Am crezut!

Nici nu mai știu ce.

Poate că verde

E doar rugina obișnuită

Dintre degetele de cupru

Ale timpului

Am vrut

Ca mușchii nordului

Să-mi arate unde e sudul.

Nicăieri nu e prezisă

Că iubirea doare

Într-un singur sens.

Poate e obișnuința

Privirii mereu spre vest

Sau rictus de viață.

Iartă-mă floare

Nu știam că-ți sunt

Chiar și…

Odată am visat
că poftele sufletelor
de dincolo de aici
se potolesc doar
prin limbile noastre.

Așa că

dis de dimineață

cu țigara aprinsă
am pus de cafea și fasolea la înmuiat.

Doamne…
ce poftă îmi e
de o viață!

25 08 2012
ȘTEFAN OANĂ

înfipt crud în linie.

triunghiul

ia trei de doi

în pătrate…

fără o mână.

Virgula e doar

o linie tremurândă

întreruptă brusc

fără milă.

Toate veștile bune

au locul de veci

rezervat în spam.

Vreau un punct

rupt în trei…

20 09 2012

ȘTEFAN OANĂ

Crestat, soarele

înflorește trifoi verde

crucificat.

Ziua curge plin

în lacrimi dulci-amar

șiroaie.

Sărut orizontul

pe buze crispate

uscat.

Lumina

e doar negru intens

bâlbâită pe note

de jar.

20 09 2012

ȘTEFAN OANĂ 

Doar dacă…

mi-ar lipsi o inimă

-cea din stânga-

mi-ai da

un ticăit în plus

pentru veșnicie?

Infinitul

nu ne așteaptă,

trece fără virgule

și fără zăpadă.

Dar dacă…

n-aș avea un zbor

mi-ai dărui

o pana fermecată

să planez rotund

în dublu de spirală?

Sau…

hai să oprim timpul

să-mi crească o inimă

în aripa ta.

De ce oare…

De ce au pasarile aripi?

Sunt atât de singure sus.

E prea mult cer… și frig

Pentru un singur zbor.

De câte strigăte e nevoie?

E multă liniște, lină în jos.

Prea multe cuiburi… goale

Pentru un singur ou.

Văzduhul

E doar o singurătate

Pictată frumos în albastru.

18 09 2012

ȘTEFAN OANĂ

Închisorile zeilor

colcăie de păcate

neîmplinite demult.

Lanțurile gleznelor

pulsează de libertate

în fiecare, ruginită, za.

Comuna primitivă

ne-a inventat focul

să putem arde strașnic.

Avem palmele tocite

de bataia pasului pe loc

în așteptarea sentinței.

Capul plecat

are un singur gât viu

în bătaia puștii.

Norii nu sunt solizi,

ci…

Păianjenii țes vertical,

plasă, încrucișat negru

peste pulsarea luminii,

sclipirea de timp urlă.

Vântul răsucește umbre

de șanț în podul palmei

înverzind aprig trandafirii

dedesubt de tălpi deocheate.

Rob dalelor sunt strașnic închis

între pământul reavăn și piatră

cânt din strună de verzi rădăcini

și bat apa să susure verde a iarbă.

Oare de ce ne lasă moartea

să facem…