Acum sunt treaz, pământul doarme încă

se-aude-un stol de păsări printre nori,

un curcubeu din cer privirile-şi aruncă

pe frunzele pătate de umbre şi culori.

E-o simfonie-a ploii cu fulgere-n lumină

ecoul unui tunet s-a prăvălit în munţi,

iar stropii ce lovesc miresme fără vină

răsfrâng ca în oglindă zulufii tăi cărunţi.

Mă-mpiedic de cuvinte ca soarele în seră

captiv între panouri înşurubate-n vis,

şi-n simpla mea…

cu tot alaiul de clipe

le umplem cu noi insuficient și sigur

e trafic intens de umbre pe calea sufletului

prioritate au visurile care respiră artificial

și adâncimea golului lăsat de-o iubire sfârșită

e sec totul în jur și uscăciunile își caută pădurea

să moară de tot

nu mai plouă cu fericire demult 

fabrica de nori a intrat în colaps 

efectul de…

Trezindu-se el simte că-n nădragi,

ceva precum o sevă se prelinge

îi vine-un gând uitat, senzaţii vagi

simţind că-l strânge frica de laringe…

Mierla şi privighetoarea

Au dat sfoară prin boscheţi…

mi-e atâta iubire în jur

fluviul nu-mi cunoaște vina

mângâie lumina și mi-o trimite

ca-n zilele când mestecam smochine

privindu-te galeș

în timp ce-ți aruncai poeziile

de parcă toți fluturii și-ar fi găsit adăpost

în plămânii mansardei

și noi respiram zboruri, iubitule

aerul își scutura epoleții

și cu generozitatea unui comandant

ne îmbrățișa pe rând…

amintirile. Le-am aşezat vreasc cu vreasc

şi le-am înălţat în jurul meu, până la nivelul

copacului din mine. Nu-mi trebuia 

decât scânteia care să poată aprinde

focul. Sângele îmi era gazul. L-

am

picurat

din

norii

ochilor.

Şi ard. Şi ce vâltoare. Nu vă apropiaţi.

Veţi arde înainte să vă aşezaţi

locul (vostru). Bucuraţi-mă. Priviţi doar, 

cât încă focul 

nu m-a…

plimbam după mine un târg cu plumerii

trebuia să-l duc spre nordul inimii știam că vor coborî pustnicii să-l admire

poate foloseau seva la stâlpul luminii cine știe

eu nu voiam decât particule din strângerea de mână

răscolitoare până la scrumul zilei



era noapte așadar trebuia să sparg o oglindă

să-mi înfășor teama de cioburi

în fiecare stea cineva ținea un discurs nu înțelegeam nimic

cred…

eu

în alte roluri aproapele și departele meu

amândoi degustători ai fructului oprit ca și mine

pelicula am primit-o în dar

un scutec din partea universului

trebuia să mă topesc undeva și să curg

sferic mi s-a întâmplat să fiu

dintr-un punct am ajuns mai larg

trecând printr-un început

printr-un sfârșit de prea multe ori

ca să mai…

Poate că ai dreptate, poate chiar aşa este

branhiile ce mi-au crescut cât am trăit în ochii tăi

nu mă mai ajută

s-au sufocat de tristeţe, de neajunsuri

mi s-au lipit de corp ca o rochie de mireasă

albă şi udă

nu pot respira decât prin orificiul lăsat

de ultimul tău zâmbet, e prea puţin

mor în fiecare zi câte puţin,

tu înfloreşti în umbra lacrimilor mele

sunt prea multe păduri între noi doi

cerul a sărăcit de stele

sufletele noastre bolnave…

spuneai repede

 roşu

prima să îţi alegi culoarea

să îţi împletească dorinţele

să te lipească de lună

de parcă lumina

 coborâtă timid

pe coapsele tale

te-ar fi putut picta vreodată

pe tine

 cu întuneric

ne  jucam

condamnaţi la eternitate

într-un carusel din mijlocul fricii

iar unghiile tale înfipte adânc

în spatele…

cenzurat

zâmbetul a căzut 

în fiecare picur al hohotului de plâns

gustul iluziei

a-nchis drama

în călimara cu șiraguri de cuvinte

risipite

curg lacrimi albastre

evadate din apocalipsa inimilor rupte

imensitatea porților le-a zdrobit

culorile

s-au prelins în secvențe de lumină

firimituri la masa zeilor

(poate) inseparabile reflexii între două gânduri dezbrăcate de zbor

îmi închid…

plouă cu sunete din cerul plângăcios

răsucind gândurile noastre

aproape incolore din cauza unor pauze între ele

ale tale prin mine despică umbre

ale mele prin tine despică singurătăți

le-azvârlim în focul fracțiilor 

gustăm echilibrul astfel

pe-o felie de timp unsă cu ceva dulcețuri expirate

acum-ul pare o floare de mai 

întinsă pe-un câmp galben…

nu  l-am înțeles niciodată

pe Dumnezeu...

L-am scris cu „d” mare

El mi-a spus să-l scriu cu D mic

dar să-L respect mai mult

m-am dus la biserică mai des

și  El mi-a zis că vin degeaba

dacă nu-L am în suflet

și m-am uitat în suflet

eu Îl vedeam

credeam că e acolo

spunea că este peste tot

deci trebuia să fie și acolo

în sufletul meu

și atunci...

oglinda...

mă întreba

de ce te…

nu n-am să-ți cer sufletul înapoi

 cel puțin în mâinile tale încă respiră

 în mine i-a murit până chiar și locul în care

 mi-l așezase Dumnezeu să stea

 într-o zi de Mai parcă era cu o viață înainte de tine

 astăzi acolo nu mai crește nici iarba

 și toate cuvintele mele

 se usucă și cad...

am spart din coajă şi sâmburii am scos 

cu răul din mine să mă fierb în oala

cu mucenici îngheţaţi de

patimi lumeşti

şi

rugă să-nalţ la El

să mă ierte

şi

voi să mă iertaţi.

Vă rog.

Mulţumesc.