ca un joc de puzzle am primit-o în urmă

cu o clipă de o viaţă şi prins în vraja ei,

ca un copil,

în grabă,

aşez piesele una după alta,

cu albastrul sus

şi  

roşul jos şi am găsit (şi) inima. Era în celălalt

capăt de drum al clipei

şi nu ştiu

de are sufletul în ea  

să sufle peste tabloul meu

sau peste mine. Aştept.  

ai plecat de acasă și vântul răscolește perdeaua  verde

ferestrele sunt deschise

le-ai uitat sau poate că liniștea trebuia să intre

sub clătita uitării toate se rotesc ieri-ul devine și mai ieri

se poartă praful în straturi din ce în ce mai groase

pelicula trebuie să astupe toate câte-au fost

viii și-aruncă duhul la granița dintre lumi

când îngerii stau de…

detest iarba halucinantă

care îţi creşte din ochi

privirea aceea persiflantă

iederă siliconată

în jurul căreia se rotesc

nori aselenizaţi

mâinile ca două cratere

pline de lavă

(cu o singură atingere

îmi scutură cenuşa

din plete spre ceafă)

anduranţa ta patetică

eroismul trivial

gura prin care înoată

peşti muţi

cuvinte lichefiate

mai vine iubirea monodeistă

în vizită la tine  camuflată în…

Tu vrei să îmi vorbeşti de fericire,

de nestatornicia stâncilor sub cer,

de nefirescul crez în amăgire,

de puntea-ntre prezent şi efemer.

Eu doar te-ascult şi vreau să fie bine

în tot acest miracol pământesc,

unde se nasc amurguri cristaline

când vulturii-ntre stele se rotesc.

Adorm cum ştii, ţinându-ne de mână

rugându-te în şoaptă să vorbeşti,

eu plec în vis spre altă săptămână

din calendarul sferelor…

Unde-i oare vârsta anilor cei tineri?

Mai răsare lunea într-o zi de vineri?



Nu mai sunt dorințe, aripi să-și găsească-

Oboseala minți-i faptă omenească?



Unde îmi e clipa înălțării pure?

De ce tace cucul dragul de pădure?



Se mai pot întoarce drumuri neplecate?

Pot găsi misterul porții ferecate?



La izvor de sete, cine să m-adape,

Când pândește bruma freamătu-n din cetate?



Sub ferestre stinse, menestrel…

E prea scurt zbuciumul flămând 

și zâmbetul indiferent 

al existenței.

Oamenii dansează în fiecare zi,

fiecare dansul și-l știe

în papuci din hârtie glase

cu diamante ciobite de praf

sau își vând emoții pe doi bani

în colț la librărie.

Între virgulă și asfințit

își plătesc factura la apă

și pleacă în drumul lor.

Se-ntind uneori pe iarbă,

își aduc soarele de…

văd o lume
trezită
prin ochi de nisip

întemnițat
în cavernele
Egiptului de aur
floarea de cactus
m-a înțepat
cu amintirea faraonilor
lăcrimând
în existență Nilul

piramidele
m-au mușcat
de palme
să simt
ce au simțit
sclavii lor

timpul
se oprește
floarea de cactus
se inchide
o cuprind de petale
și pictez Egiptul
în safir

orpheu şi euridice

râuri curg din părul tău,

râuri de platină, râuri de stele şi de lumină,

din glezna ta răsar păduri  de tei

din ochii tăi ţâşnesc laseri de dor,

din gura ta,  izvoare…

nu ştiu unde s-au ascuns. E un an

cu un infinit de clipe de vieţi

de când doar tăcerea mi-o scrijelesc

pe suflet ţipând adâncul din albastru

cu roşu pătat pe cerul

dintr-un cearceaf

cu perfuzii

şi

branule-nghesuite

de stele ce-mi şoptesc viaţa de după

banca pe care stau

şi

privesc florile înălţate la crucea

ce o port la gât

de la tine.     

Sunt tot aici, nu m-am desprins din mine

copacii printre gânduri târziu înmuguresc,

şi-mi este dor s-ascult pe cel care nu vine

de teamă că în lacrimi privirea i-o rănesc.

Adorm pe câte-o pleoapă în nopţile cu lună

şi las deasupra mării un pescăruş în zbor,

când valu-i doar o umbră rănită de furtună

în trecerea spre ţărmul din visul tuturor.

Am vaga bănuială că nu doresc să-nfrunte

pe cei rămaşi cu mine, aceiaşi zei…

Orașul monolit înghite zile histrionice

ca pe niște larve minuscule

canicula își întinde lasciv tentaculele

pe trotuarele mirosind a fast-food

aleile parcului descalță oameni

îmbrăcați uniform

iarba crește pe birouri

artificial

funcționarii tund gazonul anti stres

din vitrine zâmbesc manechine rodate

pe bănci oamenii străzii se confundă

cu statui inerte ce împânzesc orașul

mercantil

par sculptate de însuşi Rodin…

întoarcere

adesea mă întorc în sat

să-mi scutur sufletul de rouă,

la poartă lacătu-ncuiat

îmi frânge inima în două.

e tristă prispa de-altădată,

fântâna doarme pe tălpar,

a căzut cerul pe poiată,…

trupul tău pe marginea patului

ochiul

un vampir rănit

bea și ultima picătură rotundă

iederă

dimineața se  cațără pe ferești

să-și taie venele

 …

Coboară din maimuţă

gândul prin îndoieli murmurate în şoaptă:

mă prinde,

nu mă prinde,

mă prinde

sufletul în braţe la sosirea  

în grădina iubirii

sau

trebuie să sparg zidul mărginit

de dorul amintirii (ne)trăite?

Mă prinde,

nu mă prinde,

mă prinde...   

plâng

am deschis cutia pandorei

fulgerul a făcut întuneric

mi-a deschis inima

și mi-a legat sufletul

cu fulgi de plumb

nu pot picta cu negru zăpada

dar pot închide într-un cerc

un pătrat

rămâne legenda unei încercări

soldații fac stânga-mprejur

sau

dorm la drapel

onor?

Printr-un veac atins de sete amândoi am colindat, 

Nimeni n-a urcat ca tine pe un gând filigranat;

Mi-ai adus izvoare-n suflet cât cu visul nu cuprinzi,

Iar acum întreg văzduhu-i broderie de oglinzi.

Muritoare ești minune, mi-ai șoptit, însă nu știu

De ce murmurul colibri stă în lanul meu târziu,

Când respiri aprinzi tot cerul, ochii verii sunt de vină,

Au văzut cum plimbi misterul printr-o arșiță divină!

Măsurasem…

paşi pe aer când spun te iubesc

din mâini mi-au crescut iar aripi

prin păr

curge Dunărea

estuarele ne-hotarele

păsările mi s-au ascuns în minte

şi pun la cale un zbor

cerul de sus iar e jos

m-a-mbrăţişat

m-a modelat

cu palme albastre

ZiFrumoasă (Mihaela Călin )

26.VII.2014