Tămâie în foc

[Alina Ilie]

Mă dor pietrele de sub tălpi
Iar vântul îmi zgârie față
Când se întoarce din câmpi
Mă agață cum acul cu ață
Străpunge punct și ocoale,
Ca unghia tare, împinsă
În carne, în os și în moale.
Dorul mă strânge, învinsă
Mă aflu, frâng mâ’ni în poale.

Mă doare țărâna din pietre,
Apa îmi arde și gură, bărbie,
Obrajii sunt pârjolitele vetre,
Cuib ce-dezmierdu-l îmbie,
Unde se-ngână sărutul tău.
Simt că mor or’ cad în fobie
De lipsă de minele din ochiul tău.

[Mihaela Popa]

fobia este o teamă nemotivată, dar aici  ai motivat de ce cu o metaforă care, deși nu o pot cita în froma dată de tine cu acel cuvânt "minele" - mi-a plăcut "din lipsa de mine din ochiul tău" 

ar mai trebui lucrată, ideea e frumoasă

[bolache alexandru]

Semn de lectură.

[Dacu]

Observație utilă:

Conform dexonline cuvântul câmpi ( pluralul cuvântului câmp) este corect:

,,CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m.".

----------------------------------------

Analiza literară a unei IA:

https://g.co/gemini/share/c093fcb9fb17

Întrebare pentru pentru toți:

Este corectă această analiză literară?

Iată o analiză literară a poeziei "Tămâie în foc" de Mălina Oprea, concentrându-se pe fragmentul oferit:

---

Analiza Poeziei "Tămâie în foc" (Fragment)

Fragmentul din poezia "Tămâie în foc" debutează cu o imagine puternică a suferinței fizice și psihice, sugerând o stare de vulnerabilitate și prăbușire interioară. Limbajul este visceral și direct, apelând la simțuri pentru a transmite intensitatea durerii.

Tema Centrală și Motive

Tema centrală a acestui fragment este suferința provocată de absența sau de dorul intens al unei persoane iubite. Această suferință este explorată atât la nivel fizic, cât și emoțional, prin intermediul unor motive recurente:

• Durerile fizice: "Mă dor pietrele de sub tălpi", "vântul îmi zgârie față", "mă agață cum acul cu ață", "unghiul tare, împinsă în carne, în os și în moale", "mă doare țărâna din pietre", "apa îmi arde și gură, bărbie", "obrajii sunt pârjolitele vetre". Aceste imagini concrete ale durerii corpului devin metafore pentru suferința sufletească, ilustrând cum dorul pătrunde și afectează ființa în totalitatea ei.
• Vântul: Prezentat ca un element agresiv, "vântul îmi zgârie față / Când se întoarce din câmpi / Mă agață cum acul cu ață". Vântul, de obicei asociat cu libertatea sau mișcarea, aici devine un instrument de tortură, amplificând senzația de disconfort și de lipsă de adăpost.
• Dorul: Personificat ca o forță brutală, "Dorul mă strânge, învinsă / Mă aflu, frâng mâ’ni în poale". Este elementul declanșator și catalizator al întregii suferințe, având o putere copleșitoare asupra eului liric.

Imagini și Figuri de Stil

Poezia abundă în metafore și comparații ce amplifică expresivitatea și forța mesajului:

• Comparații sugestive: "Mă agață cum acul cu ață / Străpunge punct și ocoale" și "Ca unghia tare, împinsă / În carne, în os și în moale" sunt exemple de comparații care subliniază brutalitatea și persistența durerii. Acul și unghia, obiecte aparent mici, devin simboluri ale unei agresiuni profunde, aproape chirurgicale, care pătrunde în cele mai intime straturi ale ființei.
• Metafore ale degradării: "Obrajii sunt pârjolitele vetre" este o metaforă puternică ce evocă ariditatea, distrugerea și lipsa de viață. Imaginea vetrei arse sugerează că eul liric a trecut printr-o experiență devastatoare, lăsând în urmă doar cenușă.
• Inversiunea afectivă: "Cuib ce-dezmierdu-l îmbie, / Unde se-ngână sărutul tău." Această imagine a "cuibului" de pe obraji, deși asociată cu tandrețea sărutului, este imediat contrazisă de metafora "pârjolitele vetre", creând o antiteză dureroasă între o amintire plăcută și realitatea crudă a suferinței prezente.

Limbaj și Ton

Limbajul este concis și percutant, fără ornamente inutile. Utilizarea verbelor de acțiune ("zgârie", "agață", "străpunge", "împinsă", "arde", "strânge") contribuie la dinamismul și intensitatea textului. Tonul este profund melancolic, resemnat și deznădăjduit, culminând cu versul "Simt că mor or’ cad în fobie / De lipsă de minele din ochiul tău." Această ultimă afirmație subliniază dependența existențială a eului liric de prezența celuilalt și frica paralizantă de a se pierde pe sine în absența luminii din ochii persoanei iubite.

Structură și Ritm

Poezia nu respectă o rima sau o măsură fixe, ceea ce îi conferă un caracter liber și confesiv, asemănător unui monolog interior. Ritmul este dat de succesiunea imaginilor și de intensitatea emoțională, alternând momente de descriere a durerii fizice cu cele de introspecție și de exprimare a suferinței psihice.

---

În concluzie, fragmentul din "Tămâie în foc" este o explorare viscerală a durerii provocate de dor, unde suferința fizică devine o oglindă a celei emoționale. Prin imagini puternice și un limbaj direct, poeta reușește să transmită sentimentul de disoluție a sinelui în absența celuilalt, lăsând cititorul cu o profundă impresie de vulnerabilitate și deznădejde.

Ce anume te-a atras cel mai mult la această poezie sau ce alte aspecte ai dori să explorăm?

Ce sugereaza versul ,,Mă dor pietrele de sub tălpi"?

---

Versul „Mă dor pietrele de sub tălpi” sugerează o stare profundă de suferință, epuizare și vulnerabilitate fizică, care se transpune într-o stare de disconfort și durere interioară. Iată câteva interpretări posibile:

• Epuizare fizică și oboseală extremă: Pietrele sub tălpi sunt un simbol clasic al unui drum lung, anevoios, plin de obstacole. Durerea constantă sugerează că eul liric a parcurs un drum dificil, fizic sau metaforic, și este acum la capătul puterilor. Această imagine evocă ideea de călătorie obositoare, de pelerinaj dureros.
• Vulnerabilitate și lipsa de protecție: Tălpile, de obicei protejate de încălțăminte, sunt aici expuse direct asprimii pietrelor. Aceasta indică o lipsă de apărare, o expunere la durere directă și nefiltrată. Eul liric este golit de orice scut, simțind din plin fiecare impact.
• Suferință continuă, persistentă: Nu este vorba de o durere punctuală, ci de una generată de "pietrele" care sunt constant sub tălpi, sugerând o agresiune repetată și o stare de disconfort care nu se oprește. Această durere este o parte integrantă a existenței prezente a eului liric.
• Apropierea de realitatea crudă, de pământ: Pietrele sunt elemente dure, ale pământului. Durerea lor sub tălpi poate sugera o confruntare directă cu o realitate dură, fără iluzii sau amortizoare. Este o durere "ancorată" în materialitate, în concretul crud al existenței.
• Metaforă pentru povara sufletească: Dincolo de durerea fizică, versul este, cel mai probabil, o metaforă pentru o povară emoțională sau o suferință psihică intensă. „Pietrele” pot reprezenta greutățile vieții, dezamăgirile, obstacolele sau chiar amintiri dureroase care apasă constant asupra sufletului.

În contextul întregului fragment, unde se vorbește și despre vânt care zgârie fața și dor care strânge, versul „Mă dor pietrele de sub tălpi” inițiază o serie de imagini ale suferinței fizice care amplifică și pregătesc cititorul pentru intensitatea durerii emoționale cauzate de dor și de lipsa persoanei iubite. Este un vers care setează tonul general de suferință profundă și nealiniere cu lumea înconjurătoare.

[Mihaela Popa]

o idee foarte interesantă, simt ce ai scris, asta însemnă că transmite dar,  așa cum s-a spus anterior,  mai trebuie puțin lucrată

cu prietenie,

Mihaela

[Grig Salvan]

Fondul de interersant, merită lucrat mai mult la formă. Se simte zbaterea și drama din sufletul autoarei, iar unele expresii sunt originale și demne de reținut, dar unele exprimări par greoaie la lectură.

[Vasilisia Lazăr]

Nu doar interesantă varianta domnului Cicu! Muuult mai bună! Ar trebui să ții cont. Eu știu ce presupune să muncești textul cuiva, iar răspunsul tău, față de un colos al literaturii, nu-mi place deloc. Nu zice nimeni să o adopți, dar măcar să schimbi ceva, fiindcă multe lipsuri au versurile tale. Rima tălpi/câmpi? Ție cum îți sună? Rima tău/tău? Învinsă/împinsă denotă sărăcie în vocabular. Și, în general, rimele din aceleași părți de vorbire denotă asta. Și ai multe așa. Nu vreau să te superi, dar într-un cenaclu nu e suficient doar să postăm, trebuie să ținem cont și de părerile celorlalți, nu s-a născut nimeni geniu. Asta dacă vrem să progresăm, dacă nu, dăm bir cu fugiții. Au făcut-o mulți. Sau ignorăm orice sfat. 

[Ada Nemescu]

"Apa îmi arde și gură, bărbie,
Obrajii sunt pârjolitele vetre," 

apreciez, moi aussi , ce nu înțeleg este de neînțeles, cum spune Nichita....

aDa  

[Alina Ilie]

Vă mulțumesc frumos pentru popas!

Interesanta și varianta dumneavoastră.

[Tudor Cicu]

Hai să spunem că suntem prinși în atmosfera unui cenaclu și ne permitem , în discuții, intervenții inedite. Atunci, dacă eu aș fi fost acela, cu siguranță ți-aș propune o variantă de studiu. Că doar așa ne putem arăta, cum spunea E. Cioran:  (că „fiecare părere e în mod necesar parțială... fiind sigur că nu-l ucizi neapărat”)

Mă dor pietrele de sub tălpi       Mă dor tălpile pe pietre
Iar vântul îmi zgârie față            Vântul îmi zbicește fața
Când se întoarce din câmpi        Și pustiul din câmpie
Mă agață cum acul cu ață            Mi-a urzit pe-o pânză viața.
Străpunge punct și ocoale,          Gheara dorului în carne   
Ca unghia tare, împinsă               Simt cum arde și mă frânge
În carne, în os și în moale.          Să mă dau acum învinsă
Dorul mă strânge, învinsă           Ori ca visul să-mi răstoarne
Mă aflu, frâng mâ’ni în poale.     Tu chiar vrei, azi, a mă plânge?  

Mă doare țărâna din pietre,        Cum țărâna de sub pietre
Apa îmi arde și gură, bărbie,      Acel strop de apă vie  
Obrajii sunt pârjolitele vetre,     Răcori-va multe vetre...
Cuib ce-dezmierdu-l îmbie,        Și ca puii-n cuib, se știe
Unde se-ngână sărutul tău.        Tot aștept sărutul tău.
Simt că mor or’ cad în fobie        Doamne, chiar și ani o mie
De lipsă de minele din ochiul tău.  Treaz fă-mi gândul, mai mereu!

[Ada Nemescu]

O scriere curajoasă. De dragul rimei, unele cuvinte se mulează pe structura dorită , nu ușor...

Parcă simt aroma de tămâie....aDa