Întregul

[Corina Militaru]

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit. A fost un tânăr frumos cum nu s-a mai văzut, deştept cum nu s-a mai pomenit, priceput la toate şi bun la suflet. Acest tânăr trăia într-un sat departe, departe, fiind iubit şi respectat de toţi locuitorii aşezării.

Dar într-o dimineaţă ca oricare alta, ceva se schimbă. Tânărul nostru se trezi trist. Ceva îi lipsea. Nu ştia ce. A trecut o zi, încă una şi încă una. Acea tristeţe nu-l părăsea. Atunci tânărul luă hotarârea să plece în lumea largă să caute ce-i lipsea. Au plâns toţi oamenii aşezării când au auzit vestea, dar l-au lăsat să plece. Au înţeles că el trebuia să găsească acel lucru pentru a fi fericit. Tânărul şi-a luat câteva merinde şi a pornit la drum, nu înainte de a le promite celor lângă care trăise până atunci că, se va întoarce după ce va găsi ce căuta.

A mers zile în şir, a văzut aşezări multe, dar lucrul căutat nu se arăta şi el devenea din ce în ce mai trist. Până într-o zi când, pe drumul lui a întâlnit un om urât cum nu s-a mai văzut, prost cum nu s-a mai pomenit, neîndemânatic şi rău la suflet. Tânărul l-a întrebat pe acesta cum trăieşte şi cum se simte, vazându-l atât de diferit faţă de el. A fost foarte uimit să afle că omul întâlnit nu cunoştea tristeţea, nu trăise şi nici nu înţelegea ce înseamnă acest sentiment. Atunci tânărul nostru, care-şi dorea cu ardoare să vadă cum este viaţa fără tristeţe, i-a propus străinului să-l lase pentru un timp să trăiască în trupul lui, oferindu-i în schimb trupul său. Nici nu termină bine de zis străinul că este de acord că, în jurul lor se stârni ca din senin o mare furtună. Un vârtej de lumină şi întuneric îi cuprinse, iar după câteva secunde totul se stinse şi o adâncă linişte se aşternu. Când cei doi s-au dezmeticit, cu mare uimire au constatat că, dorinţa le fusese îndeplinită şi frumosul se transformase în urât iar urâtul în frumos. S-au bucurat ei mult şi după ce s-au înţeles să se reîntâlnească în acelaşi loc după un timp, au plecat fericiţi fiecare pe drumul lui.

Şi astfel cum vă povestesc, tânărul nostru a devenit urât cum nu mai exista, prost cum nu s-a mai pomenit, neîndemânatic şi rău la suflet. A călătorit el mai departe fericit că tristeţea îl părăsise. Nu avea astâmpăr, iar pe drumul lui a speriat oamenii cu urâţenia lui, a distrus multe lucruri cu neîndemânarea lui, a uimit multă lume cu prostia lui, a facut mult rău cu răutatea lui. Nu-şi găsea locul, peste tot era în trecere pentru că nimeni nu-l dorea în preajmă.

Într-o dimineaţă ca oricare alta, ceva se schimbă. Tânărul nostru se trezi din nou trist. A trecut o zi, încă una şi încă una. Acea tristeţe nu-l părăsea. Şi atunci s-a gândit el să se întoarcă acasă, unde putea găsi alinare la oamenii aşezării de unde please demult şi care încă îl mai aşteptau cu drag.

Zis şi făcut. A pornit la drum, a mers, a mers multă cale, până când într-o zi a întâlnit un tânăr frumos cum nu s-a mai văzut, deştept cum nu s-a mai pomenit, priceput la toate şi bun la suflet. L-a privit îndelung şi deodată şi-a amintit de prima lor întâlnire şi de învoiala făcută. Şi tot cercetând tânărul întâlnit, se descoperi cu uimire pe el în acela şi înţelese deodată că, tristeţea lui era dorul de partea din el lepădată cândva demult, când trăia în aşezarea de unde plecase.

Şi atunci cu atâta ardoare îşi dori să fie întreg, la un loc şi frumos şi urât, la un loc şi bun şi rău, la un loc şi deştept şi prost, la un loc şi îndemânatic şi neîndemânatic, încât ca din senin în jurul lor s-a stârnit o mare furtună. Un vârtej de lumină şi întuneric îi cuprinse, iar după câteva secunde se aşternu o adâncă linişte. Când se dezmetici, tânărul nostru era singur, dar întreg.

Bucuros că a găsit leacul tristeţii s-a întors acasă şi a trăit fericit până la adânci bătrâneţi, iar povestea lui s-a transmis din om în om până în zilele noastre.

[Elena Mititelu]

O poveste frumoasă ... găsirea leacului tristeţii! Măcar citind poveşti o găsim!! Felicitări!!

[Corina Militaru]

Bucuroasa de timpul acordat.

Multumesc!

Cu prietenie,

Elena Mititelu a spus :

O poveste frumoasă ... găsirea leacului tristeţii! Măcar citind poveşti o găsim!! Felicitări!!