Mulţi nutriţionişti veritabili atrag atenţia asupra unui aspect căruia nu prea îi dăm importanţă, iar snobii şi simandicoşii îşi fac un titlu de glorie încălcându-l: cele mai benefice produsele naturale destinate consumului curent (apă, fructe, legume, plante medicinale, carne, lapte, ouă etc.), sunt cele obţinute din solul zonei de naştere al fiecăruia dintre noi, ori din proximitate, fiindcă se spune că, la naştere, fiecare primim pentru toată viaţa anumite caracteristici, anumite amprente şi energii specifice acelei zone. Cine ştie ce alchimie absconsă, încrustată genetic, face ca doar în/din aceste produse locale organismul nostru să găsească exact, ca într-un joc de puzzle, componenta ideală pentru o viaţă cât mai armonioasă, fizic precum şi spirituală. Deja şi pentru norocoşii ce trăiesc în locul în care s-au născut, lucrurile sunt uşor deformate. Bunicii noştri semănau seminţe obţinute de ei, nu aduse de bulgari, de turci, de olandezi… Pomii, via, porcii, vacile, găinile ş.a. erau soiuri/rase indigene, cel mult zonale. Dar ce ne facem cu „înstrăinaţii” de bătătura casei părintești – sătmăreni şi suceveni veniţi în Capitală, dobrogeni plecaţi în Banat, bănăţeni (recunoaştem, cazurile acestea-s foarte rare!) „emigraţi” în ţinutul Covurluiului? Chiar şi aşa, cum spuneam la început, simandicoşii nu mănâncă produse autohtone şi nici măcar din cele aclimatizate, ci doar pui întregi și pulpe de curcan din rezerva armatei americane, orez chinezesc, vin portughez, pere argentiniene, dar, mai presus de toate, numai banane, curmale, ackee, durian, kiwi, rambutan, avocado, physalis, jabuticaba, ananas, miraclefruit, mango, aguaje din ţări unde batăr degetul nu l-au pus pe hartă. Nu fac aici o pledoarie pro domo sua şi nici nu spun să nu ne delectăm din când în când cu astfel de delicatese, însă e spre binele nostru ca în locul acestor alimente din import și a fructelor exotice să predomine în meniul obişnuit, pe cât posibil, produsele din gospodăria proprie, plus: murea, zmeura, afinele, frăguţele, căpşunile sălbatice… astfel ca noi şi copiii noştri să nu mai avem, de la vârste fragede, boli de nutriţie, dezechilibre hormonale şi energetice. Aşadar, ştiau ce ştiau grecii antici, atunci când au creat mitul gigantului Anteu, fiul zeiţei Geea (Terra), care era invincibil, deoarece ori de câte ori atingea ţărâna – trupul matern – căpăta forţe noi, şi doar cunoscând aceasta, Herakles (în cazul nostru, civilizaţia fiind cea care ne depărtează de pământul-mamă) l-a putut ucide, ţinându-l în timpul luptei, suspendat în aer…

          În volumul online de poezii, realizat de Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE – Hamal în portul visurilor – poetul Alexandru BOLACHE, un adevărat nutriţionist întru poezie, ne îndeamnă să degustăm din lirica universală, trecută prin filtrul gândirii sale, dar mai ales ne pune sub ochi sufletul său curat de român, parte intrinsecă din pajiştea liricii româneşti, atât de sănătoasă şi de benefică fiinţei noastre.

          Am citit, m-am revigorat!

Vizualizări: 458

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Sunt efectiv copleșit! Mulțumesc doamnă Vasilisia și domnule Lazăr da Coza. A fost o surpriză colosală. M-ați primit aici și m-ați făcut să mă simt ca între prieteni, iar acum mi-ați adus această bucurie. Gina Zaharia și administratorii au făcut și desfășoară o muncă uriașă. Mulțumesc încă odată !

Prietenilor - cu bucurie!

Ne revigorăm!

Un mare MULȚUMESC Ginei, pentru selectul cuvânt-înainte, și albinuțelor pentru trudă!

Drag,

da Coza

Poezia e cea care ți-a oferit acest volum, Alexandru, iar coperta e veritabilă! Poetul și graficianul merg la pas pe culoarele Însemnelor. Ce frumos!

Admirație!

Da Coza, cuvântul meu s-a scris singur, vinovată e tot poezia!:)

Încântător cuvânt înainte pentru o carte cu poezie originală, extrasă din rădăcinile autorului, așa cu  spune Ion da Coza. Foarte interesantă analogia dintre prezentare și carte, de fapt întrunesc un tot.

Felicitări, Alexandru Bolache!

Sofy cu drag!

Felicitări!

Felicitări, Alexandru, și spor pe mai departe!

Mulțumesc prieteni pentru tot.Mulțumesc doamna Sofia Sincă pentru ajutorul acordat mulțumesc și celorlalți administratori care au criticat orice vers până când acestea au luat această formă. Așa cum spunea Gina aici mă simt acasă.Mulțumesc doamnei Vasilisia și domnului da Coza , Corina Militaru,Mihaela Boboc,Ana Câmpeanu și Iris Marinov și nu în ultimul rând tuturor celor care au rupt o clipă și au comentat textele mele . Acest lucru m-a făcut să merg mai departe...

Felicitări, Alexandru, pentru volumul online! Felicitări şi celor din administraţia siteului!

Succes în continuare!

Cu stimă,

Felicitări, d-le Bolache! Foarte frumos volumul! Felicitări și pentru grafică!

Felicitări d-nei Gina Zaharia pentru cuvântul deosebit, felicitări d-lui da Coza pentru prezentare, felicitări tuturor! E minunat ce faceți aici.

Cu admirație, Dorina

Mă bucur ca un copil pentru această surpriză! Mulțumesc tuturor acelora care au participat la realizarea acestei bucurii. Cu stimă și recunoștință pentru munca depusă , Alexandru Bolache.

Felicitari, autorului si lauda celor din administratie!Consideratie!

Foarte frumos! Felicitări tuturor celor implicaţi în acest proiect!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Despre ea a lui Lia Teodora Ianto
cu 9 ore în urmă
Tudor Cicu a contribuit cu răspunsuri la discuţia In memoriam: Ion Roșioru (partea a II-a) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Fulger în doi timpi) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 18 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Ada Nemescu
cu 18 ore în urmă
Lui Grig Salvan i-a plăcut videoclipul lui Ada Nemescu
cu 18 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Verzi a utilizatorului Ada Nemescu
cu 19 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Verzi a lui Ada Nemescu
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog autumnala 2 a lui nicolae vaduva
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog autumnala 3 a lui nicolae vaduva
cu 19 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Bună seara! a lui C.Titi Nechita
ieri
Postare de log efectuată de Dan Mitrache
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
ieri
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Despre ea a lui Lia Teodora Ianto
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Glas de copil a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugăciune către Nimfa Uitării a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugăciune către Nimfa Uitării a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugăciune către Nimfa Uitării a utilizatorului Grig Salvan
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor