Prezentul – ecou din viitor

 

Timpul, cu bune cu rele, că vrem că nu vrem, trece inexorabil. Pentru Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE, conceput ca un cenaclu online, deschis poeziei, prozei și artelor plastice, ne place să credem că timpul a ars fecund, înveșnicindu-se. În cei aproape doi ani de la crearea sa, a strâns peste trei sute cincizeci de membri. Mulți? Puțini? Irelevant, zicem noi. Puteam fi o mie, puteam fi o sută. Important este că, spiritualicește, suntem o comunitate de oameni frumoși, scânteietori. La porțile site-ului, întotdeauna generos cu iubitorii de sublim, au bătut, cu sfială sau cu voinicie, începători în ale scrisului, ori consacrați. Unii și-au găsit locul, progresând, alții nu. Bucuroși suntem de prezența autorilor validați de cititori, de vreme și de critică. Prin postările și comentariile lor, au arătat cât de sus e ștacheta ce trebuie depășită. În cadrul site-ului și-au găsit locul și un mănunchi de artiști plastici, extrem de talentați… Toate acestea și multe, multe altele, sub coordonarea fondatorilor Ion Lazăr da Coza și Vasilisia Lazăr-Grădinariu, beneficiind de sprijinul administratorilor Gina Zaharia, Sofia Sincă, Mihaela Roxana Boboc, Augusta Cristina Călin, Gabriela Grădinariu, Corina Militaru, Laura Marinela Staicu și Iris Marinov, au primit forma prezentei antologii – Autograf pentru m(â)ine.

Antologați sunt toți cei care și-au exprimat liber dorința, trimițându-ne materiale. Că alegerea lucrărilor a fost sau nu inspirată, este o chestiune strict personală. Că au avut sau nu ce alege, e cu totul altă discuție. Oricum, colectivul redacțional a triat și el textele, și din zece poezii, de exemplu, au reținut cel mult șapte. Cert este că pentru unii autori e o încurajare că sunt în paginile acestei antologii, pentru unii e o certificare a talentului lor, iar unii sunt deja la categoria maeștri.

Cu toată modestia, noi zicem că a ieșit ceva deosebit.

Peste ani vom găsi această antologie pe vreun raft de bibliotecă prăfuit, sau ca adresă URL, într-un folder uitat de multă vreme. Poate că iertați de iureșul cotidianului, câteva clipe ne va fi îngăduit să o deschidem. În colțul gurii ivi-se-va un zâmbet nostalgic – ce frumoși eram!

Așadar, Autograf pentru m(â)ine – un autograf pentru prezent și viitor, pentru mine și tine, cititorule, pentru starea mea de acum și pentru cea care va deveni amintire, dar, mai ales, amprenta de azi pe treapta de mâine.

Bucurați-vă!

Link-uri utile:

Lansarea proiectului AICI

Fotografii AICI

Comentarii AICI

 

Vizualizări: 2158

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un pretios buchet format din iubitori ai cuvantului ce coloreaza imagini si iubitori ai imaginii ce desavarseste cuvantul! Un Mos de Craciun generos, iubitor care ma onoreaza ca ucenic intre titani ai cratiei! Va multumesc, va respect si va doresc sa va reintregiti energiile din bucuria tasnind spre voi cu ardoare ca dovada ca nu ati trudit zadarnic. Sunt nerabdatoare sa imbratisez volumul ceea ce fac in gand si cu voi!

Să mulţumim Moşului care a strâns sub aripa sa acest mănunchi de oameni minunaţi ce au trudit  pentru a ne traduce în fapt visul - minunata ANTOLOGIE - pe care mi-o doresc în biblioteca mea.

Felicitări tuturor,

Din diluatul acela de CV, pe care mi l-ai trimis Adelaida, ce crezi că am putut obține??? N-ai pomenit nimic de Botoșani, Iași, București etc. Am „tras” de el să obțin ce-am obținut. Din păcate, n-am putut fi Mafalda și nici biograful nimănui. Am lucrat cu marfa clientului. Îmi asum lipsa culturii istorice - în 1931 era România Mare!

Cât despre lucrări, vedem ce se poate face.

adelaida mateescu a spus :

Felicitari echipei care s-a straduit sa puna in sacul Mosului acest dar de Craciun.

Admirabila coperta si punerea in pagina!

Am rasfoit cu bucurie si emotie paginile "Autografului" pana cand am descoperit cu surpriza ca sunt "rezidenta in Romania" . Atunci bucuria s-a inecat in lacrimi.  Cine a putut interpreta  faptul ca m-am nascut in anul 1931 in Basarabia Regatului Romaniei ( si de fapt am stat doar 3 zile acolo) copilaria petrecand-o in Botosani, studiind la Iasi, iar din 1963  pana azi locuind in Bucuresti, ca sunt REZIDENTA in Romania? Aceasta pe langa alte inexactitati si interpretari eronate strecurate in prezentarea mea. De altfel, nici portretele aparute in Antologie nu sunt cele oferite de mine pentru editare. Nu stiu cine a facut alegerea, nu le consider reprezentative si cred ca macar as fi trebuit  consultata, daca cele oferite nu au fost pe plac.

Dragii noștri antologați,

Văd că vin oarece nemulțumiri iscate de prezentarea de care ați avut parte. Hai să lămurim lucrurile:

- o antologie e totuși o antologie, adică o fotografie dintr-un unghi îngust al evoluției noastre ca literați sau ca artiști, la un moment dat. Nu e o biobibliografie finită, postumă – ferit-a Sfântu’! De așa ceva o să avem parte când „o să dăm colțu”… dacă o să interesăm pe cineva. (Oricum, nu vă bazați pe nepoți – de aici nu iese banu’!);

- menirea unei antologii e să atragă atenția și curiozitatea asupra noastră. Am stârnit cuiva interesul? Nu are decât să caute pe Google amănunte, unde ar trebui să avem fiecare un blog ținut la zi cu toate (capod)operele noastre – autobiografie/CV/arbore genealogic, de vreți asta etc.;

- dacă sunteți atenți, multe enumerări se termină cu ș.a., adică „și altele”. Automat pe cititor îl duce mintea că înșiruirea nu-i completă;

- intențioat nu am consemnat activitatea dvs. în spațiul virtual. Astăzi un site, o antologie, o revistă, un blog există online, mâine nu mai sunt. Ce facem, pomenim sarcofage goale?;

- cu toate astea, cei care s-au mândrit cu cărțile virtuale făcute de site-ul nostru, le-am consemnat exisistența (vor fi și scăpări – scuze);

- apoi de ce să facem reclamă altor site-uri? Ce, ele fac Însemnelor reclamă? Totuși n-am fost atât de egoiști – dacă ați spus că sunteți cuprinși în antologia Cutare, dar ne-ați spus editura și anul apariției, am pomenit-o, chiar dacă am știut că e a unui site ori altul;

- la urmă, dar nu lipsit de gravitate, au fost acele CV-uri subțiri și alambicate, despre care am mai făcut vorbire. Nu mai reiau.

Mulțumiri pentru atenție,

PS: Antologia e cam bătută în cuie. Nu putem umbla la infinit în manuscris. Cui nu-i place să nu o comande. Eu o să vreau zece exemplare, că am prieteni cărora să le ofer ceva foarte, foarte frumos - un colțișor din sufletul vostru!

 Un adevărăt festin sufletesc ne-ați dăruit de acest Crăciun! L-am cinstit cu câteva lacrimi de bucurie, simțindu-mă mai aproape de voi, mai aproape de Romania! Mulțumesc albinuțelor care au trudit la apariția antologiei , mulțumesc Vasilisiei și lui da Coza pentru inițiativa și reușita proiectului! Vă iubesc și vă doresc tuturor SĂRBĂTORI FERICITE! 

Ioane, hai să-i facem o lansare, așa, ca să ne cinstim cum se cuvine, adică să ne putem cunoaște și altfel decât virtual. Tare m-aș bucura și sunt sigură că nu doar eu!

Laura, sunt sceptic asupra unui astfel de demers, care ar avea farmecul său. Suntem oameni cu profesii diferite, cu situații (fie și material) diferite... Oricum, ideea îmi surâde!

Staicu Laura Marinela a spus :

Ioane, hai să-i facem o lansare, așa, ca să ne cinstim cum se cuvine, adică să ne putem cunoaște și altfel decât virtual. Tare m-aș bucura și sunt sigură că nu doar eu!

Păi Ioane, dacă ne punem mintea cu asta îți spun eu că facem să se poată. Nu acum, mai în primăvară și într-un weekend. Sigur n-o să vina toți, dar vor fi destui, sunt sigură. Mașini avem o parte din noi și ne putem grupa să economisim timp și bani. Găsim noi soluții. 


Ion Lazăr da Coza a spus :

Laura, sunt sceptic asupra unui astfel de demers, care ar avea farmecul său. Suntem oameni cu profesii diferite, cu situații (fie și material) diferite... Oricum, ideea îmi surâde!

Staicu Laura Marinela a spus :

Ioane, hai să-i facem o lansare, așa, ca să ne cinstim cum se cuvine, adică să ne putem cunoaște și altfel decât virtual. Tare m-aș bucura și sunt sigură că nu doar eu!

Superbă realizare, superb conținut! Mulțumiri inimoșilor fondatori d-na Vasilisia și dl Ion Lazăr da Coza, cât și întregii redacții care a pus umărul la apariția acestui frumos act de cultură. Onorat să-mi aflu numele printre atâția oameni valoroși, într-o înlănțuire a artei și cuvintelor! Sunt convins că apariția tipografică a acestei antologii va fi o rază de bucurie pe sufletele multora dintre noi.

Cu prețuire pentru întregul colectiv și pentru autori deopotrivă,

Mihai Constantin

E greu sa mai gasesc ceva de adaugat dupa asaltul de entuziasm al colegilor mei. Totusi incerc sa strecor si eu umila mea talmacire a unei marete rastalmaciri. Si asta poarta numele volumului nostru...cu mandrie nedisimulata spun "nostru" si cu aceeasi mandrie ma alatur pleiadei de valori ce cu truda ati reunit-o in nepretuitul vostru proiect.

Astept infrigurat si pasul urmator...si anume materializarea lui grafica si as fi cel mai fericit sa tin in maini o astfel de placuta intruchipare a artisticului. Recunostinta enorma celor care si-au asumat enorma truda!

Mulțumesc din inimă celor care a făcut posibilă aceasta superbă lucrare și s-au aplecat cu răbdare și înțelegere peste lucările noastre pasagere în timp. 

cu m ult respect, Constanța Popescu

Frumosul aprtine celui care crede in el! Este o lucrare foarte reusita, eu voi fi unul din cumparatori, indiferent de pret!

Va felicit din tot sufletul!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri de avangardă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog caisa cu pistrui a lui Mihaela Popa
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Romanță de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog you and i a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 16 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 16 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Zidirea a lui Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 16 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge cu amintiri a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor